Un studiu efectuat la comanda ziarului elveţian Le Temps a reliefat că în ceea ce priveşte performanţa sportivă, omul este un animal aparte. Într-adevăr, bărbaţii sunt mai puternici şi mai rapizi decât urmaşele Evei.
Această situaţie nu este neaparat valabilă şi la unul dintre cei mai buni prieteni ai omului, calul. Adrenalina şi hormonii nu funcţionează întotdeauna ca un doping natural şi, pe urmă, bidiviii concurează în sporturi diferite în care calităţile fizice nu sunt cele mai importante. În principiu, viteza este esenţială în proba de galop, rezistenţa la trapaşi, agilitatea la obstacole, dar şi un oarecare simţ artistic şi ureche muzicală (oricât ar părea de ciudat, animalele au şi aşa ceva) în cadrul probei de dresaj.
Chiar şi aşa, nu întotdeauna cel mai rapid este un armăsar, după cum nu întotdeauna la dresaj câştigă o iapă. Pe de altă parte, trebuie discutat şi nivelul perfomanţei obţinute de caii castraţi. Aici, făcând o analogie cu omul, să reamintim că cei mai importanţi tenori ai secolului XIX au fost exact cei care nu mai puteau avea urmaşi…
Discuţia a fost declanşată după victoria armăsarului Blame în celebra cursă de galop Breeders Cup Classic, care a urmat celei obţinute cu un an mai devreme de către iapa Zenyatta. Chiar şi aşa, Blame a câştigat la limită şi, spun mulţi specialişti, chiar nemeritat, tot Zenyatta fiind cea care ar fi fost îndreptăţită să obţină victoria.
Curse cu handicap pentru caii pur-sânge
Se acceptă, în general, ca în cursele de viteză, să fie protejaţi caii pur-sange, consideraţi a avea glezna mai fină, de aceea organizatorii şi pariorii au căzut de acord ca aceştia să plece în curse cu handicap. Dar, discriminarea pozitivă a acestora se face după rasă, nu după sex. De altfel, nimeni nu poate preciza, în cazul cabalinelor, fie că este vorba despre cai, zebre sau măgari, dacă masculul este mai bun şi mai rezistent decât femela sau invers.
Imaginaţi-vă, deci, calul de competiţie ideal, maestrul medieval al vechilor turniruri cavalereşti. Sare elegant peste obstacole, face piruete perfecte în ritmul respiraţiei şi fuge cu viteza luminii. Este mare, puternic şi suplu, având pielea strălucitoare şi fiind, probabil, de culoare neagră. Domină hipodromurile, la fel şi padocurile. Acum, examinat mai indeaproape, este vorba despre un cal castrat, despre o iapă sau despre un armăsar?
Caii campioni şi îngerii nu au sex
La fel ca în cazul celebrei Capelei Sixtine, dilema rămâne totală. Acolo, îngerii au fost îmbrăcaţi şi, astfel, nu s-a mai pus nici problema goliciunii, nici problema sexului. Dar, nu acelaşi lucru se întamplă cu caii. Şi asta, sute de ani mai târziu. Culmea, aici nici măcar jocheii care fac parte din lumea sexului frumos nu beneficiază de avantaje.
De altfel, puţină lume ştie că ani buni de zile lumea „obstacolelor” a fost dominată de Monika Teodorescu, o nemţoaică de origine română şi care a fost de mai multe ori campioană a lumii. Mai mult, a fost de trei ori consecutiv campioană olimpică între 1988 şi 1996, o data reprezentând fosta Germanie Federală şi de două ori Germania unită.
Revenind la discuţia noastră, să spunem că, spre exemplu, în cazul oamenilor, niciun specialist nu poate nega evidenţa. În materie de forţă, viteză şi rezistentă, bărbaţii sunt superiori femeilor, iar cel mai bun exemplu îl reprezintă proba de maraton. Aici, cel mai rapid bărbat a acoperit cei aproximativ 42 km în 2h03, în timp ce cea mai rapidă femeie a făcut acelaşi lucru în 2h15. Deci, o diferenţă de 10% în cazul bipedelor. Iată cum se prezintă situaţia în cazul patrupedelor.
Hipodromul, locul ideal pentru o analiză obiectivă
Arenele hipice sunt cele mai indicate pentru a compara performanţele cailor, deoarece influenţa dresajului sau a jocheului este considerabil mai mică decât într-un concurs de viteză în jurul unui teren oval. În microcosmosul săriturilor peste obstacole, armăsarii sunt rareori castraţi, dar trebuie precizat că aici este vorba şi despre un interes strict financiar, sămânţa unui asemenea telegar putând fi vândută pentru inseminare artificiale cu sume care pleacă de la suta de mii de euro în sus.
Mai mult decât atât, anumite curse au interzis făţiş participarea cailor castraţi. În cursele de trap cu atelaj, iepele şi armăsarii aleargă separat, în general, cam până în jurul vârstei de patru ani.
„Armăsarii tineri sunt mai puternici când sunt mici”, spune directorul pentru relaţiile cu mass-media ale hipodromului din Vincennes.
„După vârsta critică, încep să alerge în competiţii mixte şi, judecând după ultimii opt ani, de exemplu, situaţia este perfect egală. De patru ori a câştigat un mascul, de alte patru ori o femelă. Odată cu înaintarea în vârstă, nivelul performanţelor se reechilibrează şi, deşi în medie tot armăsarii sunt uşor superiori, este evident că există iepe care îi pot bate de fiecare dată. Repet, însă, media este în favoarea armăsarilor. În cazul iepelor, în schimb, am observat că există exemplare chiar invincibile ani de zile la rând, dar este vorba de câteva zeci de patrupede feminine, nu mai mult decât atât”.
Cum se prezintă situaţia la galop
Specialiştii probelor de viteză sunt ceva mai pesimişti atunci când vine vorba despre egalitatea între sexe. Şi aici armăsarii de doi până la trei ani aleargă separat de „surorile” lor, iar după patru ani sunt puşi să concureze împreună. Aici, însă, dominarea armăsarilor este evidentă, deşi diferenţele sunt minime atunci când se ajunge la sosire. Pentru a da şanse egale tuturor, iepele sunt uşor avantajate, ele plecând „cu handicap”. Motivul? Musculatura, spun experţii.
„Iepele primesc acest avantaj deoarece cantitatea de muşchi este mai mică, ele având în medie între 1,5 şi 2 kg de muşchi mai puţin decât un omolog mascul. Aici este o asemănare clară cu oamenii”, spune directorul de la France Galop.
Cum se vede problema din State
În Statele Unite, ţara care a inventat, practic, ingineria genetică, lucrurile se văd un pic altfel. Paulin Entin, cercetătoare în aplicaţiile mecanicii în sport, a studiat diferenţa de viteză dintre sexe. Studiul său a acoperit cursele de trap şi cu atelaj (specialitate tipic americană), dar şi cursele de galop în linie dreaptă. Rezultatele confirmă, într-un fel, studiul făcut de europeni, şi anume că armăsarii sunt mai rapizi decât iepele, dar doar cu un procent, cu menţiunea că trapasii aleargă absolut la fel.
„Diferenţa, deşi statistică, ar putea părea interesantă pentru unii, dar să ştiţi că exemplarele feminine care îi întrec pe bidiviii masculi o fac cu 5%, doar majoritatea armăsarilor doar cu foarte puţin mai rapizi reuşind să răstoarne media în favoarea lor. Pe urmă, este vorba despre metodele de antrenament şi de factorii fiziologici şi psihologici. Astfel, există teoria, larg răspândită, că iepele nu ar trebui antrenate la fel de dur precum se face cu telegarii, iar mulţi patroni refuză să îşi înscrie exemplarele în cursele în care aleargă şi armăsari. Ceea ce este o prostie”, spune doamna Entin, care este des consultată şi de federaţiile de atletism sau de cea de ciclism.
De altfel, persoana în chestiune a scris o carte pe tema aceasta, remarcând că şi în cazul ogarilor, spre exemplu, nu există discriminare la start, fiind acceptaţi la concursuri, atât câinii cât şi căţelele.
Cursele celebre, adjudecate de „ele”
Deşi media este, după cum remarcam mai sus, uşor favorabilă armăsarilor, trebuie spus, pe de altă parte, că marile curse au fost adjudecate de iepe. Este vorba de cele pentru trăpaşi cu atelaj sau cele de galop, la obstacole fiind mai buni armăsarii, iar la dresaj caii castraţi. Mai exact, Zenyatta a câştigat Breeder’s Cup Classic în 2009, Zarkava s-a impus în Arcul de Triumf 2008, iar Moni (de la… Money) Maker în Marele Premiu al Americii 2009. Per ansamblu, în concursurile hipice toate cele trei sexe (iepele şi armăsarii castraţi sunt consideraţi ca aparţinând unui al treilea sex) au concurat, dintotdeauna, împreună, dar nu în aceeaşi proporţie. La amatori, armăsarii sunt foarte rari, spre exemplu şi exact acelaşi lucru s-a întâmplat până acum vreo două decenii în cele mai importante Grand Prix-uri. Acum, însă, exemplarele masculine sunt cele mai numeroase.
„Este vorba de reputaţie”, explică Pierre-Alain Glatt, medic veterinar şi o somitate în domeniu. „Proprietarii doresc ca bidiviii lor să câştige competiţii importante pentru a le creşte valoarea, pe de o parte, şi pentru a le vinde „sămânţa”, pe de altă parte”, explică el.
Pe urmă, este clar că patrupedele necastrate sunt mai vioaie, mai agresive şi mai ataşate de jochei, lucru care este pe placul acestora.
„Armăsarii au mai mult tupeu decât caii castraţi”, spune franţuzoaica Penelope Leprevost, de două ori campioană naţională şi a noua în lume în proba de obstacole. „Atunci când sunt puţin obosiţi şi trebuie să facă un efort maxim, aşa cum este cazul în momentul ieşirii din combinaţia de trei, o fac, mi se pare mie, cu mai multă plăcere decât iepele. Se autodepăşesc, ce mai”, mărturiseşte ea, deşi ziaristul de la ziarul citat remarcă faptul că Penelope aleargă în competiţii cu Jubilee d’Ouilly, care este de sex feminin, de fapt. Discuţia rămâne deschisă şi din acest punct de vedere.
Sunt şi fani ai sexului fără… sex
„Armăsarii au un plus de forţă, ce-i drept, dar caii ideali la sariturile peste obstacole sunt cei castraţi”, consideră elveţianul Philippe Guerdat, antrenorul naţionalei de echitaţie a Belgiei. „Sunt protectori, ca nişte fraţi mai mari, nu intră în călduri, nu se enervează niciodată, nu se cambrează aiurea. Eu prefer caii castraţi. O iapă are, parcă, mai multă strălucire decât un castrat, un armăsar mai mult nerv. Dar, asta nu e totul. În ceea ce priveşte caii campioni la obstacole, şi aici mă refer la cei castraţi, care sunt majoritari, cred eu, sunt mai înalţi decât ceilalţi, deci sar mai bine. Pe de altă parte, au musculatura mai puţin dezvoltată, deci ar fi lejer bătuţi în probele de viteză, să zicem. Singura iapa pe care o consider superioară cailor castraţi este Shutterfly, exemplarul încălecat de Meredith Michaels-Beerbaum.”
Toate părerile sunt bune
Australianca Edwina Alexander se declară fanul iepelor, deoarece ele sunt mai sensibile. „Eu am o relaţie personală cu ele, întotdeauna le povestesc problemele prin care trec, ele ascultă şi îmi dau mereu puterea să trec mai departe. Nu glumesc deloc, un armăsar nu ar şti să asculte, ciuleşte urechile şi începe să se foiască. Pe urmă, dacă se plictiseşte sau nu îi place povestea divorţului meu, începe să caute zahăr prin buzunarele mele. Totuşi, exemplarele feminine au o problemă mare. Atunci când intră în călduri, nu te mai înţelegi cu ele”, consideră competitoarea de la Antipozi.
Să remarcăm că datorită posibilităţii transferului de embrioni, mai multe iepe campioane au dat naştere la mânji super reuşiţi fără să-şi întrerupă deloc activitatea.
Opinii războinice
„Armăsarii sunt mai musculoşi decât cei castraţi sau decât exemplarele feminine”, admite Pierre-Alain Glatt. „Dar, asta nu e totul. Caracterul are un rol important şi, pe urmă, mai este şi simbioza cal-călăreţ, care poate schimba totul. Dacă vreţi, eu cred că este ca la război. Fiecare consideră că are o armă preferată. Unuia îi place pumnalul, altuia bazooka, celorlalţi puştile cu lunetă. Nu cred că sexul este determinant în stabilirea performanţelor cabaline, am găsit super cai aparţinând tuturor sexelor. Sunt mai numeroşi armăsarii în competiţii, este adevărat, dar asta nu înseamnă mare lucru. Rămâne de stabilit dacă nu cumva este mai bine ca un armăsar să fie condus de un bărbat, iar o iapă de o femeie”, zâmbeşte el. „La asta nu v-aţi gândit, nu? Vă spun eu, aici chiar nu există un răspuns. Calul te alege pe tine, nu tu pe el. Dacă nu te place, indiferent că eşti femeie sau bărbat, n-o să scoţi nimic de la el”, a încheiat el.
Lăsând glumă la o parte, deşi omul n-a spus-o deloc doar ca să afle în treabă, rămâne neclar de ce performanţele sunt evident în favoarea masculilor atunci când este vorba de oameni, dar lucrul nu mai este deloc valabil atunci când este vorba despre cai sau despre câini. O ipoteză privilegiată este aceea că, de-a lungul timpului, încă din preistorie, atunci când s-a împărţit responsabilitatea pe sexe, la oameni acest lucru s-a făcut mult mai devreme. Bărbaţii au ales calea violentă, a luptei cu natura, iar femeilor li s-au încredinţat treburile casnice.
Sigur, nu este tocmai o teorie care să fie şi „politically correct”, dar părerile specialiştilor converg în această direcţie. „Ce vreţi, omul a fost mai misogin. Calul, în schimb, este mai democratic, hoarda aplică teoria democraţiei militare echivalentă cu cea a vechilor germani. Cel mai tare se impune, indiferent de sex, vârstă sau ideologie. Doar că la patrupede este o chestie de instinct pur, la oameni este doar o treabă autoindusă”.
