În titlu am utilizat trei elemente caracteristice candidatului ACL Klaus Werner Iohannis, care ar putea fi considerate jigniri la adresa acestuia, cu excepția cazului în care acestea sunt adevărate.
Despre faptul că Iohannis, prin intermediul Forumului Democrat al Germanilor din România, s-a revendicat continuator și moștenitor al Grupului Etnic German, organizație nazistă interzisă de Aliați prin Tratatul de Armistițiu n-ar trebui să mai surprindă pe nimeni, deoarece informația este oficializată prin documente judecătorești.
Dimensiunea traficantului de copii este dată de propriile declarații, făcute de Iohannis de-a lungul timpului. Indiferent dacă procedura înfierilor a fost legală sau nu, faptul că a avut un rol mai mare sau mai mic, dar activ, chiar și cel de șofer, în realizarea adopțiilor îl plasează pe Iohannis în cadrul rețelei internaționale a traficului de copii, mai ales că din treaba asta a făcut bani frumoși, el și / sau soția lui, bani pe care nu i-a declarat și nu au fost impozitați, ceea ce se constituie în obținere de venituri ilicite.
Întrebarea firească e, însă, ce a plagiat? Puțină lume își mai aduce aminte de campania electorală pentru alegerile locale din 2000. La vremea respectivă eram implicat până peste cap și am contribuit cu ce am putut la obținerea celui mai bun rezultat din istoria PRM, inclusiv la alegerile parlamentare. De fapt, dacă punem în balanță rezultatele obținute și resursele utilizate în cele două campanii, PRM a câștigat detașat alegerile. Însă, din păcate, procentele obținute nu au fost nici pe departe suficiente pentru a avea acces la exercitarea puterii. După cum se știe în perioada 2000-2004, PRM a fost singurul partid din opoziție, celelalte formațiuni parlamentare aflându-se în cârdășie la Guvernare.
Dar să revenim la alegerile locale. Înainte de declanșarea campaniei electorale, Biroul Executiv Municipal, în care aveam funcția de secretar executiv, s-a întrunit într-o ședință în care s-a discutat și alegerea unui slogan electoral care să detașeze clar PRM de celelalte grupări politice.
După mai multe ore de brainstorming, dintr-o multitudine de variante și variațiuni, s-a ales ca slogan electoral “Fapte, nu vorbe!” Da, exact sloganul pe care-l folosește Klanț Johannis în campania electorală din 2014, un slogan 100% creație PRM-istă. Dar el nu e primul hoț. Evident, întâiul tâlhar al României este Traian Băsescu, care a folosit cu nesimțire sloganul PRM din 2000, iar acum Iohannis doar a moștenit practica jafului de la Păpușarul lui. O dovadă a imposturii este faptul că habar n-are ce semnifică sloganul “Fapte, nu vorbe!”. Dacă vrea să afle poate să întrebe pe unul dintre cei 15 care au participat efectiv la actul de creație și care doar colectiv își pot asuma paternitatea lui. Spun asta deoarece unii dintre cei 15 sunt acum membri ai PDL și mai ales că pe afișe Iohannis utilizează o variantă luată atunci în discuție, dar respinsă ca nepotrivită “Fapte, nu vorbărie!”, aceasta având o sonoritate “falsă”. Pentru conformitate, îi menționez pe Prof. Ioan Radu (președintele PRM București și candidatul la funcția de Primar General), Danil Tulugea (prim-vicepreședinte), Prof. Victor Adâr (vicepreședinte) și Victor Iovici (vicepreședinte).
Acesta este doar unul dintre motivele pentru care atunci când vorbește Klanț îmi vine să sparg televizorul, deoarece dincolo de orice prostia, impostura și fariseismul mă scot din sărite.
Venind vorba de prostie, Klanț a dovedit într-un timp record că e singurul candidat, din toate timpurile, cu o rezervă inepuizabilă. Însă acest fapt nu m-a deranjat absolut deloc, ba chiar m-a distrat copios și n-am mai râs așa decât la filmele cu Louis de Funes.
Ceea ce mi s-a părut de-a dreptul incredibil e atitudinea “jurnaliștilor” și a postacilor (să nu uităm că în sediile PNL se lucrează foc continuu la Facebook și comentarii la articole, pe conturi reale sau fictive). Nici mai mult, nici mai puțin, unii l-au scos din buda gândirii de-a dreptul genial!
Chiar sunt foarte curios să văd câți cretini deține țara asta și vom afla după numărul de voturi. Nu poți să te pretinzi ca om inteligent și să votezi un retardat, din multe puncte de vedere, să te reprezinte. Oricâte bășini anti-comuniste ai avea. Mai ales că Ponta a câștigat deja alegerile. Prestația lui Iohannis a demobilizat destui dintre susținătorii așa-zisei drepte, care nici măcar nu vor mai vota în turul 2. Însă, eu sunt de principiul că fiecare dintre noi trebuie să voteze, chiar dacă dă un vot de blam prin anularea propriului vot. Așa am procedat în 2004 și în 2009. Pentru că cei trei candidați (Băsescu – Năstase – Geoană) erau de desene animate, am pus ștampila pe toți să se sature, chiar cu consecința domniei de 10 ani a Chiorului. Măcar Băsescu nu poate fi suspectat de prostie. În mod evident, deține o inteligență mult peste medie, chiar dacă e de factură animalică.
Pe lângă prostia crasă, absența logicii elementare și a repetării mecanice a unor șabloane, cel mai supărător aspect al apariției meteorice a lui Iohannis a fost modul de utilizare a limbii române, absolut insultător. N-am nicio îndoială că Eminescu, cel a cărui limbă o vorbim, se răsucește în mormânt mai ceva ca-n Exorcistul.
O altă insultă, preluată și amplificată de fomiștii din presă, a fost proferată la adresa profesorilor prin autoincluderea în această categorie. Acest pretins profesor de fizică nu văd cum ar putea preda o materie care se bazează pe reguli și logică. Doar dacă le arunci la mișto elevilor niște formule dintr-un manual nu înseamnă că ești profesor, ci doar că ești un individ care ocupă abuziv un post, în detrimentul unuia care poate chiar deține calitățile necesare.
Până acum am avut patru profesori de fizică și niciun nu a dat vreun semn că ar avea ceva în comun cu Iohannis. În liceu, Stoianof un profesor cum puțini au avut. Făceam pregătire suplimentară nu pentru că aveam eu vreo tangență cu olimpiadele, ci pentru că îți făcea plăcere să înveți. În condițiile în care era un țărănist înverșunat și n-au fost puține contrele pe teme politice. Chiar sunt curios dacă se va înjosi și-l va vota pe Johannis. În generală, doamna Ionescu, un pic zurlie (ne fugărea prin clasă cu un bulan de sârmă împletită), dar sclipitoare. Fratele meu a făcut meditații înainte de Revoluție cu Florin Munteanu, extrem de atașat de teoria fractalilor la vremea respectivă. Nu pot să mă pronunț dacă e genial sau nu, dar mai aud numele domniei sale din când în când legat de cele mai importante proiecte din fizica românească. Poți să pui semn de egalitate între profesori adevărați și Iohannis? Nu, pentru că aceasta reprezintă într-adevăr o jignire gravă.
Aș putea continua pe zeci de pagini, dar nu are niciun sens pentru că nu pot decât să sper că în concetățenii mei sau cel puțin în majoritatea lor a mai rămas o fărâmă de bun simț, cu toate că n-am dovezi în ultima perioadă. Trecând peste orice discuție politică nu trebuie uitat că cel ce va câștiga alegerile va reprezenta imaginea României în următorii 5 ani, cu tot bagajul pe care-l duce în spate…
PS. N-aș mai fi scris nimic pe această temă, dar aseară unii pe care-i credeam de o anumită calitate s-au opărit când le-am transmis că se prostituează cu remarci gen „A fost mai bine”… Ce-a fost mai bine? Că a mai învățat mecanic încă două-trei șabloane cu care ne-a maltratat repetându-le obsesiv? Că a făcut pe el de frică să nu-i fie din nou întoarsă întrebarea ca un bumerang și a abandonat?