Vineri și sîmbătă, Sala Sporturilor ”Concordia” din Chiajna a fost gazda turneului organizat de Direcția Pentru Sport și Tineret a județului Ilfov sub numele ”Cupa Școlilor Generale Ilfov”, turneu de mini-fotbal rezervat elevilor claselor 5-8.
La competiție au participat 20 de echipe din județul limitrof Capitalei. Copii de la școlile din Dărăști, Găneasa, Berceni, Jilava, Clinceni, 1 Decembrie, Chiajna, Buftea, Popești Leordeni, Ciorogârla, Pipera, Vidra, Măgurele, Moara Vlăsiei, Dragomirești și Ștefănești au răspuns prezent inițiativei DST Ilfov și Clubului Sportiv Concordia Chiajna care a pus la dispoziție sala sporturilor din localitate.
Elevii din Popești Leordeni s-au clasat pe primul loc, după ce au învins greu în finală echipa Chiajnei cu scorul de 3-2, după loviturile de departajare. În timpul regulamentar de joc, scorul a fost 1-1.
Edilul Chiajnei, Mircea Minea, a fost cel care a înmînat cupa și medaliile campionilor. Organizatorii au avut medalii și pentru cel mai tehnic jucător al turneului, Chiriță David din Chiajna, pentru cel mai bun portar, Bogdan Eduard din Buftea.
Golgheterii turneului, cu cîte patru reușite, au fost Gligor David, elev al școlii din Popești Leordeni și Nemeș Sebastian care a reprezentat școlile din orașul Buftea.
Rezultate sîmbătă:
Chiajna-Ciorogîrla 1-0
Ciorogîrla-Buftea 0-2
1 Decembrie- Chiajna 0-1
Popești Leordeni-Ciorogîrla 3-0
1 Decembrie-Popești Leordeni 0-1
Chiajna-Buftea 1-0
Semifinală: Buftea-Ciorogîrla 2-0
Finală: Popești Leordeni-Chiajna 1-1 (3-2 pen.)
[nggallery id=175]