CIO a acordat pentru prima oară această distincţie australianului Cecil Patrick Healy, cu ocazia JO de la Stockholm, 1912.
Acesta s-a prezentat la startul semifinalei de înot 100 de metri, stilul liber dar, observând că americanii nu ajunseseră la bazin a cerut oficialilor să amâne startul, motivând că o probă fără cei mai mai buni din lume este un nonsens.
Întâi pierde, pe urma învinge
Ajunşi într-un târziu, băieţii din State nu i-au facut niciun favor celui care i-a ţinut în viaţă, hawaianul Kahanamoku câştigând semifinala şi apoi ultimul act în care tipul de la Antipozi a ajuns al doilea. Totuşi, sportivul din ţara cangurilor a reuşit să se încoroneze campion olimpic în proba de ştafetă 4X200 de metri. Lucrurile nu s-au oprit aici pentru Healy, care s-a înrolat voluntar şi a murit în celebra bătălie de pe Somme, pe data de 29 aprilie 1918.
Potrivit Comitetului Olimpic Australian, Healy este unicul „olimpic” din ţara sa care a decedat în prima mare conflagraţie mondială