Olimpic și Tricolor s-au întâlnit miercuri pe stadionul Prefabricate pentru un meci din Liga 4 fără miză și implicații la vârful ierarhiei.

Ambele formații au avut numeroase absențe din lot astfel că au apărut multe improvizații. Din acest punct de vedere, gazdele s-au descurcat excelent. Olimpic l-a avut în teren, integralist, pe Iulian Mamele, fostul jucător al Concordiei Chiajna având o contribuție însemnată în stabilirea rezultatului final.
Mamele nu a marcat, însă a reușit, mai ales în prima parte, să anihileze majoritatea acțiunilor ofensive ale oaspeților. Am putea spune că am asistat la debutul lui Mamele în Liga 4, dar nu suntem 100% siguri că nu a avut cel puțin o prezență la satelitul Concordiei pe vremea când evolua în Liga 4.
Alături de Mamele, căpitanul Marius Călin și mijlocașul Emil Greaca au dat consistență Olimpicului, însă în avanposturi s-a remarcat, Mihai Mihalache. În repriza secundă, atacantul a profitat de spațiile mari din apărarea Tricolorului și a reușit să își treacă în cont un hattrick.
În prima repriză s-a marcat o singură dată. Olimpic a deschis scorul în urma unei lovituri de pedeapsă, transformată de Gârlescu (15). Apoi, Tricolor s-a aflat în permanență în căutarea egalării și a mizat aproape tot pe ofensivă. De altfel, a reușit să înscrie, în repriza secundă, atunci când scorul era 2-0 și 3-1.
La pauză, Tricolor i-a introdus pe Gabriel Pristolian și Marian Pâcleșan, mutări ce au avut efectul scontat. Mijlocașul a adus un plus de claritate la mijlocul terenului, iar golgheterul a reușit dubla. Fazele din care a marcat au fost cam singurele în care Mamele a fost depășit.
La scorul de 3-2, Tricolor a lăsat complet gazda jos și a fost taxată prompt de Mihalache, atacantul Olimpicului stabilind scorul final la 4-2.
Duminică, Tricolor joacă tot pe stadionul Prefabricate, de această dată din postura de gazdă pentru Metaloglobus II. Nici Olimpic nu schimbă terenul, deoarece va fi oaspete pentru liderul Spartac.
Rezerve: Niculcea, Cernat, Marina, Cr. Marin, Bușca
Antrenor: Marius Călin
Rezerve: G. Pristolian, Kerestes, V. Constantin, Pâcleșan
Antrenor: Ovidiu Burcă