FRF a stabilit componența seriilor în Liga 3 cu o săptămână și jumătate înainte de startul competiției. Mai există un semn de întrebare doar în Seria a 2-a, ceea care ne interesează cel mai mult. Farul Constanța trebuie să facă dovadă că își poate continua activitatea, fiind cam în aceeași situație cu Rapid, adică în dizolvare pe procedura falimentului.
În situația probabilă, în care Farul nu va lua startul în noul sezon, Seria 2 are în componență 14 echipe. Metaloglobus și Dinamo II sunt echipele bucureștene din această serie, Steaua II fiind distribuită în Seria 3, cu toate că nu ar fi fost nicio problemă dacă ar fi evoluat în seria „naturală”. Chiar și cu Farul în componență ar fi fost 16 echipe, iar seria 3 ar fi avut 14, în timp ce restul de trei serii au câte 15.
COMPONENȚA SERIEI A 2-A DIN LIGA 3
Alături de cele două echipe bucureștene au fost distribuite în Seria 2 grupări din județele Ilfov (3), Giurgiu (2), Călărași (2), Ialomița (1), Prahova (1), Tulcea (1), Constanța (2).
Chiar dacă este prematur să spunem cine are șanse la promovare, în baza experienței din sezonul trecut, putem anticipa o luptă în patru între Delta Tulcea, Metaloglobus, Viitorul Domnești și Unirea Slobozia. Însă, în funcție de modificările survenite în această vară, vom aprecia mai exact forța echipelor după disputarea primelor etape.
Iată cele 14 echipe înscrise în Seria 2:
Metaloglobus București
Dinamo II București
Viitorul Domneşti
Gloria Popeşti Leordeni
CS Tunari
Arsenal Malu
Astra II Giurgiu
Înainte Modelu
CSM Olteniţa
Unirea Slobozia
Petrolistul Boldeşti
Delta Dobrogea Tulcea
Axiopolis Cernavodă
Viitorul II Constanța
PROGRAMUL ETAPELOR DIN LIGA 3
În prima etapă vom avea doar un meci în zona Capitalei, la Popești Leordeni. Pentru Gloria însă nu e o veste tocmai bună, pentru că va primi vizita Deltei Tulcea.
Viitorul Domnești va evolua la Oltenița, iar CS Tunari pe terenul nou-promovatei Arsenal Malu.
Metaloglobus se va deplasa la Modelu, în timp ce Dinamo II va întâlni cealaltă nou-promovată Axiopolis la Cernavodă.
Derby-ul sateliților le va opune pe Viitorul Constanța și Astra Giurgiu, iar Unirea Slobozia va primi vizita Petrolistului din Boldești.
Iată programul primei etape din Liga 3, Seria 2:
CSM Olteniţa – Viitorul Domneşti
Înainte Modelu – Metaloglobus
Axiopolis Cernavodă – Dinamo II
Gl. Popeşti Leordeni – Delta Dobrogea
Arsenal Malu – CS Tunari
Unirea Slobozia – Petrolistul Boldeşti
Viitorul II – Astra II
Iată programul complet din cele 5 serii:
SERIA I | SERIA A II-A | SERIA A III-A | SERIA A IV-A | SERIA A V-A