Viitorul Domnești s-a dovedit a fi „Bestia Nera” pentru Gloria Popești Leordeni în acest sezon. În tur, pe Inter Gaz, echipa antrenată de Virgil Andronache s-a impus cu scorul de 3-0, într-un moment foarte bun pentru gazde, acestea venind după succesul de la Oltenița cu 6-0. Acest rezultat a rezistat până în etapa a 19-a ca diferență record în Seria 2. Însă, sâmbătă, Viitorul Domnești a spulberat Gloria și a stabilit un nou scor al campionatului: 8-0!
Chiar dacă în iarnă s-au produs schimbări importante la Gloria, noul antrenor Viorel Dinu a reușit cu un lot tânăr să obțină rezultate meritorii în primele cinci etape din retur: o victorie, trei remize și o înfrângere. Astfel, nu exista niciun element care să indice înregistrarea scorul fluviu de la Buftea.
Viitorul Domnești a început meciul cu gândul să marcheze cât mai repede și a reușit în minutul 6, când Pațurcă a fost servit perfect în fața porții de Văduva.
Gazdele și-au creat constant ocazii, însă momentul critic pentru oaspeți s-a produs la jumătatea reprizei. Ilinca, deși primise deja un avertisment, l-a împins decisiv pe Fărîmă, când acesta se afla cu un pas în careu, iar consecința nu a întârziat: penalty și eliminare pentru cumul de cartonașe galbene. Lovitura de pedeapsă a fost transformată cu siguranță de Pațurcă și misiunea Gloriei devenea aproape imposibilă, cu toate că nici în primele 30 de minute nu a fost ușoară.
Viitorul Domnești a stabilit scorul pauzei în ultimele trei minute ale primei reprize. Mai întâi, fundașul central Alexandru Riță a trimis în plasă din pasa lui Barbu, acesta servindu-l apoi și pe Cîrjan pentru 4-0.
În repriza secundă a fost un adevărat iureș la poarta apărată de Mihalcea. Deși a mai încasat patru goluri goalkeeperul Gloria a limitat proporțiile scorului cu multe intervenții salvatoare. Primul gol al reprizei a fost marcat de Văduva din pasa lui Pațurcă, apoi Barbu și-a trecut numele pe lista marcatorilor, iar Cîrjan au dus scorul la 7-0. Tabela a fost închisă de căpitanul Paul Pațurcă cu un șut în vinclu la colțul lung, după o lansare a lui Dobrescu.
Cu cele 8 reușite de sâmbătă, Viitorul Domnești a ajuns la cota 37, egalând la acest capitol pe Juventus, liderul clasamentului general. Cele mai bune ofensive din Seria 2 se vor întâlni vineri, în meci direct în Colentina, cu începere de la ora 17.00.
CLASAMENT LIGA 3
Rezerve: M. Văduva, Bărbulescu, Dobrescu, Olaru, Iancu, Baniță
Antrenor: Virgil Andronache
Rezerve: Rudnițchi, Bălan, Dincă, Jamal, Vasilache, Romanescu, V. Dinu
Antrenor: Viorel Dinu