Despre presă se pot spune extrem de multe și se poate discuta la nesfârșit. Controversele privind presa apar și sunt alimentate chiar din interiorul acesteia. O lungă perioadă de timp, breasla a fost una aproape ermetic închisă și nu sunt puțini cei care suspină după vremurile apuse, chiar dacă nu le-au apucat, când toți gazetarii se adunau la băută într-o cârciumă și mai rămânea destul loc și altor consumatori.
Evident, apariția mijloacelor de informare în masă, cu transmiterea informațiilor în timp real, a democratizat treptat meseria, ceea ce în mod firesc a generat reacții adverse, unele îndreptățite, altele mai puțin raționale.
Una dintre problemele reale din România, care afectează presa în ansamblu, este faptul că orice țăran care se dă cu stângul jos din tren pe peronul Gării de Nord, fiind cu foamea-n gât, gata să accepte orice mizerie din partea angajatorilor, devine un potențial ziarist. Indiferent de pregătire. Singura condiție e să fie dispus să facă ceea ce i se cere.
La un moment dat s-a constituit Clubul Român de Presă, care în teorie ar fi trebuit să reglementeze aspectele importante ale profesiei, însă s-a născut mort, deoarece cei mai mulți dintre cei ce alcătuiau această structură erau fie țărani, fie sclavi. În fapt, Clubul Român de Presă (CRP) a devenit o organizație patronală, nu una profesională, ca de altfel mai toate asociațiile cu obiect de activitate presa.
Principala emanație a acestui organism parazitar a fost așa-zisul Cod Deontologic. O mizerie cu preambul, zece articole și anexă, practic o pagină A4. Din primele rânduri textul se descalifică singur, deoarece definește ziaristul profesionist ca “persoana care are drept ocupație principală și retribuită presa”. Deci trebuie să cumuleze două calități: țăran și sclav. În traducere liberă, în viziunea CRP, chiar dacă o persoană a absolvit o facultate de specialitate, dar nu este remunerată, în condițiile în care are alte surse de venit mult mai consistente decât un salariu de rahat, atunci acea persoană nu este un ziarist profesionist.
Poate că pe undeva există un sâmbure de adevăr și ar trebui făcută o diferențiere clară între ziarist, jurnalist, gazetar și publicist, termeni considerați în acest moment sinonimi.
În mod clar, s-a făcut o confuzie voită, între profesie și ocupație. E ca și cum un sudor s-ar apuca peste noapte să opereze contra cost pe cord deschis și din acel moment ar deveni chirurg, indiferent de rezultatul intervenției. Cam așa stau lucrurile în presă. Neprofesioniștii s-au autointitulat profesioniști având ca argument remunerația și rezultatele se văd cu ochiul liber, în condițiile în care românii sunt printre cei mai mari consumatori de informație. Faliment după faliment…
Un alt aspect negativ e acela că unii se consideră mai jurnaliști decât alții, iar în cazul extrem consideră că doar ei sunt jurnaliști, cu toate că încă mai au pământ sub unghii (cazuri precum print vs online, politic vs alte domenii, agenții de presă vs freelanceri etc).
Pentru eliminarea oricărei ambiguități trebuie să spunem că din punct de vedere al profesiei, jurnaliști sunt cei care au absolvit studii de specialitate, însă nu sunt cu nimic mai puțin jurnaliști cei ce și-au descoperit vocația mai târziu, chiar dacă au studii în alte domenii precum tehnologia construțiilor de mașini, automatică sau teologie. Vocația poate fi de multe ori mai puternică decât pregătirea profesională. Diferența este făcută nu de nivelul venitului, nu de expunerea publică, nu de notorietate, nu de premiile primite, ci de modul în care îți practici meseria: în picioare sau în genunchi.
Motivul pentru care am abordat acest subiect îl reprezintă emiterea unui comunicat de către Asociaţia Profesioniştilor din Presă Cluj (APPC) prin care “se delimitează de acțiunile activiştilor care pozează în jurnalişti pentru a desfăşura în mod partizan şi subiectiv activități ce nu au legătură cu meseria de ziarist”, făcând trimitere la articolul 5 din Codul Deontologic al Clubului Român de Presă. Textul integral al comunicatului îl găsiți AICI
La fel de bine toți cei care nu au aderat la CRP (și cred că majoritatea jurnaliștilor nu dau doi bani pe ce zice CRP) pot să emită un comunicat în care să susțină că profesioniștii din presă nu sunt jurnaliști și au uzurpat meseria în schimbul unui salariu mizerabil.
Această atitudine (“doar noi suntem jurnaliști”) este extrem de periculoasă în primul rând pentru presa mainstream, având efect de bumerang. Deja foarte mulți români îi privesc pe cei ce se autointitulează “profesioniștii din presă” ca pe simpli argați pe o moșie, ceea ce de altfel, în mare parte, au și devenit.
APPC face o greșeală fundamentală citând din decalogul CRP de parcă ar fi cel din Biblie. La noi, “profesioniștii din presă” se pricep la toate, indiferent de domeniu. Ei nu pot accepta ideea că un jurnalist specializat poate avea o opinie mai pertinentă decât a lor. Ce li se pare lor pe moment conține un grad mai mare de adevăr decât concluzia la care au ajuns alți jurnaliști după luni și chiar ani de documentare.
De altfel, în Codul Deontologic al CRP nu se pomenește nimic de documentare. Ziaristul, în această viziune, într-o chestiune controversată, trebuie să prezinte toate punctele de vedere și atât. Cam ca în presa japoneză. Primești comunicatul de presă, îl publici și gata ți-ai făcut treaba. Nimic mai mult pentru că încalci deontologia.
Din păcate, presa clujeană a decedat în urmă cu ceva ani, dar a fost resuscitată și este ținută în viață de politic. Ca toată presa din România, cu mici excepții. Deci, nicio urmă de deontologie, nici măcar în conformitate cu standardele CRP.
Activismul în presă este acceptat în toate țările dezvoltate, cu mențiunea că orientarea nu se ascunde în spatele unei iluzorii echidistanțe.
Mai ales într-o chestiune precum afacerea Roșia Montană susținută printr-o campanie colosală de promovare, în valoare de zeci de milioane de euro, nici nu se mai pune problema echidistanței. Activismul, militarea pentru o idee contrară proiectului, este singura cale de urmat. Deontologii de la Cluj ar trebui să se uite în oglindă și să vadă câte puncte de vedere ale organizațiilor ecologiste au publicat până la mutarea scandalului în stradă… Parcă erau obligați să publice toate punctele de vedere pentru o informare corectă. Sau acest principiu se aplică doar dacă se încasează ceva?
Nu văd niciun comunicat din partea CRP, APPC, KKPP, etc pe marginea strict a reîncriminării calomniei și insultei prin reintroducerea lor în Codul Penal și nici pe marginea intenției Guvernului de a introduce taxă anuală pe domeniile .ro. Toți au probleme cu deontologia activiștilor, într-un moment în care însăși esența libertății de exprimare se află sub un asediu pervers.
sursa foto: vice.com
