În urma articolului publicat ceva mai devreme despre participarea românească în concursurile de gimnastică, au apărut o sumedenie de reacții atât pe site, cât și pe facebook, dar și pe mobil. Trebuia să merg la Pitești pentru amicalul FC Argeș – Juventus, dar nu puteam refuza plăcerea de a răspunde unora dintre acestea.
Omului i-a fost dată gura să vorbească, nu să tacă. Tăcerea e de cele mai multe ori sinonimă cu complicitatea. Și prin această remarcă sper că am lămurit ceea ce am vrut să transmit prin titlu. Domnul Cătălin Manu, secretarul general al Federației Române de Gimnastică Ritmică, îmi atrage atenția că doamna Irina Deleanu nu a declarat niciodată că a fost trădată de domnul Adrian Stoica. Corect, dar nici nu am citat-o pe doamna președinte. Ceea ce am spus este o constatare personală în urma celor întâmplate, cel puțin în ultimul an.
Dacă îmi răspunde cineva cum s-a implicat activ domnul Stoica în susținerea punctului de vedere al ritmicii românești îl cred pe cuvânt. Numai că metodele folosite oricum nu au fost căi oficiale, așa cum ar fi trebuit procedat, poate cel mult prin așa-zisele „relații internaționale” care au avut repercursiuni în ultimele zile și în concursul de gimnastică artistică.
Pentru că cea mai mare rușine e că medaliile sunt deja împărțite înainte de concursuri. Chiar și participarea sportivilor la Jocurile Olimpice tot prin culise se decide. Pun câteva întrebări simple. Câtă lume crede că echipa României merita bronzul? Nu cumva acest bronz a avut un decont la aparate? La bârnă și la sol? Am dat aurul pentru a ne menține intactă prezența echipei pe podiumul olimpic? De ce Bellu și Bitang, cei mai buni antrenori din lume, părăsesc scârbiți, din nou, lotul olimpic?
Dacă preferați tăcerea în continuare, să mergeți pe burtă și în genunchi, problema voastră, nu a mea. Oricum finanțarea din bani publici a unui sport la care se muncește enorm, dar la care rezultatele sunt stabilite prin birouri, pe cumetrii, nu mi s-a părut niciodată o idee prea bună. De ce nu trimiteți medaliile prin poștă.
Iar părinții trebuie să se gândească de zece ori înainte de a-și trimite copii către un sport care poate produce traume fizice și emoționale grave. E frumos, dar e corupt.
Faptul că oamenii se tem de repercursiunile pe care le poate avea un astfel de articol spune tot despre starea în care am ajuns. L-am scos pentru că nu meritați efortul.
Referitor la titlul acestui articol, mă poate contrazice cineva?
PS. Pentru a nu se crede că mi-am retras cuvintele reiau o afirmație din articolul pe care l-am scos de pe site: în arbitrajul internațional există o organizare de tip gașcă sau mafie bine pusă la punct care stabilește ierarhiile de sus până jos, evident ținând parțial cont și de valoare.
