SPORTB.RO
ANTICARIAT BUCUREȘTI
  • ACASĂ
  • FOTBAL
  • JUNIORI
  • OLDBOYS
  • ALTE SPORTURI
  • VIDEO
No Result
View All Result
  • ACASĂ
  • FOTBAL
  • JUNIORI
  • OLDBOYS
  • ALTE SPORTURI
  • VIDEO
No Result
View All Result
SPORTB.RO
No Result
View All Result
Home Fotbal Liga 4

Ceva pute rău în sertare la CSA Steaua și MApN! Cine-l protejează pe colonelul Petrea?

Implicarea în fotbal a deschis Cutia Pandorei

Florin Alboiu by Florin Alboiu
7 martie 2018
in Liga 4, Progresul, Urletul de la miezul nopţii
0
27
SHARES
2.8k
VIEWS
Distribuie pe FacebookTwitter

Implicarea CSA Steaua în fotbalul asociație, din motive strict pecuniare, a deschis o fereastră către această structură militară a statului român. Și ce se întrevede creează motive de îngrijorare cu privire la respectarea unor norme minime de legalitate.

CSA Steaua / Cristian Petrea - Dorin Munteanu
Juristul MApN nu a putut oferi o explicație logică sau un motiv întemeiat instanței Curții de Apel București pentru distrugerea unui document oficial clasificat de către Cristian Petrea (comandant CSA Steaua) – stânga, Dorin Munteanu (secretarul general al MApN) – dreapta, Nicolae Ungureanu (șef structuri securitate CSA Steaua) și Mihai Cojocaru (șef documente clasificate). În coluziune, în coluziune, dar să știm și noi de ce?

Așa cum am mai spus, Armata Română are preocupările unei mega-corporații, având interese majore în domeniul imobiliar, matrimonial, media, sportiv, etc., iar generalii au comportament de manageri ahtiați după bani. În acest sistem lipsit de transparență, prin care sunt rulați, după bunul plac, foarte mulți bani publici, sunt implicate interese majore, inclusiv din zona serviciilor secrete și a magistraturii, civile și militare. Astfel, se creează o protecție impenetrabilă pentru toți cei care, în mod normal, ar trebui să fie prezentați în fața Curții Marțiale.

Colonel Cristian Petrea, comandantul unității militare 02301, a ieșit din front benevol și prin intermediul său putem să vedem unde duc firele. Acest ofițer al Armatei Române nu s-a mulțumit doar să penetreze fotbalul asociație, prin înscrierea unității pe care o conduce în competițiile organizate de AMFB și FRF, ci s-a introdus cu toate gradele și decorațiile într-o structură civilă, teoretic, independentă și neguvernamentală. Din data de 14.12.2017, colonelul Petrea s-a instalat în fotoliul de vicepreședinte al AMFB, în urma unor alegeri viciate grav de complicii săi Marian Lumînare și Claudiu Baboia.

Pentru a da o aparență de legalitate s-a intervenit, cu siguranță, la Judecătoria Sectorului 6 (instanța de fond) care a încălcat toate drepturile procesuale ale intervenientei AS FC Progresul București prin emiterea unui dispozitiv absolut hilar, dat în bășcălie, în dosarul 2196/303/2018, acesta neavând nicio legătură cu cauza. În mod evident, e vorba de un copy-paste din alt dosar! Pentru că în Adunătura Generală din data de 14.12.2018 nu au fost pe ordinea de zi și nici nu au fost propuse modificări ale Statutului AMFB! Însă, e de bine! Se deschide o cale perfectă pentru sesizarea Inspecției Judiciare cu privire la tot ce s-a întâmplat în ultimii ani, în legătură cu AMFB, la Judecătoria Sectorului 6.

Să menționăm aici și un aspect extrem de important. Trecând peste faptul că n-are nicio competență în fotbal, prin alegerea sa în funcția de vicepreședinte al AMFB, colonelul Petrea a încălcat Statutul Cadrelor Militare și Regulamentul Disciplinei Militare. Iată ce se prevede la Art.30 alin.2 din Statut:

Cadrelor militare în activitate le este interzis:

  1. a) să îndeplinească alte funcții decât cele în care sunt încadrate, cu excepția cumulului prevăzut de lege, in condițiile stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale;

  2. b) să fie asociat unic ori să participe direct la administrarea sau conducerea unor organizații ori societăți comerciale, cu excepția celor numite in consiliile de administrație ale regiilor autonome si societăților comerciale din subordinea Ministerului Apărării Naționale, din cadrul industriei de apărare sau in legătura cu aceasta.

Ori AMFB este regie autonomă sau societate comercială în subordinea Ministerului Apărării Naționale, din cadrul industriei de apărare sau în legătură cu aceasta, ori colonelului Petrea îi este interzis să ocupe funcția de vicepreședinte la AMFB sau la orice altă asociație neguvernamentală.

Sau poate că Ministerul Apărării Naționale consideră că Asociația Municipală de Fotbal București produce soldați pe bandă rulantă și atunci se justifică prezența colonelului Petrea în fruntea Comitetului Executiv al AMFB.

Chiar dacă se prevalează de secretul militar în prea multe privințe, chiar și coloneii trebuie să facă publice anumite informații. Cum este, spre exemplu, declarația de avere, din care aflăm un amănunt, relevant sau nu, dar de interes. Soția domnului colonel Cristian Petrea este angajată a Serviciului Român de Informații. Și avem o implicare, fie și indirectă, a serviciilor secrete în fotbal.

 

Mai mult, chiar dacă noi civilii nu putem solicita direct anumite informații cu privire la activitatea clubului militar, acesta se supune controlului civil. Aici intervine și aberația înscrierii clubului militar în competițiile fotbalului asociație, pentru că, prin cererea de afiliere, colonelul Petrea era obligat să declare că unitatea militară pe care o conduse se subordonează FRF și AMFB, obligație stabilită prin art.20 din Statutul FIFA.

Clubs, leagues or any other groups affiliated to a member association shall be subordinate to and recognised by that member association

Cluburile, ligile și orice alte grupuri afiliate la asociația membră (în cazul nostru FRF și AMFB) se vor subordona și vor fi recunoscute de asociația membră.

Ori nu a semnat această declarație obligatorie, ori colonelul Petrea a comis fals în declarații. CSA Steaua este unitate militară și se supune doar jurisdicției militare. Dovadă că orice plângere cu privire la faptele comise în legătură cu activitatea sportivă se îndreptă către Parchetul Militar.

În controlul activității CSA Steaua un rol important are, legal, Corpul de Control și Inspecție, structură subordonată nemijlocit Ministrului Apărării Naționale, titularul actual al postului fiind Mihai-Viorel Fifor.

În luna septembrie, clubul AS FC Progresul București a depus plângere penală la Parchetul Militar. Deoarece, între timp s-a așezat praful pe dosar, AS FC Progresul București a sesizat, mai de curând, și Corpul de Control și Inspecție al MApN. Acesta a declanșat în mod operativ investigația cu privire la aspectele semnalate în sesizare, însă…

După părerea noastră, raportul Corpului de Control și Inspecție al MApN nu va conține elemente care să-l deranjeze pe colonelul Petrea. Chiar dacă inspectorii militari au fost atât la AMFB, cât și la CSA Steaua, nu credem că aceștia au libertatea sau dorința de a pune pe hârtie situația reală.

În acest timp, colonelul Petrea transmite către membri afiliați ai AMFB că acest control are loc la sesizarea sa, pentru a se constata că nu are nicio treabă cu banii AMFB din poziția de vicepreședinte al Comitetului Executiv. Ceea ce e o dublă prosteală.

Pentru că AS FC Progresul București a primit deja o informare cu privire la prelungirea termenului de răspuns la sesizare cu 15 zile, necesare pentru finalizarea anchetei și întocmirea raportului. Și pentru că patrimoniul AMFB (inclusiv, banii) este administrat de Comitetul Executiv, organul colectiv de conducere al AMFB.

Din informațiile care ne-au parvenit, colonelul Petrea i-ar fi omenit pe inspectorii militari cu o masă corespunzătoare, exact ca pe vremuri. Greu de verificat ce se petrece la popota unei unități militare… Însă, acestea sunt doar amănunte picante.

Suntem total neîncrezători în capacitatea de autoreglare a instituțiilor publice din România, dar nu ne resemnăm. Dimpotrivă, ne ambiționăm.

CSA STEAUA DISTRUGE DOCUMENTE OFICIALE CLASIFICATE

Un alt motiv pentru care credem că Petrea Cristian se bucură de o protecție impresionantă chiar din interiorul ministerului este reprezentat de cele întâmplate la Curtea de Apel București, în dosarul 17746/3/2017 care are ca obiect sancționarea juristului clubului CSA Steaua, colonelul Florin Talpan de către superiorii săi, inclusiv colonel Petrea Cristian. Din cele relatate în articolul publicat de ziare.com reiese că domnul colonel Petrea, alți doi conducători ai clubului CSA Steaua și Secretarul General al MApN, Codrin Dumitru Munteanu, în coluziune, au decis distrugerea unui document oficial clasificat, întocmind un altul cu aceeași serie. Nici nu contează motivul sau conținutul documentul, fapta e faptă și cităm din articol:

“Răspunsurile juristului de la MApN (Felix Petcu) nu au convins-o însă pe judecătoare, care a decis ca cei trei conducători de la CSA Steaua și secretarul general MApN Dumitru Munteanu să fie cercetați de Parchetul Militar pentru fals în înscrisuri oficiale.

Conform articolului 320 din noul Cod Penal, un fals în cazul unui înscris oficial se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. Iar dacă cei care comit falsul sunt funcționari publici, pedeapsa crește de la 1 la 5 ani”.

Ce se va întâmpla la Parchetul Militar? Nimic! Se vor picura pe decizia Curții de Apel București și praful se va așterne și pe acest dosar.

În final, hai să ne facem că nu știm că Raportul Corpului de Control și Inspecție îl va scoate Albă ca Zăpada pe colonelul Petrea, din rahatul în care s-a introdus.

 

AVEM DREPTUL LA RĂSPUNSURI

Deci, inspectorii militari, niște profesioniști desăvârșiți, incoruptibili, sunt la CSA Steaua și își fac treaba. Și se uită, de exemplu, la niște contracte încheiate de colonelul Petrea. Așa, din curiozitate, ne întrebăm… A încheiat, de curând, colonelul Petrea Cristian un contract pe, aproximativ, 170 de milioane lei, bani publici, cu o firmă privată cu 0 (zero) angajați pentru o parcare, pe amplasamentul unui fost teren de fotbal? Unul dintre contractele în care, posibil, să fie implicat și secretarul general al MApN, Codrin Munteanu? Noi, civilii imbecili care văd corupție la fiecare colț de stradă, nu știm, doar întrebăm. Dar avem dreptul să primim răspunsuri!

Tags: progresul
Share27TweetShareSend
SPORT PICTURES - PERFORMANȚA ÎN IMAGINI
Previous Post

CS Mioveni, paradisul mediocrității!

Next Post

Dumitru Mihalache confirmă: FIFA a interzis FRF afilierea cluburilor de drept public!

Florin Alboiu

Florin Alboiu

Next Post
Ioan Lupescu, Dumitru Mihalache și Mircea Sandu

Dumitru Mihalache confirmă: FIFA a interzis FRF afilierea cluburilor de drept public!

REȚELE SOCIALE

  • 35 Followers
  • Claudiu Giurgea Porumboiu

    Claudiu Giurgea (Realitatea Sportivă), spală zombi și securiști

    14 shares
    Share 14 Tweet 0
  • RIP AMFB! Am aprins o Lumînare la căpătâi!

    0 shares
    Share 0 Tweet 0
  • Juventus, victorie categorică în finală: 6-1 cu Cautis

    0 shares
    Share 0 Tweet 0
  • JUNIORI A Dinamo, victorie cu Juventus obținută din primele minute

    0 shares
    Share 0 Tweet 0
  • JUNIORI B Hattrick Boboc! Dinamo – Juventus 6-0

    0 shares
    Share 0 Tweet 0
  • Concordia Chiajna a cedat locul în play-off elevilor de la CSS 6

    0 shares
    Share 0 Tweet 0

SPECIAL

  • Special
CSM Fetești - FC Voluntari 2 0-0

FC Voluntari 2, remiză albă la Fetești

by Florin Alboiu
21 noiembrie 2021
0
79

FC Voluntari 2, cu Dinu Tudoran pe banca de la începutul lunii octombrie, s-a deplasat sâmbătă la Fetești pentru întâlnirea...

Alin Robu restabilește egalitatea la jumătatea primei reprize

CSM Fetești marchează prima, dar Agricola Borcea întoarce rezultatul și se instalează pe locul 2!

by Florin Alboiu
18 octombrie 2021
0
178

Alin Robu restabilește egalitatea la jumătatea primei reprize CSM Fetești a arătat foarte bine, ca atitudine, în partida cu Agricola...

să confruntarea sportivă nu a fost posibilă fără asistența medicală obligatorie

Meciul dintre CSM Fetești și Înainte Modelu, decis de ambulanță

by Florin Alboiu
10 octombrie 2021
0
183

Jucătorii și antrenorii celor două echipe au așteptat pe teren sosirea ambulanței, însă confruntarea sportivă nu a fost posibilă fără...

Popești Leordeni - CSM Fetești 4-0

CSM Fetești, învinsă cu 4-0 la Popești Leordeni

by Florin Alboiu
2 octombrie 2021
0
120

În ciuda unui joc vizibil mai bun fața de precedentele, CSM Fetești a cedat cu scorul de 4-0 în deplasarea...

    Please install/update and activate JNews Instagram plugin.
NEWMEDIA PRESS
PHOTOSPORT
LIGA4.COM
  • Contact

© 2012 - 2022 SC NEWMEDIA PRESS SRL

No Result
View All Result
  • ACASĂ
  • FOTBAL
  • JUNIORI
  • OLDBOYS
  • ALTE SPORTURI
  • VIDEO

© 2012 - 2022 SC NEWMEDIA PRESS SRL

This website uses cookies. By continuing to use this website you are giving consent to cookies being used. Visit our Privacy and Cookie Policy.
Go to mobile version