
Partida de la Cluj-Napoca, dintre Universitatea Cluj şi Sportul Studenţesc, a început cu o întârziere de aproape 15 minute din cauza contestaţiei depuse de gazde cu privire la dreptul de joc al fundaşului Ciobanu. Aceasta iniţiativă sortită din start eşecului, pentru că nu are acoperire regulamentară, a venit probabil la îndemnul celor de la Prahova Tomşani, care în loc să folosească procedura corectă, preferă să îi facă şi pe alţii de râs, aşa cum s-a întâmplat şi la partidele pe care echipa din Regie le-a disputat cu Ceahlăul Piatra Neamţ şi Dinamo. Contestaţiile depuse la acele jocuri, câştigate de studenţi pe teren, au fost îndreptate către Ionuţ Şerban şi au fost respinse de Comisia de Disciplină ca nefondate.
Dorinţa de a câştiga un meci pierdut pe teren este mare, dar fără o cunoaştere a regulamentului duce în zona penibilului. Dacă în prima ligă e de înţeles că tentaţia este mare, ce se poate spune despre o contestaţie depusă la Liga 5, unde nu există decât miza meciului în sine.
Concret, tot sâmbătă, Juventus II a jucat în deplasare la LSM, pe terenul Frăţia (fostul Vulcan) şi a câştigat cu scorul de 2-1. După meci, gazdele s-au gândit că pot obţine victoria pentru că la raportul de arbitraj nu a fost ataşată lista celor 15 jucători cu drept de joc. Numai că, în regulament se spune cât se poate de clar că o astfel de contestaţie poate fi făcută numai înainte de startul partidei, iar în cazul în care echipa în culpă nu prezintă lista respectivă jocul nu va începe şi va fi pierdut cu 3-0. Trebuie precizat că oficialii echipei din Colentina aveau lista la ei şi în momentul depunerii contestaţiei au prezentat-o brigăzii de arbitri.
Depunerea de contestaţii fără o consultare prealabilă şi temeinică a regulamentului a devenit a adevărată manie în fotbalul românesc şi dăunează atât jocului, cât şi imaginii prin tentative disperate de o obţine o victorie facilă prin hârtii nefondate.
PS. Dinamo III a avut câştig de cauză în semifinalele Cupei României, deoarece a avut motive întemeiate să conteste dreptul de joc al unor fotbalişti ai celor de la Electroaparataj II.