Fără un efort prea mare se poate observa că ponderea atletismului și înotului a crescut considerabil în totalul probelor olimpice, cele două sporturi totalizând nu mai puțin de 81 (47+34) de întreceri și implicit 243 de medalii, fără a pune la socoteală săriturile.
De exemplu, supremația Statelor Unite ale Americii se bazează pe cele două sporturi, din totalul de 90 de medalii cucerite, până în prezent, la Londra, nu mai puțin de 55 (24+31) sunt cucerite de atleți și înotători.
Făcând o glumă, dar doar pe jumătate, România ar trebui să-și se concentreze investițiile în cele două direcții, mai ales că în acest sporturi avem și o tradiție, dar nu și o bază materială și o strategie coerentă pentru pregătirea sportivilor. Mai ales că, în absența unor bazine adecvate, singurul sport de echipă care ne-a reprezentat la actualele Jocuri Olimpice a fost polo, chiar dacă băieții nu au făcut mare brânză, dar au fost acolo.
Problema principală nu e atletismul, ale cărui discipline nu pot fi practicate de un singur sportiv cu performanțe sensibil egale (au existat excepții gen Carl Lewis), ci înotul unde probele nu diferă atât de mult și un înotător de top poate pleca de la o ediție a Jocurilor Olimpice cu sacul în spate plin cu medalii.
În condițiile în care tot sportul din România e subfinanțat, gluma parcă nu ar mai fi totuși o glumă și se ridică o întrebare onestă mai ales că toată lumea vrea să se fălească cu medalii și nu e interesată propriu-zis de sport: de ce să risipim resursele reduse pe care le avem pe 20-30 de sporturi, când putem investi doar în două și să obținem rezultate superioare, dacă am avea o strategie pe termen lung? În plus, în atletism și înot, influența arbitrilor este mai puțin importantă decât în sporturi precum gimnastica, boxul, luptele, judo, scrimă și lista poate să continue.
Bugetul sportului pentru federații a fost în 2012, an olimpic, undeva la 15 milioane de euro și a fost împărțit la 63 de structuri. Asta da, într-adevăr este o glumă, ce e drept una sinistră. Mai mult, cea mai mare parte din acești bani este suptă, probabil, de întreaga armată a băgătorilor de seamă care au împânzit federațiile, astfel că sumele destinate pentru pregătirea efectivă a sportivilor sunt derizorii. Mai avem pretenția să câștigăm medalii olimpice? În condițiile în care unele state plătesc milioane de euro pe dindărăt, la anumite discipline, pentru a-și rezerva două-trei medalii?