Contestația depusă de Progresul București la finalul meciului cu Spartac, ultimul din faza play-off a campionatului Liga 4, ediția 2016-2017, a ajuns pe masa Comisiei de Recurs a FRF.

Progresul - Spartac / Recurs FRF

Dacă în privința Comisiei de Disiciplină a FRF ne-am lămurit de mult, acum avem prilejul să ne formăm o opinie și despre statutul Comisiei de Recurs în raport cu conducerea executivă a FRF.

În mod regulamentar și legal, Comisia de Recurs este ultima instanță națională pe ramura sportivă fotbal, un tribunal arbitral constituit conform convenției arbitrale, respectiv Statutul FRF.

Conform codului de procedură, adică Regulamentul Disciplinar, completat cu prevederile legale în vigoare, Comisia de Recurs are obligația să lămurească litigiile sub toate aspectele, nu numai pe cele procedurale, ci și pe cele de fond, având ca scop aflarea adevărului.

Problema semnalată de Progresul București prin contestație este extrem de gravă, deoarece nu este vorba doar de o abatere disciplinară, ci și de o infracțiune. Substituirea înseamnă, în fond, furt de identitate. Utilizarea identității altei persoane pentru a obține beneficii pentru sine sau pentru altul poate fi încadrată în cel puțin patru articole din Codul Penal, însă aplicabile sunt și normele europene.

Cele două comisii ale AMFB, dependente de domnul Mihail Marian, au respins contestația, așa cum anticipam, pe vicii de procedură. Era și normal să ignore fondul din două motive. Nu puteau să se opună voinței celui de la care primesc banii și, cel mai important, nu erau competente să judece o speță care depășea aria de competență a AMFB.

Astfel, chiar dacă reprezintă ultima cale de atac națională, Comisia de Recurs este prima competență să se pronunțe, deoarece are autoritatea de a solicita dosarul de la AJF Giurgiu, din cazul FC Singureni – Voința Podișor, de a administra probe suplimentare, înscrisuri și martori.

Din punctul de vedere al hotărârii pe care urmează să o pronunțe, Comisia de Recurs poate respinge recursul pe excepții sau pe fond, ca neregulamentară sau ca nefondată. Varianta admiterii acțiunii, deși improbabilă, este totuși posibilă, deoarece există un risc ridicat ca împotriva membrilor comisiei să fie formulată plângere privind favorizare infractorului și/sau complicitate. Sau prin plasarea responsabilității în curtea AMFB, acolo unde situația a fost tolerată și mușamalizată.

Mai mult, într-o speță similară, mai puțin gravă, cazul Păltiniș Rășinari – FC Avrig, Comisia de Recurs a considerat că nu e importantă procedura prin care s-a stabilit că jucătorul Silviu Han se afla în stare de suspendare, ci faptul că acesta se afla în stare de suspendare, astfel că a hotărât omologarea rezultatului cu 3-0 în favoarea formației FC Avrig.

Oricum, doar simplul fapt că urmează să fie pronunțată o hotărâre definitivă în cazul Progresul – Spartac are o importanță deosebită, cu implicații multiple.

În primul rând, Comisia de Recurs admite că rezultatul partidei din Progresul și Spartac, decisiv pentru stabilirea campioanei Liga 4 București, nu este omologat.

În al doilea rând, Comisia de Recurs admite că Federația Română de Fotbal a programat neregulamentar cel puțin unul dintre meciurile contând pentru barajul de promovare în Liga 3 și Comitetul Executiv al FRF a validat, la fel de neregulamentar, rezultatele acestuia.

În al treilea rând, hotărârea Comisiei de Recurs este definitivă și, astfel, este deschisă calea către instanțele civile. În cel puțin două direcții.

Alte două implicații importante le vom analiza după pronunțarea hotărârii, fie că va fi albă, fie că va fi neagră, însă depinde de modul în care Comisia de Recurs va analiza cazul.

Indiferent de deznodământ, Progresul obține cel puțin un succes parțial încă dinaintea primului termen la Comisia de Recurs.

În schimb, trebuie să remarcăm că într-o speță ce trebuia judecată cu celeritate, am ajuns la mai bine de două luni de la introducerea contestației și zilele trec în continuare.

Și o remarcă de încheiere cu privire la procedurile FRF la comisii. În astfel de acțiuni introduse în instanțele civile taxa de timbru e de 200 lei. La FRF, taxa de recurs este de 700 lei. De ce oare? Poate pentru a descuraja cluburile cu resurse limitate să se adreseze tribunalului arbitral? Așa cum s-a întâmplat cu Electroaparataj? Și de ce termenul pentru introducerea recursului e de doar două zile și cel de achitare al taxei de 5 zile, din moment ce primul termen de judecată este fixat după trei-patru săptămâni? Nu e mai corect, față de membrii afiliați, ca termenul de recurs să fie de cel puțin cinci zile, pentru a avea timp să formuleze acțiunea în mod temeinic, iar plata taxei să fie făcută până la primul termen de judecată?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here