Cantitatea de informaţie cu caracter dubios care circulă în aceste zile prin presă capătă proporţii uluitoare. Conform site-ului prosport.ro, jucătorii Sportului Studenţesc au intrat astăzi în grevă, deoarece nu şi-au primit salariile de 8 luni. Contactat telefonic de SportB.ro, căpitanul studenţilor Costin Curelea a infirmat existenţa unui conflict deschis cu conducerea clubului, chiar dacă situaţia financiară a Sportului este precară, dar aceasta nu reprezintă o noutate.
„Nu este vorba de nicio grevă. De dimineaţă ne-a antrenat normal şi de la 18.30 ne prezentăm la cel de-al doilea antrenament al zilei”, a spus Curelea.
Curelea a infirmat şi varianta prezentată de gsp.ro cu privire la un eventual transfer al său la Rapid: „Mie nu mi-a spus nimeni nimic despre o ofertă de la Rapid”. De altfel, în aceste zile, conducerea clubului din Regie negociază cu grupări din Rusia posibile transferuri ale celor trei vedete ale echipei.