Ziua de miercuri a programat ultimele două partide contând pentru etapa a 12-a din Liga 1. În primul meci, Warnița a câștigat cu 4-1 în fața celor de la Hooligans United, în timp ce United a reușit un rezultat foarte bun în întâlnirea cu Ludicom Art.
Campioana ediției cu numărul 4 Victory Cup a început cu accelarația la podea. Astfel că, pe finalul primei reprize, colegii lui Marin Vasile conduceau cu 2-0. A intervenit cel mai greu adversar al Ludicomului, relaxarea, iar în minutul 19, energicul Gabriel Grădinaru a redus din diferență.
În partea a doua, Ludicom a refăcut distanța, însă adversarul nu s-a descurajat și a fructificat, din nou, orice cadou făcut de defensiva celor de la Ludicom. Același Grădinaru și o dublă foarte frumoasă în dreptul lui Remus Frînculeasa. Tabela îi condamna la o sudoare neașteptată pe cei de Ludicom.
S-a terminat 4-4, un meci pe care cei de la Ludicom Art l-au avut în mână, însă în care United a avut meritul clar pentru că a luptat, jucătorii au fost mai serioși.
Oldies, răsturnare de scor în cinci minute
În liga secundă, seria B, Oldies și Young Boys au oferit un spectacol anunțat de avancronica dictată de clasament și și-au împărțit punctele, 3-3, în urma unui joc în care Young Boys a condus cu 2-0, iar Oldies a întors rezultatul în 5 minute, cu trei goluri fulger.
Tot în Liga 2B, Bandiții au trecut cu 2-1 de AVB, în timp ce derby-ul din subsolul clasamentului a adus primul succes pentru Rotary Construcții, 6-2 cu Universitatea, și o rocadă între cele două în clasament.
Brigada a ținut în șah Poli United
În miez de noapte, Poli United vs Brigada părea, în teorie, un meci dezechilibrat. Practica a lăsat calculele în joc de glezne și băieții de la Brigada au făcut un meci foarte bun din punct de vedere tactic. Fără să fie zgârciți cu efortul fizic, “galben-albaștrii” și-au ținut adversarul în șah, un adversar care s-a impus la limită, 2-1,după un joc în care au avut parte și de norocul echipei mai valoroase.
REZULTATELE ZILEI DE MIERCURI:
Liga 1
Hooligans United – Warnița 1-4
United – Ludicom Art 4-4
Liga 2A
Rom Waste – Fit Class 0-3
CSICPE – Nativ 3-5
1 Decembrie – Colegii 13-5
Poli United – Brigada 2-1
Liga 2B
Oldies – Young Boys 3-3
AVB – Bandiții 1-2
FC Drumul Taberei – Jatomi Fitness 3-0
Universitatea – Rotary Construcții 2-6