Sportul Studenţesc nu a reuşit să obţină nici măcar un punct la Târgu Mureş, cu toate că a controlat jocul în permanenţă şi şi-a creat numeroase ocazii de gol. Două sunt cauzele eşecului suferit de studenţi. Prima ţine de labilitatea jucătorilor care nu mai vor să fie identificaţi cu Gaşca Nebună, labilitate ce s-a manifestat în ambele faze.
Mai mult, Sportul Studenţesc este „trădată” de foarte mult timp de fotbaliştii cu experienţă: Ferfelea, Curelea şi, mai nou, Stancu. În loc să lege şi să dinamizeze jocul, cei trei mai mult îl înfrânează cu fiţe de vedete neînţelese. Răbdarea are o limită şi poate că retrogradarea Găştii Nebune va fi benefică pe termen lung, dacă se va lua decizia corectă şi se va da liber şi un bilet de tramvai celor pentru care Sportul Studenţesc nu reprezintă o echipă suficient de mare.
Sportul Studenţesc se identifică cu istoria fotbalului românesc şi numele echipei nu merită batjocorit de nişte anonimi care încă nu au dovedit nimic. E trist să vezi că jucători tineri, care nu au fost crescuţi în Regie, îşi manifestă prin joc un ataşament mai pronunţat faţă de culorile clubului decât cei care ar trebui să îi înveţe câte ceva despre ceea ce înseamnă echipa pentru care evoluează.
Dincolo de carenţele din jocul echipei păstorite de Daniel Isăilă, s-a remarcat şi din fundul ţării, de la Baia Mare, maniera de arbitraj a lui Cristian Balaj, care şi-a demonstrat loialităţile într-un mod ordinar. În prima repriză, a tolerat zecile de faulturile desprinse din desene animate al târgmureşenilor, mai ales seria lui Firţulescu şi a trecut cu vederea intervenţia bezmetică a lui Albuţ asupra lui Dobre, suficient pentru a influenţa rezultatul a două jocuri.
În repriza secundă, circul a continuat în aceeaşi notă, la care s-a adăugat golul marcat de Astafei dintr-un offside evident şi toleranţa totală la tragerile de timp ale lui Iliyeş & Co, prin manifestări hilare ale unor suferinţe imaginare. La golul al doilea al gazdelor, un rol decisiv l-a avut şi asistentul Zoltan Szekely, care ar trebui să urmeze exemplul colegului Vidan. Indivizi de genul lui Balaj şi Szekely au pervertit ideea de arbitraj şi îşi permit să facă cele mai mari nenorociri, în văzul tuturor, fără a avea nici cea mai mică remuşcare. Din păcate, UEFA nu urmăreşte prestaţiile arbitrilor în competiţiile interne, pentru că altfel nu am mai avea decât unul sau doi centrali în competiţiile europene, dar şi aceştia în ultima categorie.
Maniera revoltătoare a lui Balaj l-a scos din pepeni până şi pe „sfântul” Isăilă care a evitat până acum să comenteze mizeriile făcute de fluieraşi împotriva echipei sale. Tehnicianul a ţinut însă evidenţa lor şi numai simpla enumerare a zugrăvit un tablou reprezentativ pentru răul pe care îl reprezintă arbitrajul ca activitate de castă şi cumetrie.
Un clasic în viaţă avea, poate mai are încă, o rubrică, în revista proprie, intitulată „Urmăriţi! Prindeţi! Arestaţi!”, în care Balaj merită un loc de frunte după prestaţia de luni seară. Dacă cineva vrea cu adevărat să găsească motivele pentru care fotbalul românesc a ajuns într-o groapă fără fund nu trebuie să făcă o analiză prea aprofundată.
Primul este reprezentat de sistemul instituit de Ion Crăciunescu în arbitraj, prin cobiliţa vâlceană, iar cel de-al doilea de practica promovată de CFR Cluj, începând cu anul 2006, de a aduce toate gloabele din lumea largă, în detrimentul fotbaliştilor români, practică însuşită, din păcate, de majoritatea echipelor din primele două ligi şi nu numai.
La finalul meciului de la Târgu Mureş, Neluţu Sabău a vorbit strâmb şi nu pare prea îngrijorat că Dumnezeul la care se închină, oricare ar fi acesta, îl va pedepsi pentru minciuna spusă cu seninătate: „Arbitrajul a fost impecabil!” Păcat că valoarea fotbalistică nu se transferă şi în valori morale.
