Trei dintr-o lovitură! România a rămas fără nicio reprezentantă în turneului de tenis WTA de la Madrid
Prima care a spus „Hasta la vista, Madrid” încă din primul tur a fost Alexandra Dulgheru, dar trebuie spus că ea avea, din start, o misiunea imposibilă în fața rusoaicei Maria Șarapova, favorita numărul doi a turneului. Înfrângere logică, în două seturi, 5-7, 2-6, după o partidă care a durat o oră și 35 minute și în care românca a pus probleme serioase siberiencei doar în primul set.
„A fost un meci dur. Am întîlnit o adversară care are rezultate bune pe această suprafaţă şi două titluri cucerite”, a spus Şarapova. „Ştiu că a avut o accidentare serioasă anul trecut, dar e capabilă să joace un tenis foarte bun de zgură. Mă aşteptam la asta din partea ei. De asemenea, ultimul nostru meci, de la Miami 2011, a fost foarte strîns”, a declarat bucureșteanca la sfârșitul jocului.
Sorana Cîrstea, pe de altă parte, a luptat din greu, dar a trebuit să se recunoască învinsă în turul al doilea după trei seturi foarte disputate, scor 5-7, 6-2, 4-6, de italianca Sara Errani, a șaptea favorită a turneului.
Ultima noastră reprezentantă, Simona Halep, beneficiara unui wild-card, a fost eliminată ca și Dulgheru, tot din primul tur, dar a făcut-o în fața unui no-name, spanioloaica Lourdes Lino Dominguez, scor 2-6, 6-4, 4-6. Pentru prezenţa în primul tur, Dulgheru şi Halep vor primi cîte un cec de 9.700 E şi câte cinci puncte WTA.
foto de Răzvan Păsărică | RPRESSPORT