ACS Ilie Oană este cea de-a doua finalistă a Cupei României, faza municipală, după victoria cu 3-2 în fața liderului seriei 2, FC Dobroești. Liderul Seriei 2, FC Dobroești, pleca teoretic cu prima șansă în semifinala disputată astăzi pe sinteticul bazei sportive Juventus, însă iarna a fost un sfetnic mai bun pentru cei de la Ilie Oană.
Prima mare ocazie de gol a aparținut gazdelor. Stoian a fost depășit de o centrare de pe partea stângă, iar Chiriță, singur cu poarta goală, a trimis incredibil pe lângă, prin spatele portarului. FC Dobroești a fost mai activă și a avut inițiativă, însă tactica adoptată de oponenți, de a aștepta greșeala adversarului, a avut câștig de cauză.
Cu zece minute înainte de pauză, George Voicu a fost lansat în adâncime de Duca și l-a invins pe Ștef, lăsat singur în fața golgheterului de la Ilie Oană.
După pauză, la zece minute de la reluarea jocului, aceeași protagoniști, Duca și Voicu, au pus din nou în scenă faza care a lăsat fără replică defensiva gazdelor. 2-0 pentru Ilie Oană și calificarea părea deja jucată.
Numai că, FC Dobroești nu a renunțat atât de ușor. Un gol contestat vehement mai ales de portarul Constantin Stoian, le-a reintrodus pe gazde în cărți. Profir a trimis frumos, cu efect peste Stoian, la colțul lung, mingea se îndrepta spre plasa laterală, însă înainte de a intra în poartă a fost lovită cu capul de Cl. Vasile. Autorul golului nu poate fi pus la îndoială, ci doar poziția în care se afla în momentul execuției lui Profir. O poziție destul de avansată, suspectă de offside.
Egalitatea a fost restabilită după 8 minute, când același Cl. Vasile a șutat de la 20 de metri, mingea a fost deviată și a intrat în poartă, însă reușita a fost favorizată și de alunecarea lui Stoian.
Când mai erau zece minute până la intrarea în prelungiri, Ilie Oană a fructificat o lovitură liberă de la 18 metri, executată cu exteriorul la colțul scurt de Trifu și mingea a intrat în poartă fără ca Ștef să poată schița vreun gest.
Până la final nu s-a mai înscris astfel că Ilie Oană a obținut calificarea în finala Cupei României, în care va întâlni pe FC Voluntari II.
[one_half last=”no”]
FC Dobroești
Ștef – Chivu, Lisandru, Simion, Iordache – Profir, Roșu, Cojenel, Cristea – Chirița, Frătescu
Rezerve: Manea – Marin, Iordan, Ioniță, Tamaș, Cl. Vasile, Rădulescu
Antrenor: Vasile Radu [/one_half][one_half last=”yes”]
ACS Ilie Oană
Stoian – Oprea, Pleșoianu, Duca, Lia, Ciucă, Trifu, D. Docuz, Teacă, N. Șerban, Voicu
Rezerve: Iancu – C. Niculae, Bîldea, Toma, Blendea, B. Ciucă, Maxin
Antrenor: C. Stoian [/one_half]
[nggallery id=8]