ASTC Champion și ACS Tandem s-au întâlnit sâmbătă de la ora 13.00, la Baza Sportivă Laromet, pentru meciul din cadrul etapei a 23-a contând pentru campionatul municipal rezervat juniorilor născuți în anul 2003, seria 3.
Gazdele au început foarte bine jocul și după aproximativ 10 minute conduceau cu 2-0. Scorul a fost deschis de Denis Păune cu un șut inspirat de la distanță. Al doilea gol a venit la capătul unei faze cursive. Simionescu a fost angajat pe partea dreaptă de Pristolian, a rezistat atacului lui Corsodeanu și a centrat perfect pentru Bujor, decarul majorând avantajul echipei antrenate de Ștefan Lisandru.
Cu cinci minute înainte de pauză, Cristi Pristolian a fost lansat de Păune și după o cursă de 40 de metri, tatonat de Neguț, a depășit portarul și a trimis în plasă, stabilind scorul primei reprize.
Cea mai importantă ocazie de gol pentru oaspeți, în prima parte, l-a avut în prim-plan pe Ionuț Ștefan. Căpitanul Tandemului a luat o acțiune pe cont propriu și a finalizat cu un șut puternic la colțul scurt, însă nu l-a putut învinge pe Matei Licșor, portarul gazdelor respingând în corner.
În repriza secundă, Tandem a încercat mult mai mult în ofensivă, dar fără succes. Tot gazdele au avut ocaziile mai clare de gol, din care au și reușit să marcheze de două ori.
În minutul 57, Simionescu a pătruns în careu pe partea stângă și a centrat perfect pentru doi colegi, însă Olaru s-a interpus încercând să degajeze și mingea a intrat în poartă din piciorul fundașului.
Rezultatul partidei a fost stabilit de Mihaiu, cu patru minute înainte de final, cu un șut foarte frumos la colțul lung.
Chiar dacă diferența a fost destul de mare pe tabelă, ambele echipe au arătat o disponibilitate bună de joc. Gazdele de la Champion au fost mai determinate și și-au făcut meciul mult mai ușor datorită golurilor marcate în debutul partidei.
Etapa viitoare, Champion se deplasează în Berceni pentru meciul cu Cautis, programat duminică, de la ora 15.00.
Rezerve: Alexandrescu, Ed. Sandu, Halawani
Antrenor: Ștefan Lisandru
Rezerve: Abălașei, Racu, Tibez, Stanciu
Antrenor: Lucian Zoicaș