Astăzi se împlinesc 97 de ani de la înființarea clubului Sportul Studențesc. În 1916, un grup de profesori și studenți, condus de matematicianul Traian Lalescu, punea bazele mișcării sportive studențești din Capitală sub numele Sporting Club Universitar Studențesc, având două secții: fotbal și rugby.
După câțiva ani de întrerupere a întregii activități sportive, din cauza războiului, în 1919, clubul își schimbă denumirea în cea actuală, Sportul Studențesc, iar succesiv sunt înființate și noi secții de tenis, natație, baschet, volei și atletism, ultima aducând și primele titluri. De altfel, clubul Sportul Studențesc a devenit membru fondator al majorității federațiilor sportive din România.
Un prim moment de cotitură în istoria clubului are loc în anul 1921, când elevii mai multor Colegii din București (Dimitrie Cantemir, Mihai Viteazu, Gheorghe Lazăr) solicită derogare (în acel moment erau acceptați doar studenți și cadre didactice) pentru a se putea legitima la Sportul Studențesc, ceea ce se și întâmplă, iar echipa de rugby va înregistra în anii următori primele succese. Chiar din primul an, elevii câștigă campionatul de „rezerve”, iar în 1925 Sportul Studențesc se impune la toate cele trei categorii în care era organizat campionatul național: Onoare, Promoție și Categoria III, având deja în palmares Cupa României, Cupa Olimpică și Cupa TCR.
Din prima echipă campioană națională făceau parte: Aurel Drăghici, C. Hîrjeu (campion național la atletism în probele de viteză), O. Florian, Jean Dumitrescu (campion național de cros), R. Eckert (va apăra buturile echipei de fotbal), I Cocoiceanu, I. Stănescu, P. Florian, G. Aftenie, A. Mărășescu, G. Penciulescu, B. Neamțu, G. Niculescu, S. Mihăilescu (căpitan), I. Nemeș, V. Braida, Gh. Wirth și G. Gonnetant (jucător francez).
Trebuie menționat că în primii ani, din echipa de rugby, de care s-a ocupat Octav Luchide, un nume de legendă și în fotbalul românesc (a fost secretar al federației și a făcut posibilă participarea României la prima Cupă Mondială, din Uruguay), fost student al lui Traian Lalescu, au mai făcut parte Radu Roca, Victor Brabețeanu, Mișu Ghermănescu, Ilie Stănescu, Puiu Stroescu, frații Vraca (George fiind celebrul actor), Kiki Dumitrescu, G. Șerbănescu, Vasile Dumitriu, Paul Nedelcovici, V. Abramovici, Sofron Aftenie, Ion Tugulea.
În 1932, Sportul Studențesc își trece în palmares cel de-al treilea titlu național și cea de-a șasea Cupă a României, iar peste doi ani, o dată cu promovarea unei noi generații, devine „echipa cea mai completă, iubită și prețuită de întreaga lume a rugby-ului românesc” – Aurel Mărășeșcu (căpitanul echipei). Anul următor, Sportul Studențesc câștigă tot ce se putea câștiga pe plan intern, fără să piardă vreun punct, dar obține și prima victorie internațională cu adevărat importantă: 10-5 cu RC Narbonne, campioana Franței!
Rugby-ul universitar bucureștean câștigă cel de-al 8-lea și ultimul titlu național în ediția de campionat 1947-1948, după care regimul comunist, prin înființarea Comitetului pentru Cultură Fizică și Sport și deciziile ulterioare luate de acesta, distruge practic tot ce se clădise timp de mai bine de trei decenii.
Revenind în perioada interbelică, în anul 1932, Sportul Studențesc împreună cu alte 7 cluburi (de-a lungul istoriei, toate 7 au dispărut) înființează Federația Română de Baschet și Volei și până la izbucnirea războiului echipele de baschet și volei au câștigat cam tot ce era de câștigat.
Echipa de fotbal obține prima promovare în Divizia A, în anul 1937, cu o echipă extrem de tânără (Duce Coe era veteranul, la 28 de ani) pregătită de Coloman Braun. La prima participare, Sportul Studențesc încheie campionatul pe locul 5, dar este obligată să dispute un baraj, pe care îl câștigă, din cauza restructurării sistemului competițional. La finalul sezonului 1938-1939 ocupă locul 9, dar se califică în finala Cupei României, pierdută în fața Rapidului cu scorul de 2-0. Cea mai bună clasare este obținută sezonul următor, pe un podium exclusiv bucureștean, având în față pe Venus și Rapid. În plin război, pe 15 august 1943, Sportul Studențesc dispută cea de-a doua finală a Cupei României, pe stadionul ANEF în fața a 9.000 de spectatori, dar cedează cu 4-0 în favoarea formației CFR Turnu Severin.
Despre perioada interbelică a Sportului Studențesc se pot scrie sute de pagini. Centrul Universitar București a dat mari sportivi în toate ramurile sportive, având un aport important și la loturile reprezentative ale României.
Din păcate, a urmat războiul și după război au venit la putere kominterniștii. Anii ’50 au fost în beznă totală și orice tentativă de mișcare studențească era privită ca un pericol la adresa regimului muncitoresc socialist. Totuși, studenții au continuat să practice diferite sporturi în cadrul facultăților și în anii ’60, când regimul politic a început să se relaxeze, Sportul Studențesc a început să renască, mai întâi prin Știința, iar mai apoi prin Politehnica.
Revenirea la denumirea tradițională s-a produs la începutul anilor 70, când Emil Barbu „Mac” Popescu, navigând prin ape tulburi, dar ceva mai liniștite, a reușit să revitalizeze întreaga mișcare studențească bucureșteană, nu numai pe cea sportivă, iar rezultatele au început să apară. Regimul a privit cu indulgența anumite extravaganțe, însă nu a permis niciodată cu adevărat manifestarea deplină a spiritului studențesc. Atâta timp, când nu a depășit anumite limite s-au făcut concesii. Dar doar atât.
Instalarea unui presupus regim democratic după 1989 ar fi trebuit să producă o renaștere autentică a tot ce ține de studenție, însă puterea politică indiferent de culoare, la fel ca și cea așa-zis comunistă, a identificat unitatea mișcării studențești din București ca principal pericol, astfel că a lucrat intens la divizarea ei, prin aservirea sindicatelor.
Din punct de vedere sportiv, Sportul Studențesc a redevenit clubul Centrului Universitar București, însă legea de organizare după care funcționează nu permite performanța. Acest fapt este valabil pentru toate cluburile universitare din țară. Totuși, chiar și așa, Sportul Studențesc rămâne unul dintre cluburile cele mai titrate, chiar dacă în disciplinele de echipă înregistrează un regres (doar la fotbal, baschet feminin, polo și hochei mai se menține încă steagul sus).
În schimb, celelalte secții (tenis, yahting, karate, modelism, dans sportiv, kaiac, badminton) au obținut în ultimii cinci ani sute de medalii, atât la nivel național, cât și internațional. Multe secții au fost pierdute în favoarea altor cluburi cu posibilități financiare, iar baza materială e amenințată în permanență de tot felul de rechini. Cel mai mediatizat caz este cel al bazei de yahting, unde s-a intrat cu forța pentru a se construi cârciumi de fițe pe malul lacului, iar procesul câștigat deja în toate instanțele a trebuit reluat pentru un presupus viciu de procedură.
Această situație nu se putea produce dacă în afacere nu erau implicați funcționari din Guvern care au permis ingerința cârciumarilor în activitatea sportivă. De altfel, cârciuma este unica ofertă pentru studenți, fiind cea mai facilă metodă de petrecere a timpului liber pusă la dispoziție de minister și universități. Poate că a venit momentul ca Primăria Capitalei să facă un pic de ordine în campusurile universitare, unde cantinele au devenit cluburi, iar căminele sunt transformate, în fiecare vacanță, în hoteluri de-o noapte.
Chiar dacă situația actuală nu arată prea bine, trebuie spus că există încă oameni în cadrul clubului Sportul Studențesc care urmează exemplul unor mari personalități, precum Traian Lalescu, Octav Luchide sau Titel Ursache și mențin în viața activitatea sportivă din pură pasiune.
Cu trei ani înainte de Centenar,
LA MULȚI ANI, SPORTUL STUDENȚESC!
