Juniorii B ai Concordiei Chiajna au avut ceva emoții duminică în confruntarea cu cei de la Grupul Școlar Industrial Sf. Pantelimon contând pentru etapa a 8-a a campionatului național, chiar dacă la pauză conduceau cu 2-0.
În repriza secundă, oaspeții au revenit spectaculos, prin două execuții foarte frumoase. Mai întâi, au egalat printr-un șut la colțul lung, plasat peste portarul Mocanu, iar apoi Iulian Dobre a executat ca la carte o lovitură liberă de la 18 metri, peste zid, la colțul scurt și a restabilit egalitatea.
Gazdele nu s-au împăcat cu ideea că pot pierde două puncte, după ce au avut victoria în mână și au năvălit către buturile apărate de Iordache. Apărarea celor de la Sf. Pantelimon s-a clătinat de câteva ori, făcând târziu pasul la off-side, iar la jumătatea reprizei a cedat. Răducanu a ajuns primul la minge în marginea careului de 16 metri și a trimis cu vârful ghetei pe lângă Iordache pentru 3-2.
În urma acestei victorii, Concordia Chiajna acumulează 16 puncte și speră în continuare la un loc între primele patru echipe din Seria 4.
Partida a fost arbitrată de o brigadă formată din Victor Radu, Daniel Dumitru și Cristian David.
Concordia Chiajna: Mocanu – Niculescu, Novacek, Flisc, Raiciu, Dragne, Duică, Mitan, R. Vasile, Chiriță, Bîrneață
Rezerve: Rotaru, Moharam, Stavarache, Nemeș, Răducanu, Chiriță
Antrenor: Robert Nagy
[hana-code-insert name=’Ad continut’ /]
Gr. Șc. Ind. Sf. Pantelimon: Iordache – G. Mocanu, Drăgan, Dobre, Bebereche, Dumitrache, G. Andrei, Lupu, Cireș, Dumitrescu, Marțafoi
Rezerve: Stoica, Grigoraș, Prioteasa, Filipon, Florică, Savu, Fodor
Antrenor: Viorel Năstăsescu
Foto de Cosmin Iftode | RPRESSPORT.RO – fotografie de sport
[flagallery gid=98 name=Gallery]
CLASAMENT JUNIORI B, SERIA 4
[phpleague id=7 type=table latest=false style=general]