AS Tricolor s-a impus cu scorul de 3-2 în partida disputată, vineri, pe stadionul Rocar. O victorie meritată pentru AS Tricolor, care dă speranțe într-o evoluție mai bună decât cea din tur.
Tot o victorie la limită a obținut ieri și Olimpic, din postura de gazdă pe stadionul Prefabricate, cu scorul de 2-1 în confruntarea cu Metaloglobus II.
Evenimentul notibil al zilei s-a produs însă pe sinteticul Complexului Sportiv Ion Țiriac.
Electroaparataj, așa cum am avertizat că se va întâmpla încă din decembrie, în momentul în care am aflat că a acceptat rejucarea meciului cu Romprim, trece prin momente dificile. Din informațiile primite, conducerea clubului nu a reușit în timp util să aplice viza medicală pe legitimațiilor tuturor jucătorilor, astfel că meciul s-a întrerupt, în lipsă de participanți.
În această iarnă, s-a încearcat compensarea plecării masive de jucători, însă e greu de crezut că echipa va mai reuși să pună probleme adversarelor cu pretenții. Electroaparataj a pierdut practic toată echipa cu care a început campionatul, din lotul campioanei de anul trecut nemaifăcând parte portarul Cezar Stancu, Tecaru, Ioniță, Dimitrioglo, Victor și Gabriel Pristolian, Ferăstrău. Probabil și alții, dar încă nu avem confirmarea. Dar avem din nou confirmarea zicalei cu Facerea de Bine…
Sâmbătă, s-au disputat alte două partide, încheiate ambele cu remize. Pe stadionul Biruința, Venus și Electrica au înscris câte un gol, iar ACS RS și Spartac n-au reușit să modifice tabela.
Duminică se vor disputa ultimele două partide, fără îndoială punctul de atracție fiind partida dintre Progresul și Termo. Vom vedea dacă bancarii vor reuși mai mult decât în Cupă, atunci când s-a prezentat doar cu 12 jucători. Întâlnirea va avea loc, cu începere de la ora 12.00, la Complexul Sportiv Ion Țiriac.