
Suarez a reuşit o triplă de senzaţie pentru “cormorani! De câte ori nu aţi citit titluri sau supratitluri în genul acesta, fie în presa românească, fie în cea de aiurea? Interesant este că sunt ţări, în Egipt de exemplu, unde doar dacă înscrii de cinci ori într-un meci eşti băgat în seamă, în altele, cum sunt cele sudamericane, această performanţă pur şi simplu nu există, în timp ce în altele, ca la noi, eşti considerat autorul unui hat-trick doar dacă ai înscris de trei ori consecutiv, fără ca între golurile marcate să se interpună cineva, fie el adversar sau coechipier. Dar, cel mai interesant este că poţi marca în ambele porţi şi să reuşeşti un hat trick recunoscut de toată lumea din acel campionat. Inclusiv să marchezi trei goluri în propria-ţi poartă. Rarisim, dar s-a mai întâmplat.
Fiind publicat într-o revistă englezească, Four Four Two în speţă, să spunem din start că acest articol priveşte mai mult fotbalul britanic, adică este concentrat pe ţara care a inventat fotbalul. Pe urmă, nu toţi sunt familiarizaţi cu termenul, dar se pare că doar pentru insulari este important. În sfârşit, era normal să începem cu Hurst, omul care a marcat, cu hat-trick-ul său, finala din 1966, care înseamnă, încă şi azi, singurul titlu suprem din istoria fotbalistică a Angliei.
Motto: „Socrul meu i-a spus soţiei mele că voi marca trei goluri în finală, iar eu am râs când am auzit. Nu mi-a venit să cred că am reuşit!”
Geoffrey Hurst
Incredibil, într-adevăr! Dacă nu ar fi fost o partidă de cricket, probabil că noţiunea de hat-trick nici nu ar fi existat. Termenul a apărut în 1858, când un jucător englez, Stephenson, a lovit trei beţigaşe din trei lovituri posibile într-un joc împotriva lui Hallam. După cum spune legenda, drept recunoştinţă, Stephenson a primit cadou de la coechipierii săi un set de trei pălării albe. Din acest motiv, când sintagma a fost adoptată în fotbal, unui fotbalist i se recunoştea că a reuşit un hat-trick doar dacă marca trei goluri consecutive într-o partidă, fără ca alt jucător să înscrie între golurile sale. Şi asta nu era singura condiţie! Golurile trebuiau marcate după ce respectivul jucător atingea mingea cu ambele picioare şi cu capul (un hat-trick „perfect”, conform standardelor moderne). Asta a fost doar la început.
Din fericire pentru fotbalişti, cerinţele unui hat-trick nu mai sunt drastice (cu excepţia Germaniei, unde în mod contrastant cu stereotipul naţiunii, interpretarea strictă a rămas). Mai precis, un jucător poate să înscrie cu obrazul stâng, cu ceafa şi cu fundul şi tot ar fi erou pentru hat-trick-ul reuşit.
Cel mai faimor marcator de „triple” este fostul jucător al lui Middlesbrough, George Camsell, care, în sezonul 1926-27 a marcat 59 de goluri, din care a reuşit nouă hat-trick-uri. Dacă ar fi executat penalty-urile probabil că reuşea chiar mai multe!
Legenda lui Everton, Dixie Dean, a fost şi el un prolific marcator de hat-trick-uri, fiind deţinătorul recordului: 37 de „triple” în întreaga carieră. Pentru a pune totul într-un context, cel mai de succes marcator de hat-trick-uri din noul format al campionatului Angliei, Premier League (înfiinţată în 1992), este Alan Shearer, care a reuşit doar 11 „triple”. Dar, să luăm lucrurile mai în amănunt…
Amintiri cu hat-trick
Alte „triple” celebre sunt cele semnate de Stan Mortenson (Blackpool) în finala Cupei Angliei din 1953 (4-3 contra celor de la Bolton Wanderers), dublul „hat-trick” reuşit de George Best pentru Manchester United în 1970 în poarta celor Northampton în 1970 (adică, şase goluri într-un singur meci, 8-2 pentru formaţia sa în partida contând pentru turul V al Cupei Angliei) sau trio-ul reuşit de nigerianul Nwanko Kanu în 1999, în decursul a numai 15 minute de joc, atunci când a fost introdus pe teren din postura de rezervă în momentul în care Chelsea conducea cu 2-0. Evident, hat-trick-ul său a însemnat victoria lui Arsenal cu 3-2 în faţa echipei la care evolua pe vremea aceea şi Dan Petrescu.
Una dintre principalele „victime” ale unor asemenea reuşite de excepţie este şi stoperul lui Leicester, Steve Walsh, care a fost martorul direct a două astfel de performanţe în anul 1999, ambele contra celor de la Arsenal, o dată fiind pradă uşoară pentru francezul Anelka, a doua oară pentru olandezul Bergkamp.
„Am senzaţia că jucătorul care reuşeşte un hat-trick într-un meci este pentru că aşa i-a fost scris din noaptea timpurilor, nu pentru că eu sau cine ştie care alt fundaş de meserie am dormit în ghete. Sigur, nu sunt omul care să fug de răspundere, este clar că am greşit şi, cel puţin în cazul francezului, dar să-l ai pe Dennis ca adversar este ceva teribil. Păi, golurile care au compus hat-trick-ul batavului au ocupat, la vremea aceea, toate locurile podiumului în ceea ce televiziunea numea „Match of the day’s goal”. Sincer, cred că nici trei fundaşi nu l-ar fi putut marca pe Bergkamp în după-amiaza aceea. Dar, dacă ar fi făcut-o, fotbalul ar fi fost văduvit de trei goluri excepţionale, nu-i aşa?”, zâmbeşte el.
Denis Law, culmea ghinionului
Celebrul jucător, poreclit „The King” înainte ca această poreclă să-i fie atribuită lui Cantona, a marcat un hat-trick împotriva celor de la Luton Town într-un meci de cupă, iar după pauză, a recidivat!
„Aveam 20 de ani, jucam la City, era cu un sezon înainte să ajung la United, eram încă un nimeni în fotbal şi, între minutele 19 şi 34 am marcat primul hat-trick din carieră. Asta nu a fost totul, deoarece în primele 20 de minute ale celei de-a doua reprize l-am reuşit pe al doilea. Wow, mi-am zis, şase goluri într-un singur meci… Când colo, când mai erau câteva minute de joc, conduceam cu 6-2, începe o ploaie torenţială, iar arbitrul Ken Tuck fluieră întreruperea jocului! Bad luck, son!, îmi zice el, golurile tale vor conta doar pentru poveşti! Ei bine, se reia jocul de la 0-0 şi pierdem cu 3-1!!! Este cea mai amară amintire fotbalistică pe care mi-a fost dat s-o trăiesc”, precizează el.
„Not a big deal” în afara Angliei
Restul lumii, din câte se pare, nu are acelaşi respect pentru autorii unei triple într-un singur meci. Sigur, respectul pentru această cifră fatidică există peste tot, dar doar Anglia o asociază cu performanţa.
„Am marcat de trei ori contra Braziliei, în Italia 1982, şi acest lucru m-a făcut celebru pe viaţă. Cu atât mai mult cu cât tocmai ce fusesem eliberat din închisoare”, îşi aduce aminte Paolo Rossi, cel care a învins de unul singur poate cea mai mare echipă din istoria fotbalistică a Braziliei.
„Da, întăreşte el, e o amintire excepţională, dar nu m-am gândit niciodată la faptul că am marcat o tripletta”, spune cel care evolua la Juventus pe vremea aceea. Nici în America de Sud lucrurile nu sunt prea mult diferite. Potrivit jurnaliştilor argentinieni, spre exemplu, „trei goluri înseamnă că ţi-ai făcut treaba ca atacant, dar nu există niciun fel de premiu sau emisiune sau orice altceva care să onoreze pe autorul unui hat-trick. Mai mult decât atât, termenul respectiv a început să fie folosit abia de trei sau patru ani. Cam asta este”, punctează corespondenţi de presă ai mai multor ziare de sport din America Latină.
Englezii nu ştiu să explice
Au fost destule cazurile în care chiar jucători insulari care reuşiseră hat-trick-uri să nu fie în stare să explice cât de importantă este pentru ei o asemenea performanţă. Spre exemplu, Wayne Rooney, după ce a marcat o „triplă” într-un meci de Ligă contra celor de la Fener, a avut mari probleme în a păstra balonul cu care reuşise să perforeze poarta turcilor de trei ori.
„Mă duc la belgianul De Bleckere, care confiscase mingea, şi i-o cer politicos. Acesta, mirat, mă întreabă de ce, deoarece, în mod normal, arbitrul este cel care păstrează obiectul muncii. Îi explic omului că am marcat un hat-trick, ştia despre ce e vorba, dar ce credeţi că face? Dă plictisit din umeri şi îmi spune că, la urma-urmei, sunt plătit să dau goluri, de ce să primesc şi mingea? Insist, iar el mă ameninţă că-mi arată cartonaşul roşu. Chipurile, pentru presiuni exercitate asupra cavalerului fluierului după încheierea partidei. Până la urmă, l-am îmbunat şi mi-a dat-o, dar a făcut-o cu aerul că-mi făcuse un mare favor şi că îi sunt dator!„, îşi aminteşte internaţionalul englez.
În schimb, există şi indivizi care nu ştiu că după ce marchezi un hat-trick nu te duci în cabina adversarilor şi le ceri să-ţi dea autografe pe mingea cu care le-ai înfipt trei pumnale în spate. Este exact ceea ce a făcut Dennis Bailey, jucător al lui Queen’s Park Rangers, ultimul fotbalist care a marcat un hat-trick pe Old Trafford. Evident, fotbaliştii lui United s-au uitat la el ca la o arătare, iar Sir Alex aproape că l-a trimis undeva.
Ian Rush, hat-trick-man prin excelenţă
Galezul care a bătut toate recordurile ca atacant al lui Liverpool, a admis că pentru el o „triplă” înseamnă mai mult decât un memento. „Atunci când am reuşit pentru prima oară să marchez trei goluri într-un meci contra rivalilor de la Everton, m-am simţit fotbalist. Da, mi-am zis. Acum nu mai eşti doar o vedetă creată de presă ca să-şi vândă marfa, acum eşti chiar un superjucător cu acte în regulă”, afirmă, sigur pe el, galezul care a punctat şi contra lui Dinamo pe fostul 23 August.
Hat-trick-uri un pic diferite
1. „Triplă” în proprie poartă: Stan Van Den Buys (Belgia)
„Jucam contra celor de la Anderlecht… mai întâi o lovitură liberă care ieşea sigur afară m-a lovit în cap şi s-a dus direct în vinclul porţii noastre. Pe urmă, un contraatac, centrare clasică, mă trezesc eu să pun un picior şi… un nou autogol. În sfârşit, un corner, vreau să pun pieptul pentru a o da portarului nostru, el ieşise… gol. Autogol, adică. Am pierdut cu 3-2, toate golurile lui Anderlecht au fost autogolurile mele. Dar, nu-i nicio problemă, aveam 38 de ani, nu a avut nimeni tupeul să-mi reproşeze ceva. Ba da, nevastă-mea. Dar, vă spun sincer, am dormit foarte bine în noaptea aceea, nu am avut niciun fel de remuşcări”.
2. Tripla unui portar: Jose Luis Chilavert (Paraguay)
Ce-i drept, toate trei marcate din lovituri de la 11 metri, în partida dintre Velez Sarsfield – Ferro Carril Oeste 6-1 în 1999.
3. Triplu hat-trick: Ted McDougall (Scoţia)
Nouă goluri marcate de atacantul care a început să joace fotbal la Liverpool, de fapt, în partida Bournemouth – Margate 11-0, meci contând pentru turul I al Cupei Angliei.
4. Hat-trick din lovituri libere: Ray McKinnen (Scoţia)
„Eram la Dundee şi jucam în Cupă contra celor de la Kilmarnock. În tur fusese 1-1, aşa că părea a fi o simplă formalitate pentru noi. Mă rog,… începe meciul şi primim gol. După care, lovitură liberă pentru noi. Având în vedere că responsabilul pentru asemenea execuţii era accident, m-am decis să execut eu. Am tras un şut fără să mă gândesc prea mult şi… 1-1. Imediat, mai luăm un gol şi intrăm la pauză în dezavantaj. Pe urmă, la reluare, arbitrul ne acordă o lovitură liberă, un fel de corner mai scurt. Mă duc, execut, dar greşesc centrarea şi uite aşa am egalat. Ca să fie totul perfect, în minutul 90, când eram eliminaţi, primim o indirectă de la 18 metri. Drept pentru care, iau mingea şi şutez direct pe poartă. Portarul lor, necunoscând regulamentul, vrea să prindă balonul şi îl scapă în plasă… Asta este istoria hat-trick-ului care m-a făcut celebru”, râde el.
5. Cel mai rapid hat-trick:
a) din toate timpurile: Tommy Ross (Scoţia)
Un minut şi 30 de secunde. Atât i-a trebuit jucătorului lui Ross Country pentru a perfora poarta celor de la Nairn Country, în 1944. „Nici măcar n-a fost o mare bucurie, cum vezi acum la TV. Ne-am strâns cu toţii la mijlocul terenului şi ne-am îmbrăţişat. Cam cum sunt grămezile neordonate la rugby. Pe urmă, mi-aduc aminte că antrenorul mi-a aruncat-o că am auzit zgomotul avioanelor de bombardament germane şi am înscris repede pentru a avea timp să mă pun la adăpost…”
b) din Premier League: Robbie Fowler (Anglia)
Patru minute şi 32 de secunde, de atât timp a avut nevoie Robbie Fowler să marcheze de trei ori într-o partidă disputată între Liverpool şi Arsenal, în 1994.
c) din Champions League: Mike Newell (Anglia)
Exact nouă minute, suficient pentru ca Mike Newell să marcheze de trei ori în poarta celor Rosenborg, în 1995.
Să mai spunem că primul care a marcat un hat-trick în istoria Premier League a fost Eric Cantona, în 1992, pe vremea când juca la Leeds, contra celor de la Tottenham, exact în anul înfiinţării acestui brand de excepţie numit Premier League. Pe urmă, la World Cup, spre exemplu, singurul fotbalist care a reuşit asemenea performanţe la două turnee finale diferite este argentinianul Batistuta (1994 şi 1998), în timp ce trei jucători se pot lăuda cu câte două hat-trick-uri marcate la acelaşi turneu final: francezul Just Fontaine (1958), maghiarul Sandor Kocsis (1954) şi vestgermanul Gerd Muller (1970).
Ciudăţenii şi recorduri
Robert Earnshaw, jucătorul lui Nottingham Forrest, este singurul care se poate lăuda cu „triple” marcate în toate ligile profesioniste (Premier League, Championship, League One, League Two), cupe (Cupa Angliei şi Cupa Ligii) precum şi în partide internaţionale. Pe urmă, recordul de hat-trick-uri marcate într-un singur sezon îi aparţine lui George Camsell, nu mai puţin de nouă, în sezonul 1926-27, pe vremea când îmbrăca tricoul lui Middlesbrough. În sfârşit, omul care a reuşit cele mai multe „triple” în istoria Premier League (adică, din 1992 până în prezent), mai exact 11, este Alan Shearer, nouă la Newcastle şi două la Blackburn Rovers.
Hat-trick-ul perfect
Spre exemplu, în Anglia, ţara care a inventat termenul, hat-trick înseamnă trei goluri într-un meci, consecutive sau nu, cu adversari intercalaţi sau fără, în poarta adversă sau în propria poartă. Dar, pentru a fi perfect, trebuie ca golurile să fie marcate în următoarea ordine: picior drept, lovitură de cap, picior stâng. Din acest punct de vedere, un singur fotbalist se poate lăuda cu zisa performanţă, şi anume Gabriel Agbonlahor, în partida Aston Villa – Manchester City 4-2.
* Dixie Dean (Everton) este omul care a marcat cele mai multe hat-trick-uri în întreaga sa carieră, adică 37 de triple! Dintre acestea, opt au fost înscrise în cel mai bun sezon al său, 1927-28, când a marcat în total 60 de goluri!
Desigur că respectivul termen este valabil pentru mai multe sporturi, de aceea ne-am gândit să vă oferim imagini de la denumirea de origine, din cricket, dar şi de la un sport nu mai puţin spectaculos, hocheiul pe gheaţă. Iar omul ales este ţarul Ovecikin…. Evident, pentru fotbal alesul este Bergkamp. Nu numai pentru ca batavul evolua în ţara care a inventat fotbalul, ci şi pentru că este vorba de unul dintre cei mai spectaculoşi jucători din istoria sportului rege. Există şi la rugby aşa ceva, am şi selectat un video cu trei eseuri consecutive, dar trebuie spus ca dictionarul enciclopedic nu acceptă această performanţă decât pentru fotbal, cricket şi hochei. Sigur, poate că Oxfordul sau Cambridge-ul vor accepta un new entry, dar toată lumea ştie cât sunt de conservatori britancii…
PS. Pentru a nu fi acuzaţi de discriminare, am ales si un hat-trick reuşit de o reprezentantă a Evei, prima performanţă de acest fel din istoria nou-creatului campionat nordamerican de soccer feminin, aşa cum denumesc yankeii acest sport. Autoarea este Cristiane, iar reuşitele sale sunt demne de tot respectul. Dacă e să cautăm nod în papură, atunci am spune că denumirile celor două grupări sunt cel puţin neinspirate.
[tube]ypq4b87GETo[/tube]
[tube]ktKrvz0qpsY[/tube]
[tube]CoNvtByqSWI[/tube]
[tube]hmJ9flOi4Nw[/tube]