Comisia Municipală a Arbitrilor a organizat astăzi, începând cu ora 16.00, la Stadionul de Atletism „Iolanda Balaș” testarea fizică a centralilor și asistenților. La startul probelor s-au înscris 160 de arbitri, printre care s-au numărat și opt fete.
Dacă cele 6 serii de viteză nu au ridicat mari probleme, la rezistență s-a făcut oarecum diferența. Cei ce s-au pregătit temeinic pe parcursul vacanței nu au întâmpinat dificultăți pentru a încheia în timpul stabilit cei 2800 de metri. Majoritatea a tras tare, chiar din greu pentru a scoate baremul, iar cei ce nu au dormit vara mai deloc, au făcut buba la calcâi 🙂
De remarcat, efortul făcut de Adrian Toma, care în ciuda unei accidentări destul de serioase s-a prezentat la testare și a reușit să îndeplinească baremele, chiar dacă genunchiul afectat i-a provocat mari dureri, mai ales în timpul cursei de rezistență.
Săptămâna viitoare, Comisia Municipală va organiza testarea teoretică la Liceul Mircea Eliade.
Iată o galerie foto (cea mai mare publicată până acum: 170 de cadre) cu cele mai interesante instantanee de la testarea fizică a arbitrilor bucureșteni
Teste fizice arbitri AMFB – Images by Florin Alexandru Alboiu