Federația Română de Fotbal a dat un ultimatum cluburilor din ligile inferioare cu privire la stingerea datoriilor rezultate din taxele aferente sezonului trecut. Acesta expiră astăzi și poate produce efecte importante la ședința de miercuri când vor fi stabilite cluburile participante în nou sezon și sistemul competițional.
Totuși, nimeni nu se așteaptă ca federația să adopte o poziție fermă și majoritatea datornicilor mizează pe o nouă păsuire, cel puțin până la începerea campionatelor. Altfel, numărul echipelor va fi substanțial diminuat, iar nume importante ar dispare din peisajul fotbalistic, ceea ce ar fi normal, în condițiile în care nu oferă nicio garanție că pot asigura participarea în competiție.
Comitetul Executiv poate impune prevederile regulamentare în vigoare sau va decide discreționar, așa cum a procedat deja în această vară. Orice modificare a sistemului competițional trebuie anunțată cu cel puțin un an înainte de a produce efecte, din motive bine întemeiate. Numai că, așa cum am mai spus în nenumărate rânduri, realitatea bate curu’. Federația a amânat cât a putut de mult reducerea numărului de echipe și a adoptat pe genunchi, de azi pe mâine, măsurile care se impuneau luate de ani buni.
O altă problemă pe care federația se face că nu o vede se referă strict la bani. Posibilitățile financiare ale cluburilor au devenit extrem de reduse, însă taxele percepute de FRF (și aici includem și CCA) au rămas la un nivel exagerat de mare. Practic, cluburile există doar pentru a plăti bine oamenii din structurile federale. Doar AJF-urile s-au adaptat, dar și aici apar situații jenante.
Cu excepția Ligii 1, în general vorbim nu numai de un fotbal sărac, ci mai ales de un fotbal sărăcit. Majoritatea cluburilor are o singură sursă de finanțare, în cele mai multe cazuri nesigură, fiind vorba de bani publici din bugetele locale sau județene. Spunem nesigură, deoarece este controlată de factorul politic, extrem de schimbător, chiar dacă nu își modifică nuanța. Avem exemple suficiente în această vară, destul de importante (CS Otopeni, Delta Tulcea, etc.).
Ceea ce nu înțelege federația e că prin acțiunile sale omoară gâsca. Distrugerea încrederii în fenomen și competiție îndepărtează oamenii, mai ales pe cei care pot contribui la dezvoltarea fotbalului autohton. Dacă dorim să rămânem la nivel de miuță, putem să ne declarăm mulțumiți cu ce avem acum. Însă dacă vrem mai mult, trebuie făcuți anumiți pași indiferent de consecințele pe termen scurt.
În primul rând, actualizarea și armonizarea statutului și regulamentelor, în special eliminarea lacunelor și redundanțelor. Apoi, respectarea lor cu strictețe maximă, până la eliminarea din sistem a celor care le încalcă (ca în cazul Universității Craiova). De asemenea, impunerea de măsuri stricte în ceea ce privește managementul societăților care administrează cluburile și descurajarea insolvenței prin introducerea unui sistem de penalizare. Reguli clare privind finanțarea din bani publici a echipelor profesioniste. Implementarea sistemului de licențiere gradual la nivelul tuturor ligilor naționale (fie prin implementarea manualul de licențiere, fie direct prin ROAF la capitolul condiții de participare în competiții).
Implementarea sistemului de management online, despre care s-a vorbit la începutul anului, dar care deja pare dat uitării. Dacă relația dintre club și federație ar trece la un nivel obiectiv, atunci ar fi eliminate situațiile ridicole de la comisii, cu uite baremul, nu e taxa, uite legitimația, nu e viza. De asemenea, dovada achitării salariilor, dar și a taxelor aferente, să se facă doar pe baza extrasului de cont bancar.
Până acum am enumerat câteva măsuri care pot da impresia că împovărează și mai mult cluburile, însă aceasta este falsă. În primul rând, cluburile trebuie învățate, chiar obligate, să își gestioneze eficient resursele limitate și descurajate să cheltuie haotic. În paralel, federația trebuie să își reducă pretențiile în privința nivelului taxelor percepute cluburilor. Pe termen lung și cu încasări efectuate la termen, veniturile vor crește.
Anumite structuri trebuie redimensionate, deoarece federația nu este societate de binefacere sau casă de ajutor reciproc. Una dintre acestea este Comisia Centrală a Arbitrilor care a devenit stat în stat. Atitudinea sfidătoare a CCA se bazează pe un sistem corupt, de nepotism și cumetrie, care are ca motto „no referee, no game”, într-o interpretare greșită, deoarece acesta se referă la respectul față de arbitri, nu la o subordonare a cluburilor. La noi, mai indicată ar fi o campanie de genul „no clubs, no teams, no players, no referee, no game”, pentru a înțelege relația normală nu numai în fotbal, dar în orice alt sport de echipă.
Faptul că un club nou promovat în Liga 1 plătește cu a opta parte din drepturile de televizare doar baremurile de arbitraj și observare spune tot, mai ales că nu primește pentru suta de mii de euro prestații de calitate și de cele mai multe ori este defavorizat.
La ligile inferioare nici nu mai vorbim, pentru că aici chiar dacă există, pe ici, pe colo, încasări din drepturile TV, acestea nu acoperă tariful arbitrilor, ca să nu mai vorbim de celelalte cheltuieli de organizare.
În aceste condiții, cum să mai vorbim măcar de o structură internă minimală a cluburilor? Hai să zicem că anumite activități se pot externaliza, dar tot pe bani, însă ce ne facem că din această toamnă intră în vigoare obligativitatea contractelor de muncă pentru fotbaliști. La un club de ligă națională de bun simț, măcar 15 jucători trebuie să fie profesioniști. La un salariu minim, cu tot cu taxe, se ajunge undeva la 1200 lei de căciulă. Asta înseamnă un fond de salarii anual de 216.000. Dacă dublăm suma cu staff și administrație, ajungem la 432.000. Apoi, cel puțin 100.000 organizarea meciurilor, la nivel de liga 3. Dacă mai plătim și chirii, încă vreo 60.000. Deja am ajuns la 600.000. Fără taxe federale, fără echipament, fără deplasări, fără cantonamente, fără o mie de alte mărunțișuri absolut necesare. În concluzie, un club fără un buget anual minim de un milion de lei, nu poate funcționa. Evident, la noi se poate, ba unii chiar trăiesc foarte bine din treaba asta, deoarece sug ugerul comunității locale. Însă, nu mai vorbim de fotbal, ci despre o jucărie personală.
Pot sa fac pariu că nimic din cele de mai sus nu se va pune în aplicare în următorii 20 de ani, indiferent cine va ajunge la conducerea FRF după Mircea Sandu. Englezii au inventat fotbalul, regulamentele, dar și blaturile. Numai că în Anglia, orice încălcare sau ocolire a regulamentelor, a fost urmată de o reacție din parte asociației, menită să sancționeze comportamentul anti-fair-play. La noi acest tip de comportament este protejat și încurajat. Motiv pentru care avem doar tentative: de cluburi, de jucători, de arbitri, de meciuri, de federație.
