După două eșecuri consecutive, Tricolor FC a trecut duminică de Metaloglobus II, o contribuție importantă la succesul gazdelor având frații Pristolian, Victor și Gabriel.
Cele trei goluri ale victoriei au fost marcate de G. Pristolian, iar pasele decisive i-au aparținut lui V. Pristolian. Însă ambii au conlucrat la majoritatea acțiunilor ofensive ale echipei lor și au ratat ocazii importante la poarta lui Stanciu.
Cea mai clară dintre ele i-a aparținut tot lui G. Pristolian, când a căutat colțul lung, dar mingea a lovit bara. Alte două ocazii importante au fost trecute în contul lui Ciortea, inclusiv o a doua minge trimisă în bara porții adverse.
Metaloglobus II a avut și ea o porție bună de situații din care putea înscrie, însă nu a reușit decât un singur gol, în repriza secundă, la scorul de 2-0. Echipa pregătită Adrian și Marian Bondoc a dorit să obțină cel puțin o remiză și a avut momente chiar de dominare. Ocaziile la poarta apărată de Cimpoi și, apoi, de Kerestes s-au înmulțit, însă doar cu o bară nu s-a putut obține și un punct.
Finalul a fost calmat de golul al treilea marcat de golgheterul Ligii 4. Un succes meritat, mai ales că la acest joc au lipsit mai mulți jucători de bază. În special, cuplul de fundași centrali Burcă și Stanciu, al treilea Pristolian și mijlocașul central Pâcleșan. În aceste condiții, Andrei Nicolescu, președintele și căpitanul Tricolorului, a fost nevoit să coboare în centrul apărării și a făcut un joc foarte bun pe această poziție, în ciuda unei inexactități comise în prima repriză.
Însă, nu e timp de odihnă pentru tricolori. Marți au programat un nou meci în Liga 4, în deplasare, având un adversar puternic. Partida cu Termo va începe la ora 17.00 și se va desfășura pe stadionul Rocar.
Rezerve: Kerestes – Vlădescu, V. Constantin
Antrenor: Cristian Constandachi
Rezerve: R. Șerban – Mihalcea, Bădulescu, Al. Ilie, Vișinoiu, Jighir
Antrenor: Marian Bondoc