Decizia de a fi abolite Olimpiadele antice datează din secolul IV e.n. Pe vremea aceea, Imperiul Roman era împărţit în două: Bizanţul (cu capitala la Istanbulul de astăzi, reşedinta basileului Teodosiu I) şi Imperiul de vest (a cărui capitală rămăsese Roma).
În iunie 390, la Salonic, populaţia a ieşit în stradă şi a cerut ca străinii să fie daţi afară din oraş, dar guvernatorul Boterico a fost de acord doar cu a le interzice acestora să participe la Olimpiadele grecilor. Cum asta privea doar câteva zeci din cele câteva mii de persoane care invadaseră cetatea elenă, localnicii s-au răsculat, iar un grup de revoltaţi a pus mâna pe guvernator şi l-a omorât în bătaie.
Vestea a ajuns la urechile lui Teodosiu care a cerut armatei să înăbuşe în sânge ceea ce începea să semene tot mai mult cu o răzmeriţă antistatală. Legiunile de pedeapsă au încercuit arena principală unde se desfăşurau jocurile, au pătruns apoi înăuntru şi i-au ucis pe toţi cei 7000 de spectatori.
Episcopul de Milan se supără
Veştile despre masacru au ajuns la urechile lui Sant’ Ambrogio, cea mai înaltă faţă bisericească după Sfântul Părinte, iar acesta i-a cerut lui Teodosiu să ceară iertare Bisericii pentru crimele comise. Împăratul bizatin a mers la Mediolanum, a îngenuncheat şi a obţinut iertarea. Cu o condiţie, însă. Să interzică jocurile pe care romanii le considerau păgâne.
Deşi Teodosiu s-a conformat, se pare că acestea au continuat pe ascuns, abia urmaşul său la tron a demolat templul lui Zeus de la Olympia şi a decretat sfârşitul competiţiilor. Abia câteva sute de ani mai târziu acestea aveau să renască.
