LIGA 4 Lupta pentru primele două poziții în Seria 2 pare încheiată după ce Comprest GIM a fost învinsă joi, la Buftea, de GVD cu 6-1. În cealaltă partidă din serie disputată azi FC Juniorul a terminat la egalitate, 2-2 cu Coresi.
Derby-ul seriei 1 a fost câștigat de Termo la Roșu, 2-1 cu Concordia III Chiajna, iar scorul zilei a fost stabilit de FC 1 Decembrie, 13-2 pe Aversa.
Liderul FC Dobroești își menține cadența și a administrat un sec 8-0 Săbărelului, iar cota 200 (goluri marcate) pare deja un obiectiv realizabil. Pentru a aprecia performanța formație antrenate de Vasile Radu, trebuie spus că în acest moment, FC Dobroești are fix cu 100 de goluri marcate mai mult decât următoarea clasată. Pentru a trece de borna aproape incredibilă de care am pomenit, ilfovenii trebuie să înscrie cel puțin 16 goluri în următoarele trei jocuri cu CS LSM, Unirea Tricolor și Frăția.
În prima partidă disputată după minivacanța prilejuită de tradițiile religioase creștin-ortodoxe, Progresul s-a impus la limită marți, 7 mai, în fața celor de la Electrica, cu scorul de 1-0.
Miercuri, CS LSM s-a impus cu 4-1 în fața Unirii Tricolor, iar CS Pantelimon a câștigat cu 2-0 partida de pe teren propriu cu Juventus II.
Iată programul, rezultatele și arbitrii
Seria 1
Concordia III Chiajna – Termo 1-2
Arbitru: Alexandru Nedea
Asistenți: Romulus Caralicea și Andrei Vrăjitoriu
Rezerve: Robert Georgescu
Aversa – FC 1 Decembrie 2-13
Arbitru: Mihai Tabarană
Asistenți: Daniel Hagiu și Daniel Petrescu
Rezervă: Marin Istrate
Progresul II Cernica – Liceul Mircea Eliade 5-4 (1-1)
Arbitru: Marius Spînu
Asistenți: Bogdan Colceru și Marius Bărbulescu
Rezervă: Nicolae Breoi
Sportul Studențesc III – FC Voluntari II 0-5
Arbitru: Robert Soare
Asistenți: Adrian Mirea și Silviu Goicea
Rezervă: Alexandru Cucu
Progresul – Electrica 1-0
Arbitru: Cosmin Vasilache
Asistenți: Gabriel Grama și Andrei Crișan
Rezervă: Cristian Marinescu
ACS Ilie Oană – FC Chitila, pe 14 mai de la ora 17.00
Arbitru: Alin Proșteanu
Asistenți: Antoniu Roman și Alin Briceag
Rezervă: Silviu Nicolae
Seria 2
FC Juniorul – Coresi 2-2
Arbitru: Bogdan Neculcea
Asistenți: Andrei Aspra și Silviu Șerbănescu
Rezervă: Stelian Gușiță
GVD – Comprest GIM 6-1
Arbitru: Vlad Loliceru
Asistenți: Adrian Stanciu și Ionuț Papuc
Rezervă: Andrei Marin
Smart Ionescu – FC Milisport 3-0 (oricum, nu s-a disputat)
Arbitru: Andreea Ene
Asistenți: Cristina Constandache și Alexandra Gheorghe
Rezervă: Andreea Prodan
FC Dobroești – Săbărelul Ciocoveni 8-0
Arbitru: Cristian Măciucă
Asistenți: Cristian Ionescu și Teodor Dobrinescu
Rezervă: Victor Radu
Electroaparataj – Athletico Floreasca 1-1
Arbitru: Alexandru Opriș
Asistenți: Cezar Neacșu și Constantin Muceanu
Rezervă: Cosmin Adrian Cristea
CS Pantelimon – Juventus II 2-0
Arbitru: Sergiu Anton
Asistenți: Gabriel Neagu și Cristian Leonte
Rezervă: Mihai Laurențiu Ene
Frăția – Spicul Rompan 5-6
Arbitru: Ionuț Ilie
Asistenți: Florea Paraschiv și Constantin Dumitru
Rezervă: Marius Nedelciu
Unirea Tricolor – CS LSM 1-4
Arbitru: Adrian Diaconu
Asistenți: Dorel Cocioran și George Coman
Rezervă: Valentin Pandelescu