Sportul Studențesc II are stabilit un program destul de dens de jocuri amicale, până acum obținând rezultate foarte bune. Echipa pregătită de Virgil Andronache a întâlnit astăzi la Buftea cel mai puternic adversar din acest an, formația de ligă secundă CSM Râmnicu Vâlcea.
Studenții au deschis scorul prin Valentin Lazăr și au fost foarte aproape de victorie, însă în ultimul minut vâlcenii au restabilit egalitatea dintr-un penalty acordat extrem de ușor.
Următorul joc amical al alb-negrilor va fi disputat în compania Viitorul Domnești.
Sportul Studențesc II: Vâlceanu – Beța, Patriche, Cosmin Mihai, Baniță (46 Cioranu) – Pațurcă (70 Barbu), Novac – Mareș, Ferfelea, Lazăr – Dobre (80 Fărâmă).
Antrenor: Virgil Andronache
Pe terenul sintetic de la Izvorani a fost prezentă o altă echipă de Liga 2, Chindia Târgoviște, care a întâlnit pe CS Snagov. Partida a fost arbitrată de o brigadă bucureșteană formată din Marius Spânu, Laurențiu Ene și Mihai Marcef, iar rezultatul final a fost favorabil dâmbovițenilor cu scorul de 6-1.
Delta Tulcea, una dintre fruntașele ligii secunde, aflată în cantonament în zona Capitalei, a fost învinsă, la Ciolpani, de CS Balotești, cu scorul de 1-0. Unicul gol al meciului a fost înscris de Crăciun (82).