După două finale pierdute, La Maria și Ion a ridicat trofeul Victory Cup și s-a revanșat în fața celor de la Pronostic Sportiv
Victory Cup și-a premiat campioana ultimului sezon, luni, la Smart Arena, locul în care se desfășoară turneul dedicat fotbalului amator pe teren redus, campionat care a strâns, în perioada septembrie 2016- aprilie 2017, 50 de echipe participante.
La Maria și Ion a câștigat trofeul Ligii 1, iar Andrei Stoica, fostul campion mondial kickboxing, a fost cel care a înmânat cupa, medaliile și tricourile de campion oferite de Stanleybet, precum și marele premiu, din partea Romanian Bookmakers, 4500 lei.
După două finale pe care le-a pierdut în fața celor de la Ludicom (locul 3 în acest sezon) și Pronostic Sportiv (locul 2), La Maria și Ion a reușit să cucerească trofeul la Victory Cup în, poate, cea mai puternică ediție din cele șase care s-au disputat până în prezent.
Pentru La Maria și Ion reușita are și valoarea unei dulce revanșe în fața celor de la Pronostic Sportiv, formația care a învins-o în finala sezonului trecut și din care fac parte nume cu rezonanță, foști fotbaliști profesioniști care au bifat performanțe importante pe prima scenă a fotbalului românesc: Petre Marin, Sorin Ghionea, Sorin Paraschiv, Gigel Coman, Iulian Mamele, Stelian Stancu, Bogdan Pătrașcu, Cătălin Liță, Bănel Nicoliță (o bună perioadă a acestui sezon).
Cu un joc plăcut ochiului și 180 de goluri marcate, La Maria și Ion a avut, de departe, cel mai bun atac dintre toate formațiile participante (14 echipe în Liga 1, 28 în Liga 2, 8 în Liga 3), iar cu 73 de goluri, George Oprea, atacantul echipei din Regie, este golgheterul Ligii 1.
De altfel, La Maria și Ion a avut un parcurs aproape perfect pe toată durata campionatului, 70 puncte strânse, singurele sincope fiind înfrângerile din prima și ultima etapă, cu Pădurarii D.T, respectiv Warnița, plus egalul convenabil, cu Pronostic Sportiv, 2-2, din turul sezonului.
Victory Cup a ajuns la ediția cu numărul 7
Victory Cup, unul dintre cele mai puternice turnee dedicate de fotbalului pe teren redus din București și din țară a ajuns la sfârșitul sezonului cu numărul 6. Ultima ediție a strâns la start 50 de echipe și s-a desfășurat în perioada septembrie 2016- aprilie 2017. Următorul sezon va avea startul la începutul lunii mai, iar mai multe detalii despre participare și desfășurare găsiți pe www.victorycup.ro sau pe pagina de facebook a competiției.
Lotul echipei campioane, La Maria și Ion:
Sabin Ciocan, Marian Militaru, Robert Norocea, Andrei Stan, Petrică Toader, Iulian Toader, George Oprea, Ionuț Oprea, Răzvan Zăinescu, Marian Canțur, Rob Roberto, Manuel da Silva, Poenaru Ion, Ionuț Tache, Sorin Mitran, Adrian Cercel, Nicolae Tumsoiu.
Manager: Ion Poenaru