Bogdan Barbu a marcat singurul gol al Viitorului Domnești în amicalul de la Pitești, disputat în compania echipei antrenate de Nicolae Dică.
Gazdele au prezentat la start o echipă experimentată cu pretenții de Liga 2, iar după pauză a aliniat o formație ambițioasă alcătuită din jucători proaspăt semnați sau aflați în probe.
În partea secundă, Viitorul Domnești nu a avut o prestație prea strălucită și a cedat repriza cu scorul de 2-0. Dubla fostului rapidist Cioablă a făcut diferența la final.
Sâmbătă, cu începere de la ora 10.30, Viitorul Domnești va disputa un nou meci amical, tot o echipă piteșteană, cea a suporterilor antrenată de Adrian Dulcea și Iulian Tameș, ultimul făcând parte și din lotul de jucători ce va fi deplasat la Izvorani.
Iată cum prezintă site-ul oficial al grupării municipalității piteștene desfășurarea ostilităților, însă trebuie precizat că, în prima repriză, Olaru a trimis mingea în bară, iar Zeciu a fost oprit de asistent să deschidă scorul. În repriza secundă, Virgil Andronache a fost nevoit să facă modificări importante în angrenajul echipei, Bogdan Barbu și Daniel Cîrjan fiind înlocuiți încă de la pauză.
SCM Piteşti a disputat astăzi după amiază cel de-al cincelea meci de verificare din această perioadă precompetiţională. Echipa pregătită de Nicolae Dică a întîlnit pe terenul 3 al stadionului Nicolae Dobrin pe Viitorul Domneşti, ocupanta locului 6 din seria a II-a a ligii a treia, formaţie care are în componenţă mulţi jucători care au evoluat la Sportul Studenţesc. Piteştenii au reuşit să se impună în această partidă cu 3-1 prin golurile marcate de Grecu şi Cioablă(2) şi au un bilanţ de patru victorii şi o remiză în meciurile de pregătire disputate pînă acum.
Antrenorul piteştenilor a folosit în această partidă tot lotul de jucători pe care l-a avut la dispoziţie. În prima repriză, Nicolae Dică a optat pentru un 11-ce în care s-au regăsit jucătorii cu mare experienţă aduşi în această iarnă în timp ce în ultimele 45 de minute a trimis în teren o formulă de echipă în care s-au regăsit mai mulţi fotbalişti tineri dar de mare perspectivă.
Încă din primele minute ale întîlnirii, alb-violeţii au pus presiune pe adversar iar ocaziile de gol la poarta oaspeţilor nu au întîrziat să apară. Cele mai mari oportunităţi de a înscrie le-a avut Ciprian Tănasă. Atacantul piteştean a trimis o dată în portarul ilfovenilor iar a doua oară a tras pe lîngă buturi după ce driblase portarul.
Replica oaspeţilor a venit în urma unui şut din afara careului care s-a oprit în bara laterală.
SCM Piteşti a reuşit să deschidă scorul cu zece minute înainte de finalul primei părţi prin juniorul Grecu care l-a învins pe goalkeeperul Domneştiului cu un lob din interiorul careului.
Ilfovenii au restabilit egalitatea în ultimul minut al primei părţi prin Bogdan Barbu care a bătut pe jos o lovitură liberă de la 20 de metri iar portarul Udeanu a scăpat mingea printre picioare.
În partea secundă a întîlnirii, argeşenii au forţat desprinderea şi au reuşit acest lucru în urma unui joc consistent la mijlocul terenului dar şi pe faza ofensivă. Piteştenii au trecut în avantaj cu 30 de minute înainte de ultimul fluier al arbitrului prin atacantul Alexandru Cioablă.
Fostul vîrf al Rapidului a trimis în plasă după ce a driblat un fundaş advers, finalizînd acţiunea cu un şut pe jos la colţul lung. Acelaşi Cioblă a reuşit să stabilească scorul final cinci minute mai tîrziu cu un şut pe jos din interiorul careului după ce a primit o pasă de la un coechipier.
SCM Piteşti, I repriză: Udeanu – Şerbănică, Deaconescu, Cotigă, Bogdan Stancu – Precup, Cruceru, Şerban, Grecu – Năstăsie, Ciprian Tănasă.
SCM Piteşti, a II-a repriză: Burci (Oprican) – Vlădescu, Mihăescu, Vladu, Şandru – Iamandi, Panait, Lupu, Ionescu- David, Cioablă.
Antrenor: Nicolae Dică.
Culisele meciului
Brigadă de Liga I
Confruntarea dintre SCM Piteşti şi Viitorul Domneşti a fost condusă de o brigadă de arbitri de Liga I. La centru a fost delegat Iulian Călin care a fost ajutat la cele două linii de Romică Bîrdeş şi Gabriel Stroe. Cei trei cavaleri ai fluierului s-au achitat bine de sarcini iar la finalul partidei niciuna din cele două părţi nu a avut ce să le reproşeze. Pentru cei trei fluieraşi, acest meci a fost ultimul din perioada de pregătire, ei urmînd să fie delegaţi peste cîteva zile la partidele oficiale din primul eşalon.
Debut cu gol
Pentru Alexandru Cioablă partida cu Viitorul Domneşti a însemnat şi debutul în tricoul alb-violet. Atacantul venit în această iarnă de la Rapid a reuşit un debut de vis marcînd două goluri în amicalul cu ilfovenii. Cioblă a semnat acum cîteva zile cu SCM Piteşti iar dacă staff-ul tehnic va fi mulţumit de randamentul său i se va propune la sfîrşitul sezonului prelungirea contractului.
Albu, accidentat
Nicolae Dică nu s-a putut baza în meciul cu Domneştiul pe atacantul Marius Albu. Vîrful piteştean a simţit dureri la un picior după antrenamentul de marţi iar staff-ul tehnic a luat decizia de a-l menaja în acest test. Indisponibil în partida de ieri a fost şi mijlocaşul Robert Roşoagă care este răcit. Cei doi vor fi apţi de joc săptămîna viitoare cînd alb-violeţi au programate două amicaluri.
„Am jucat cu o echipă de liga a II-a”
Virgil Andronache, antrenorul celor de la Viitorul Domneşti a lăudat SCM Piteşti la finalul partidei: „După părerea mea astăzi am jucat cu o echipă de nivelul ligii a doua. Au avut ritm şi cred că a fost un meci extraordinar de frumos peste nivelul ligii a treia. Obiectivul nostru este să creştem cît mai mulţi jucători şi să-i dăm spre marea performanţă. Nu sîntem atît de preocupaţi de locul din clasament”.
Metaloglobus, următorul adversar
Partida cu Viitorul Domneşti a fost ultima disputată de SCM Piteşti în această săptămînă. Fotbaliştii pregătiţi de Nicolae Dică vor termina cantonamentul vineri iar staff-ul tehnic a hotărît să le dea cîteva zile de pauză după două săptămîni de eforturi intensive. De luni, alb-violeţii vor reveni la antrenamente iar miercuri vor juca în deplasare un amical cu echipa de liga a treia, Metaloglobus Bucureşti. Piteştenii vor încheia săptămîna viitoare cu un meci amical cu Unirea Tărlungeni care va avea loc sîmbătă pe stadionul Nicolae Dobrin.
Dică: „Mai avem de muncă”
Nicolae Dică, antrenorul celor de la SCM Piteşti s-a declarat mulţumit de evoluţia echipei sale. Tehnicianul grupării din Trivale a făcut şi un scurt bilanţ al perioadei de pregătire de pînă acum. Principalul alb-violeţilor spune că echipa este pe drumul cel bun însă mai sînt anumite lucruri de pus la punct pînă la startul părţii secunde a sezonului.
Care sînt concluziile după aproape o săptămînă şi jumătate de cantonament?
-Sînt mulţumit de modul în care decurge pregătirea. Băieţii au răspuns foarte bine pînă acum cerinţelor mele. Este bine că nu avem probleme cu accidentările. Doar Adelin Voinescu s-a accidentat acum o săptămînă. În rest toţi băieţii sînt OK.
Aţi găsit soluţia pentru postul de portar?
-Avem deja un jucător în probe pe acestă poziţie. În următoarele zile ne vom hotărî dacă îl vom opri sau nu în lot. Totul depinde de evoluţia lui şi de randamentul pe care îl dă la antrenamente şi la jocuri.
Echipa este pe drumul pe care îl doreşti?
-Echipa este pe drumul bun. Meciurile pe care le-am avut pînă acum cred că au fost jocuri reuşite. Pînă la startul returului mai avem mult de muncă însă trebuie să luăm lucrurile pas cu pas.