TAS În urmă cu două luni au scris despre sclavagismul din fotbalul românesc, o temă veche, dar mereu actuală. Atunci, am solicitat public un răspuns conducerii FRF la o întrebare simplă, la care era suficient un DA sau NU. Acest răspuns încă se lasă așteptat, deoarece funcționarii de la Casa Fotbalului, în frunte cu președintele, au treburi mai importante.
Nu a dat un răspuns FRF, însă l-am primit de la TAS. Ceea ce am afirmat în articolul precedent, a fost confirmat de forul de la Lausanne în decizia luată în cazul dintre Sportul Studențesc, Petrolul Ploiești și atacantul George Mareș.
Clubul a cerut ca jucătorul junior să semneze un contract în conformitate cu prevederile art.14 din Regulamentul privind Statutul și Transferul Jucătorilor de Fotbal, aflat în vigoare în România. Numai că, așa cum am afirmat răspicat, acest articol este o emanație de sorginte sclavagistă care intră în contradicție cu foarte multe reglementări legale interne și internaționale.
Acest aspect nu a scăpat judecătorilor de la TAS. Aceștia nu numai că au dat dreptate jucătorului, ci au mers mai departe și prin decizia lor impun FRF eliminarea articolului penal din RSTJF, care obligă jucătorii să semneze contracte fără negociere în condițiile impuse de cluburi.
Așteptăm cu interes întreaga motivare a TAS, însă până atunci preluăm pasajul publicat de site-ul stiridesport.ro:
“… the above cited provision of the Romanian Code could be considered in a direct opposition with the provisions of the European Law which undoubtedly are applicable to the rules governing the sporting associations.”
“Considering the ECJ jurisprudence (C-415/93 Union Royale Belge des Sociétés de Football Association ASBL v. Jean-Marc Bosman 1995 I-04921) requires that such provisions to be revised and put în compliance with the applicable principles of the TFUE. (…)
Ce ne spune acest pasaj? Pe scurt, FRF nu a aplicat prevederi europene valabile încă din anul 1993 și trebuie să își modifice regulamentele cu privire la relațiile de muncă dintre jucători și cluburi.
Ceea ce nu ne spune TAS ține de Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Haga și anume că în România s-a practicat și se practică la scară largă munca forțată. În mod normal, toți cei care au susținut și au apărat cu dinții art.14 trebuie băgați într-o cușcă și judecați pentru încălcarea gravă a dreptului la muncă, un drept fundamental al omului.
Dovada că aproape toți membrii Comitetului Executiv sunt în culpă reiese clar din modul în care a fost tratată propunerea sindicatului fotbaliștilor, care a încercat să îndulcească prevederile art.14, în urmă cu câteva luni, însă CEx a amânat dezbaterea pentru ultima ședință din acest an. Numai că nici acea propunere nu rezolva întreaga problemă, deoarece toate prevederile contrare legislației în vigoare trebuie complet eliminate.
De aceea, sfatul meu rămâne neschimbat. Dacă nu doriți să semnați un contract, nu îl semnați. Nimeni nu vă poate obliga, indiferent de obiectul acestuia. Orice contract se încheie în urma unei negocieri și cu acordul părților.
Dacă pe partea sportivă, a regulamentelor, situația se va rezolva cât de curând, nu același lucru se poate spune și despre legislația românească. Statul comite în acest moment două abuzuri majore în ceea ce privește dreptul la muncă. Primul se referă la încasarea de TVA la sumele compensatorii plătite la transferul jucătorilor, exact ca la sacul de cartofi. De fapt, nu chiar la fel pentru că acum la cartofi e 9%, însă nu aceasta este problema, ci modul de gândire primitiv al guvernanților din sectorul fiscal. Totuși, dacă ar avea o gândire unitară, atunci ar trebui să perceapă TVA pentru toate sumele compensatorii încasate la rezilierea contractelor de muncă prin acordul părților, indiferent de sectorul de activitate, nu numai în sport.
Dacă în cazul TVA, dreptul la muncă este văzut ca o marfă și nu ca o cedare a unui drept contractual, în cel de-al doilea caz, cel al Legii 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, vorbim de omul ca unealtă necuvântătoare, ca mijloc fix imobilizat în întreprindere, prin voința unui oarecare administrator judiciar sau judecător sindic.
Acesta este de departe cel mai grav atentat la demnitatea umană și anume să fii ținut cu forța la locul de muncă, fără plată, fără condiții corespunzătoare pentru exercitarea profesiei și pe deasupra să fii considerat mai puțin important decât un ciocan. Măcar ciocanul nu are nevoie de hrană, apă și celelalte componente ale unei existențe umane de subzistență, nu mai vorbim de decență. Aceasta este România anului 2015 prin legislația sa.
De altfel, Legea Insolvenței încalcă foarte multe prevederi ale Codului Muncii, Constituției și, nu în ultimul rând, prevederi ale legislației europene. Această așa-zisă lege, dă dreptul unor țepari de profesie, care n-au plătit în viața lor impozite și au sifonat la greu bugetele de stat să își bată joc de cetățeni români care nu au făcut altceva decât să își exercite un drept fundamental. Însă pe această temă vom reveni, deoarece trebuie luată la puricat punct cu punct.
