Start de retur în Liga 3, însă într-o componență incompletă în Seria 2, fără Oțelul II Galați, formație retrasă din competiție. Astfel, Juventus București va câștiga primele trei puncte din 2015 la masa verde. Echipa antrenată de Marin Barbu va disputa în această dimineață un meci amical cu liderul din Liga 2, FC Voluntari, iar apoi va asista la confruntarea de la Buftea dintre Gloria Popești-Leordeni și Delta Dobrogea Tulcea, cea din urmă fiind una dintre contracandidatele la promovare ale grupării din Colentina.
Dinamo II București va primi vineri pe stadionul Romprim vizita ilfovenilor de la Voința Snagov, iar sâmbătă intră în horă trei dintre formațiile cu pretenții la promovarea în Liga 2: CS Tunari, Dunărea Călărași și Viitorul Axintele.
După un sfârșit de an 2014 cu probleme pentru multe cluburi, începutul lui 2015 a fost mult mai favorabil și în acest moment avem loturi întărite considerabil față de turul campionatului, ceea ce va conduce la o creștere calitativă a meciurilor din Liga 3.
Un start de retur sub auspicii foarte bune, chiar dacă vremea prezintă în această dimineață un aspect hibernal, cu ninsoare și o temperatură de 2 grade Celsius.
________________________________________________________________
Gloria Popești-Leordeni a reușit prima repriză a returului învingând pe Delta Tulcea, ocupanta locului secund, cu scorul de 2-1. După aspectul jocului, rezultatul nu este însă o surpriză, ilfovenii ratând numeroase pe lângă cele două goluri înscrise în prima jumătate de oră.
Pe stadionul Romprim, Voința Snagov a marcat cel mai rapid gol al rundei, în minutul trei, dar dinamoviștii au revenit pe tabelă la jumătatea reprizei și au obținut victoria cu zece minute înainte de finalul partidei, prin golul lui Bilciurescu.
Amicalul dintre Juventus și FC Voluntari nu s-a mai disputat în această dimineață din cauza condițiilor meteorologice.
__________________________________________________________________
Chiar dacă nu s-a aliniat la start în retur, Juventus a beneficiat de două rezultate favorabile, extrem de importante. Primul s-a înregistrat vineri la Buftea, unde Gloria Popești-Leordeni a învins cu 2-1 pe Delta Tulcea, iar cel de-al doilea s-a produs astăzi în același loc, sinteticul fiind favorabil bucureștenilor. Metaloglobus a trecut de CS Tunari cu 4-2 și Juventus va merge la Tulcea de pe poziția secundă a clasamentului.
Iată programul și arbitrii primei etape din 2015
CALLATIS MANGALIA – METALOSPORT GALAȚI 0-2
I. Constantinescu (15), Ed. Dumitru (33)
Vineri, ora 15.00
Stadion: Central (Mangalia)
Arbitru: Valentin Porumbel (Oltenița)
Asistenți: Silviu Brândușa (Călărași) și Răzvan Negoiță (Brăila)
GLORIA POPEȘTI LEORDENI – DELTA DOBROGEA TULCEA 2-1
Romanescu (5), N. Chiriac (30) / Gâţă (48)
Vineri, ora 15.00
Stadion: Centrul Tehnic FRF (Buftea – sintetic)
Arbitru: Robert Avram (Pitești)
Asistenți: Gheorghiță Bălan și Lucian Tănase (Pitești)
DINAMO II BUCUREȘTI – VOINȚA SNAGOV 2-1
V. Tudorache (25), Bilciurescu (80) / Fl. Marian (3)
Vineri, ora 15.00
Stadion: Romprim
Arbitru: Mihai Safta (Ploiești)
Asistenți: Adrian Bogdan Banu și Bianca Florea (Ploiești)
METALOGLOBUS – CS TUNARI 4-2
Ghenovici (25), Robu (69, 77), Căt. Neagu (83) / Cr. Panait (66 – pen.), Vleoanga (68)
Sâmbătă, ora 15.00
Stadion: Centrul Tehnic FRF (Buftea – sintetic)
Arbitru:
Asistenți:
DUNĂREA CĂLĂRAȘI – VIITORUL DOMNEȘTI 6-0
A. Luca (19), Kanda (28), Val. Alexandru (36, 44), Bumbac (50 – pen.), G. Butoi (68)
Vineri, ora 15.00
Stadion: Central „Ion Comșa” (Călărași)
Arbitru:
Asistenți:
VIITORUL AXINTELE – ÎNAINTE MODELU 1-0
C. Toma (75)
Vineri, ora 15.00
Stadion: Comunal (Axintele)
Arbitru:
Asistenți:
JUVENTUS BUCUREȘTI – OȚELUL II GALAȚI 3-0
formația gălățeană a fost retrasă din competiție