Ungaria a venit la București exagerat de optimistă și a plecat umilită în ultimul hal, în special orgoliul celor câteva mii de fani având de suferit. Toată floarea huliganilor maghiari a năvălit în România hotărâtă să facă prăpăd, fără să cunoască particularitățile regimului politic din țara noastră, care întreține un aparat represiv de proporții colosale.
Pentru meciul din preliminariile Cupei Mondiale, instituțiile românești au făcut o demonstrație de forță, rar întâlnită, fiind reprezentate cel puțin de un om la fiecare suporter maghiar. Când ne referim la instituții, nu ne gândim doar la Jandarmerie, cea care a stat în prima linie și a bătut la unguri ca la fasole. Dacă privim lucrurile doar din acest punct de vedere, Jandarmeria și-a făcut treaba de nota 20, dar trebuie să remarcăm că și-a dorit această aplicație. În vest, când vine vorba de un astfel de meci, incidentele sunt prevenite și doar în ultimă instanță se recurge la o intervenție în forță, de violență maximă și de scurtă durată. Când vorbim de trenuri pline de imbecili îmbibați în alcool, occidentalii îi dau jos în mijlocul câmpului și îi invită la o drumeție de câteva zeci de kilometri, în cazul în care nu sunt opriți la graniță, dându-le astfel posibilitatea să se trezească din beție.
La noi, maghiari au fost lăsați să ajungă până în Gara de Nord, unde-i aștepta cu nerăbdare comitetul de primire. Primii care au făcut cunoștință cu pulanul mioritic au fost însă maghiarii care și-au făcut de cap în Centrul Vechi, evacuați în lacrimi.
În tribunele Arenei Naționale, huliganii maghiari au demonstrat în câteva minute că sunt lipsiți de inteligență, dar și de vitejie. Când s-au văzut toți la un loc au prins ceva curaj, au îndepărtat țarcul și s-au luat la harță cu agenții BGS. Însă, cum s-a ivit în peluză prima cască de jandarm s-au transformat instantaneu în pisicuțe. Disperați să scape cu fuga, doi retardați erau să își rupă gâtul printre scaune, după cum se poate constata în fotografii.
Nici ai noștri nu au rupt gura târgului. La un meci cu Ungaria, steliștii și dinamoviștii nu aveau altceva mai bun de făcut decât să se ciomăgească între ei. Vina nu e numai a lor, ci și a federației care a avut înțelepciunea să îi cantoneze în același sector al peluzei. Impresia deplorabilă din startul meciului a fost ștearsă de timișoreni, cei care au dat tonul încurajărilor și, în repriza secundă, celei mai frumoase interpretări a Imnului Național care s-a făcut auzită în România de la meciurile naționalei din anii 90 de pe Ghencea.
Pe teren, umilința a fost și mai mare, din primul până în ultimul minut. Marica i-a redus la tăcere pe unguri încă din minutul doi, după o gafă defensivă de excepție. Apoi, Pintilii a trimis mingea în vinclu, cu un șut din fundul curții, trezindu-i la realitate pe suporterii maghiari, dar și din beție. În repriza secundă, Pițurcă nu s-a dezmințit și a preferat o tactică de așteptare. Chiar și în aceste condiții, pe parcursul celor 90 de minute, Ungaria nu a fost în stare să expedieze spre poarta lui Tătărușanu decât vreo două-trei șuturi. Stancu și Popa puteau să ducă scorul la 4-0, dar nu au ales cele mai bune soluții, însă Tănase nu a mai iertat pe final. Stelistul a trecut ca prin gulaș și a închis tabela cu un șut la colțul lung.
O înfrângere atât de umilitoare nu a mai fost înregistrată de Ungaria de la înăbușirea revoluției comuniste de către armata română, care a înlăturat regimul criminal al lui Bela Kun, a ocupat Budapesta și a înaintat până pe linia dintre Györ și Veszprém. Din păcate, aliații occidentali au luat o decizie catastrofală pentru următoarele decenii, solicitând retragerea armatei române, iar puterea a căzut în mâinile lui Miclos Horthy. Dacă ar fi permis staționarea armatei române în Ungaria, până la stabilizarea situației politice, cu siguranță s-ar fi evitat sutele de mii de crime care au urmat și poate că vineri am fi asistat la un meci de genul România – Moldova, fără resentimente.
[nggallery id=137]