La sfârșitul lunii iunie, scriam despre decizia Curții de Apel București prin care judecătoarea Diana Magdalena Bulancea, promovată la excepțional precum arbitrii lui Crăciunescu, de la Răducăneni la București, via Iași, suspenda executarea sancțiunii dictată de Comitetul Executiv al FRF împotriva Universității Craiova de excludere provizorie și anticipam că motivarea deciziei nu poate avea la bază decât aspecte procedurale și nu de fond. Trebuie să recunosc că motivarea publicată zilele trecute mi-a depășit toate așteptările, mai ales că pe cele 21 de file instanța tot reține anumite aspecte, care se și bat cap în cap, iar finalul e de toate milioanele lui Victor Pițurcă (foto), cel de la care a plecat toată tevatura.
Trebuie spus din capul locului că tot sistemul juridic din România este conceput ca o imensă mașină de produs bani, pe principiul jocurilor de noroc, potrivit căruia banca iese întotdeauna pe profit. Toată ziua auzim texte sforăitoare despre reforma justiției, dar cum poți să reformezi ceva ce nu există?
Cine are curiozitatea și răbdarea să citească toate cele 21 de pagini ale motivării deciziei Curții de Apel își poate da seama cum sunt folosite anumite principii corecte, inclusiv din Constituție, dar contorsionate în direcția dorită, fără a se ține cont de alte aspecte la fel de importante. De exemplu, Comitetului Executiv i se impută faptul că nu a cercetat pe fond deciziile comisiilor înainte de a lua o decizie, cu toate că așa ceva nu intră în atribuțiile forului respectiv de conducere, dar în rezoluția finală chiar instanța ignoră problema de fond și vorbește doar de un exces de putere, în sensul că Comitetul Executiv a adoptat direct cea mai drastică sancțiune din Statutul FRF, cu alte cuvinte nu a mai plimbat ursul câteva luni așa cum se întâmplă în instanțele civile.
Aici se mai ridică o problemă, deoarece nu se precizează în bază cărui text legislativ a fost folosit termenul exces de putere, ceea ce lasă loc de interpretări. Această precizare era imperativă deoarece pe acest termen se bazează întreaga motivare a deciziei. Dacă presupunem că acesta a fost folosit în sensul general, înseamnă că instanța a considerat că forul de la Casa Fotbalului și-a depășit competențele, ceea ce e fals, deoarece sancțiunea respectivă este prevăzută de Statut și aprobată de Tribunalul București. Probabil, instanța a folosit excesul de putere într-o accepțiune particulară, neprecizată, ceea ce încalcă dreptul Comitetului Executiv al FRF la apărare, deoarece nu poate să își pregătească recursul la Înalta Curte de Casație și Justiție decât pe presupuneri.
Pentru a rezuma cele 21 de pagini putem spune că instanța a considerat că decizia de excludere provizorie a fost un manifest exces de putere deoarece Comitetul Executiv nu și-a depășit atribuțiile prevăzute în Statutul aprobat de Tribunalul București.
Dacă acesta este un exces de putere, mă întreb cum poate fi încadrată următoarea situație: un gagiu care în urmă cu câțiva ani nu reușea să promoveze un examen banal, dar al cărui consort ajunge consilier al șefului cel mare, este transferat direct de la mama dracului și pus moț în buricul târgului?
Chiar dacă nu are nicio legătură cu fotbalul, la final voi face o referire la un caz cutremurător, pentru a vedea care sunt mecanismele juridice ale injustiției românești. Este vorba de un caz prezentat la ProTV, în legătură cu un accident de mașină soldat cu moartea unui copil. Familia nevoiașă a cerut despăgubiri, însă firma de asigurări dorește ca acestea să fie calculate în funcție de venitul respectivei familii. Nu știu cum se va termina acest caz, dar bănuiesc, având în vedere și precedentele. Pentru că România cam asta este situația actuală: n-ai bani trebuie să fii atent la fiecare pas pe care îl faci, ai bani te poți comporta fără nicio grija ca în Carmageddon.
