Răsturnări incredibile de situație, nouă goluri, reușite de la distanță sau din penalty, dar și un fotbalist care a cucerit Cupa Campionilor Europeni.
Toate acestea s-au văzut la ultimul meci amical disputat de ASSSB înainte de închiderea sezonului. “Studenții” și-au măsurat forțele cu Victoria pe stadionul Radiocom, în urmă cu două săptămâni, pe 11 noiembrie.
Sportul Studențesc se află în plin proces de formare și s-a întărit cu un fost campion european în 1986, Tudorel Stoica. În vârstă de 60 de ani, “Doru” a fost titular și a jucat tot meciul pe poziția de mijlocaș central fiind decanul de vârstă al echipei în absența lui Octavian Ionescu.
Tot în amicalul cu Victoria a debutat pentru ASSSB și al treilea suporter, Edyn Grosu, un debut cum nu se putea mai bun, cu o dublă spectaculoasă.
„Canibalul” a deschis scorul cu o lovitură de cap la chiar prima atingere de balon, la jumătatea primei reprize, când a intrat pe teren în locul lui Moldoveanu. Fără stâlpul apărării, Adrian Oprișan, accidentat, studenții au fost egalați trei minute mai târziu de către Constantin Dumitru.
Victoria a început în forță repriza secundă. Vencu din penalty și C. Dumitru l-au învins de încă două ori pe portarul de ocazie Andrei Cârstea și au dus scorul la 1-3. Moment în care alb-negrii au apăsat pedala de accelerație și au început să marcheze pe banda rulantă. Mai întâi, Laurențiu Diniță a obținut un penalty pe care Virgil Andronache l-a transformat cu siguranță, după care Tom Cristea l-a găsit perfect în careu pe Grosu, care a reușit dubla tot cu o lovitură de cap. Ceea ce părea imposibil cu 15 minute în urmă s-a întâmplat. ASSSB a trecut în avantaj în minutul 70, atunci când Diniță a înscris cu un șut bine plasat.
Oaspeții nu s-au lăsat mai prejos și au oferit și ei o răsturnare spectaculoasă de scor. Cu 3 minute înainte de final Constantin Dumitru a reușit hattrick-ul și a egalat la 4, după care Anton, cu un șut de la distanță, a adus pentru oaspeți o victorie aproape incredibilă, cu 4-5.
Pentru ASSSB a fost un test reușit având în vedere că jucători importanți precum Adrian Oprișan, Ciprian Mozacu, Romeo Pădureț, Silvian Dobre, Valentin Covaciu, Ovidiu Alboiu sau Octavian Ionescu au lipsit.
În perioada imediat următoare nu sunt programate alte jocuri amicale pentru ASSSB, însă cu siguranță acestea nu vor lipsi până la startul celei de-a patra ediții a campionatului municipal de oldboys.
Rezervă: Grosu
Team manager: Adrian Oprișan
Rezerve: M. Ionescu, Popescu, Teodorescu
Antrenor: Nelu Pițilă