Juventus Bucureşti a început dezastros meciul cu Victoria Chirnogi şi a primit două goluri în prima jumătate de oră pe fondul unor inexactităţi din defensivă. Mai întâi, Covaciu a avut un atac întârziat asupra lui Turcu, iar Crăciun a transformat cu ceva emoţii, Lazăr ghicind colţul. Apoi, fundaşii centrali ai formaţiei din Colentina au fost ridiculizaţi de Iosofache, acesta finalizând cu o scăriţă.
Revenirea a început după ce Eugen Trică a făcut prima schimbare, Tene fiind înlocuit cu Stoichiţoiu. Prima mare ocazie de gol a fost consemnată pe finalul reprize, când Rotaru a bătut bine o lovitură liberă, dar mingea a lovit bara la rădăcină.
În partea secundă, Juventus a asediat poarta Victoriei, dar a reuşit să reducă târziu din diferenţă, când Stoichiţoiu a trimis cu capul în transversală şi mingea a căzut perpendicular pe linia porţii pe care a depăşit-o foarte puţin, ceea ce a declanşat protestele oaspeţilor care au contestat validarea golului.
Egalarea s-a produs în minutul 89, când Ionuţ Adam, intrat pe teren cu cinci minute înainte, a reluat imparabil cu capul o centrare de pe partea dreaptă.
SERIA II
Juventus Bucureşti – Chirnogi 2-2
Stoichiţoiu (70), Adam (87) / G. Crăciun (5 – pen.), Iosofache (27)
Urban Titu – Dunărea Călăraşi 0-1
V. Petre (76)
Rapid Feteşti – Eolica 3-1
V. Pena (35, 60), C. Petre (44) / Carabela (10)
Metaloglobus – CSM Focşani 3-0
Neprezentare.
CSM Rm. Sărat – Sportul Stud. II 7-1
Viitorul Axintele – Rapid II Bucureşti, se dispută mâine, de la ora 17:00.
SERIA III
CS Ştefăneşti – ACS Berceni 2-3
Cataramă (45 – pen.), Damaschin (90+1) / Pătraşcu (27), Fâşie (70 – pen.), Ionică (81)
Concordia Chiajna II – FC Voluntari 1-3
Ciupitu (55) / Spătaru (15), Ad. Voicu (60), D. Ghirie (75)
CS Baloteşti – Inter Clinceni 1-1
Fl. Răuţă (32) / Dufuor (14)
Progresul Cernica – CS Vişina Nouă 4-2
A. Enciu (30), D. Păun (55), M. Croitoru (75 – pen.), Al. Sava (85) / Turcea (7), Iliescu (65)
FC Caracal – CS Tunari 2-0
Cr. Niculescu (45), Al. Tudor (56)
CS Afumaţi – Viitorul Domneşti 0-1
Gârlescu (50)
Vom reveni cu amănunte.