Bătaia de joc din fotbalul românesc a continuat astăzi cu un nou episod. La sugestia făcută ieri de președintele Mircea Sandu, reprezentanții cluburilor Rapid și CSMS Iași au reacționat prompt și au depus cereri de înscriere în Liga 1. Nu mai contează că deja au trecut trei etape și urmează a patra, pentru că interesul general este mai important decât orice regulament, iar scandalul provocat de decizia TAS trebuie înnăbușit cu orice preț.
„Normal că am auzit de Liga 1 cu 20 de echipe, ar fi culmea să nu fi auzit, mă interesează direct. Am făcut o adresă oficială în sensul ăsta şi m-aş bucura foarte mult dacă s-ar materializa. E un vis al nostru să jucăm în continuare în prima ligă, merităm din toate punctele de vedere. Ar fi un moment deosebit şi pentru cei care au greşit sau care au luat aceste hotărâri care ne-au defavorizat. Ar mulţumi pe toată lumea, ar stinge şi toate conflictele astea. […] Nu ştiu cât e de normal ca TAS să intervină într-o decizie a FRF, care conduce fotbalul pe plan intern”, a declarat Nicolae Cristescu la Fotbal Club, la Digi Sport 1.
Numai că pofta vine mâncând și alții au mirosit deja parastasul ce se pregătește Ligii 1 și nu s-ar da în lături pentru a se autoinvita la pomană. Adrian Mititelu, chiar dacă spune că nu crede că e posibilă acum mărirea numărului de echipe, nu ar ezita să depună și el o cerere de înscriere în primul eșalon pentru că merită mai mult decât Iașiul.
“Nu știu dacă acest lucru se va pune în practică, e prea greu să se reorganizeze Liga 1 la această oră. Dacă se va face totuși, nici nu există altă echipă mai îndreptățită decât noi să fie în Liga 1! Avem 7.000 de motive să fim în Liga 1, poate nu mai mult decât Rapid, dar sigur mai mult decât Iașiul. Dacă se va face, vom face și noi cerere de înscriere. E clar că Rapid și Universitatea Craiova vor fi echipele care vor juca în Liga 1, în condițiile măririi numărului de echipe”, a spus Mititelu.
Toată această tevatură, cu meritocrația fotbalistică a unora, trezește nostalgia copilăriei și a adolescenței, când băteam mingea non-stop pe maidan. Din când în când mai apărea câte un bunic, tătic sau mămic, cu pretenții absurde, cum că odrasla ținută de mână trebuie să joace și ea pentru că merită. Regulamentul nostru era foarte clar și ușor de înțeles. Numai că unii erau mai grei de cap și le explicam cu pietre condițiile de participare la joc, fără să stăm prea mult la discuții.
Celor care acum vor să săvârșească o monstruozitate nici cu pietre nu le va intra în cap că regulamentul e regulament, deoarece interesele sunt prea mari și batista trebuie pusă repede pe țambal.
Oricum după Mititelu va urma Oana Vasilescu cu echipa primăriei, apoi desființata CS Severin, Damila Măciuca, care mai nou a preluat numele de CSM Râmnicu Vâlcea, dar nu în ultimul rând Sportul Studențesc, căreia i-a fost retrasă licența în 2006 și retrogradată pentru o presupusă datorie la stat de 200 de mii de lei. Toate merită să joace în Liga 1, precum merită și alte echipe din marile orașe, cu tradiție bogată, astfel că cel mai bine e să se înființeze încă o serie de Liga 1 cu 18 echipe.
Totuși, poate exista și un aspect pozitiv în toată panarama asta. Poate că dacă își duc planul până la capăt, cineva va sesiza UEFA și FIFA cu privire la distrugerea cu premeditare a integrității competițiilor și atunci România va fi pe merit exclusă din toate competițiile internaționale, în care oricum nu prea mai avem ce să căutăm.
foto de Cosmin Iftode | RPRESSPORT