România habotnică și imbecilizată a ieșit din nou în stradă, pe un alt drum al Golgotei, pentru a-și manifesta primitivismul. Dorința lui Sergiu Nicolaescu de a fi incinerat a dezvăluit, cu sau fără intenție, fața reală a „creștinismului”românesc și a celor care au acaparat moștenirea spirituală a lui Isus, cu scopul de a controla masele și de a strânge averi impresionante, organizându-se în societăți comerciale a căror denumire începe cu cuvântul Biserică.
Dorința lui Sergiu Nicolaescu ar fi trecut neobservată și nimeni nu ar fi comentat nimic, dacă regizorul nu ar fi avut o influență importantă asupra oamenilor care i-au văzut filmele. Biserica Ortodoxă se teme că exemplul dat de Nicolaescu i-ar putea pune în pericol afacerea, deoarece atacă direct canoanele bisericești (însă nu religia creștină, așa cum e redată în Biblie).
Dintre obiectele de activitate ale Bisericii cea mai profitabilă e îngropăciunea, deoarece ritualurile nu se opresc odată cu acoperirea cu pământ a defunctului, ci continuă ani buni, iar familia bagă sume importante în buzunarele fără fund ale popimii.
Dacă stăm să analizăm atent faptele lui Isus descrise în evanghelii ne putem da seama fără niciun fel de efort că nu au nimic în comun cu așa-zisele canoane bisericești. Mai mult, trupul lui Isus este depus pentru trei zile într-o „capelă” după răstignire, iar apoi se înalță la cer, nicidecum nu ajunge la doi metri sub pământ.
Primul succes cinematografic al lui Sergiu Nicolaescu, ca regizor și actor, a fost „Dacii”. Chiar dacă mulți argumentează că scenariile au fost, în general, semnate de alții, asta nu înseamnă că regizorul nu își pune amprenta pe acestea și nu contribuia direct la anumite replici. Iar un regizor adevărat se documentează temeinic cu privire la subiectul filmului pentru că altfel iese o ciorbă. Scena în care Decebal îi arată generalului roman necropola în care era păstrată cenușa înaintașilor și urna goală pregătită pentru tatăl acestuia este suficient de sugestivă pentru a ne da seama că Nicolaescu a studiat atent informațiile, ce e drept destul de puține, cu privire la obiceiurile adevăraților noștri strămoși. Nu întâmplător, tema incinerării este reluată și în alte pelicule.
Istoricii au interpretat că prin incinerare dacii credeau că pasărea sufletului este eliberată din trup, iar aceasta zbura către cer, pentru a trece prin cele 7 vămi planetare în drumul ei către divinitate. O concepție mult superioară ritualurilor actuale practicate de creștini. Și să nu uităm că multă vreme adevărul despre locul Pământului în Univers a fost considerat de Biserică o erezie. Iar pedeapsa predilectă pentru erezie era arderea pe rug, deoarece clericii credeau că astfel sufletul celui vinovat de această crimă abominabilă era salvat. Nu-i așa că e de-a dreptul genial? Sfânta Inchiziție considera că cea mai sigură cale pentru mântuire e incinerarea!
Isus a propăvăduit iubirea și ce a făcut Biserica în numele lui? A pornit războaie și a distrus civilizații! Învățătorul a spus „Lăsați copiii să vină la mine!”, dar Biserica a pervertit această dorință în „Obligați copiii să vină la mine!”, în diferite forme. Statul român, un stat laic, a eliminat educația fizică din programa școlară, disciplină ce deschide trupul și mintea către lume și a introdus religia, cu scopul evident de a forma clienți fideli, gata îndoctrinați, pentru BOR.
În fruntea gloatei s-a așezat astăzi fariseul șef, George Becali, care oricât de credincios s-ar da, uită ceva esențial: „… este mai ușor să treacă o cămilă prin urechea acului, decât să intre un bogat în Împărăția lui Dumnezeu! (Matei 19.24)”. Așa că indiferent cât de habotnic e în privința canoanelor bisericești, are o mare problemă: degeaba se dă bine pe lângă funcționari mărunți, atâta timp cât nu prea îndeplinește criteriile Fiului pentru acordarea vizei.
Pe Sergiu Nicolaescu l-am apreciat ca regizor și actor de cinema. Pe Sergiu Nicolaescu îl detest ca regizor și actor al unor evenimente reale, în special din timpul Revoluției din 89. Însă trebuie să îi respectăm ultima dorință, pentru că și un condamnat la moarte are acest privilegiu.
Circul de azi ne-a arătat cât de jos am ajuns pe scara umanității și nu mă refer doar la manifestările barbare din stradă, ci și la toată șleahta perindată pe la toate posturile de televiziune, în frunte cu majoritatea realizatorilor, care a mirosit o oportunitate, fără să țină cont de dorința familiei.
Dana Nicolaescu merită apreciată pentru tăria de caracter de care a dat dovadă, rezistând presiunilor venite din toate părțile. Au existat și destule voci revoltate care s-au ridicat împotriva tribalismului, dar nu mă alătur lor într-o contraofensivă. Pur și simplu constat că România alunecă încet, dar sigur, pe panta abruptă a dogmatismului și a retardării sociale. N-am nimic cu credința nimănui, însă așa-zișii creștini au mereu ceva de comentat în privința credinței altora, ghidați de o preoțime ce se scaldă în aur. Dar totuși nu mă pot abține să nu fac o remarcă. Dacă vrei să fii cu adevărat creștin, nu e nevoie să te uiți în gura unui preot. E suficient să citești si să respecți învățăturile lui Isus, așa cum sunt prezentate în Biblie. O Biblie oricum ciuntită de un Sinod care a păstrat doar evangheliile ce îi serveau unor scopuri pur materialiste.
Personal, fără să am nicio dovadă, cred că aceasta a fost ultima regie a lui Sergiu Nicolaescu, pregătită atent de-a lungul vieții, prin care a reușit să „ciuruiască” măștile ipocriziei.
