Viitorul Domnești a făcut cea mai bună repriză din acest sezon în primele 45 de minute ale partidei de la Popești Leordeni. Echipa lui Virgil Andronache a obținut sâmbătă cu Gloria cea de-a treia victorie cu scorul de 3-0.
Gazdele veneau după un succes categoric la Oltenița, un set la 0, astfel că starea euforică încă nu dispăruse și Gloria s-a trezit aproape fără replică în fața Viitorului. Zeciu, Bărbulescu, Barbu și Dumitrescu au trecut împreună opt ocazii clare de gol în contul oaspeților.
În ciuda numeroaselor situații de a marca, scorul la pauză a fost doar 1-0 în favoarea Viitorului Domnești. Golul a fost înscris de Daniel Cîrjan (16), care a primit o pasă în careu de la Bărbulescu și a șutat puternic la colțul scurt, la rădăcina barei.
Aspectul jocului s-a schimbat complet după pauză. Pe de o parte, Viitorul a intrat din nou într-o stare de „panică” și nu a mai reușit să lege pasele, scăpând repede pe posesie, iar pe de altă parte la gazde a intrat Romanescu. Mijlocașul a pus ordine în linia mediană și a declanșat majoritatea acțiunilor de atac.
Din păcate pentru gazde, Romanescu nu a putut să își țină gura la o fază în care nu era implicat și apoi a cerut o lovitură de pedeapsă, fiind eliminat pentru cumul de cartonașe galbene.
Până la rămânerea în inferioritate a Gloriei, Viitorul Domnești s-a descurcat foarte bine sub presiune și și-a menținut avantajul minim. Apoi, în zece, gazdele și-au pierdut incisivitatea și treptat jocul a reveni la aspectul din prima repriză.
Schimbările făcute de Virgil Andronache au fost cât se poate de inspirate. La câteva minute de la intrarea pe teren, Mihai Olaru (68) a șutat puternic de la 25 de metri și a pus capăt oricăror pretenții ale gazdelor.
Scorul final a fost stabilit, în urma unei faze superbe, de Alexandru Văduva (88), cu un șut de la 16 metri la colțul lung. Însă, ceea ce a încântat mai tare a fost seria de aproape 40 de pase ale studenților lui Andronache, în care s-a intercalat și un adversar pentru câteva secunde. Până în acel moment, se număraseră deja 34 de pase consecutive!
Foarte bun arbitrajul brigăzii bucureștene formată din Cristian Georgescu, Mihaela Țepușă și Alexandru Bodolan, în condițiile în care gazdele au încercat să pună permanent presiune și și-au exprimat dezacordul aproape la fiecare decizie, atât pe teren, cât și din tribune.
Pentru Viitorul urmează cel mai greu test al turului, deoarece la Domnești va veni Juventus, liderul din Seria 2. Va fi un joc bun și echilibrat însă pentru a scoate și un rezultat bun echipa lui Virgil Andronache trebuie să se mobilizeze exemplar, să scape de cele 15-20 de minute de „panică”, să elimine orice urmă de trac sau, mai simplu spus, să-și facă jocul timp de 90 de minute.
VIITORUL DOMNEȘTI: Vâlceanu – Baniță, Riță, C. Mihai, Buliga – Barbu – Pațurcă, Cîrjan, Zeciu, Dumitrescu – Bărbulescu
Rezerve: M. Văduva – Al. Văduva, Olaru, Fărîmă, Găină, Iancu, R. Nicolae
Antrenor: Virgil Andronache
CLASAMENTE LIGA 3