După cum spuneam și ieri, pe tema „transferului” lui Costin Curelea la clubul estonian Narva Trans am primit mai multe reacții dintre cele mai diverse. Aseară, am primit pe mail părerea avizată a agentului UEFA Marian Mihail (doar o asemănare de nume cu cel al fostului fotbalist al Sportului Studențesc, actualmente director în cadrul FRF) căruia i-am cerut permisiunea de a face public punctul său de vedere.
Înainte de a reda integral textul, trebuie să precizez că partea cea mai interesantă mi s-a părut cea cu privire la implicarea în fotbal a unor persoane nespecializate, care consideră că au dreptul și competența să o facă. Într-adevăr, în ultimul timp, se constată o creștere a implicării instanțelor de judecată, în raporturile din lumea fotbalului, înainte de a avea competență.
Iată punctul de vedere al domnului Marian Mihail (VEGA SPORT MEDIA SrlD)
Am citit cu mare interes articolele dvs despre plecarea lui Curelea de la Sportul.
Dacă îmi permiteți, am sa vă dau o părere proprie, profesională, asupra situației:
La jucătorii profesioniști (adică cei care sunt plătiți în plus față de cheltuielile necesare), contractul individual de muncă (sau convenția civilă) este o condiție esențială a înregistrării transferului. Practic, pentru ca un club să poată beneficia de serviciile unui fotbalist (să îl “aibă”, cum le place multora să spună), e nevoie de două lucruri: să îl aibă angajat (se rezolvă prin contractul de munca) și să dețină drepturile federative (se obțin prin transfer, de la clubul vechi, sau în momentul înregistrării contractului, dacă e un jucător liber).
Acum, din păcate, de câțiva ani, constat că încep să apară în sport o gramadă de avocați tineri, care după ce citesc în diagonală Codul Civil sau Codul Muncii vor să vină și să revoluționeze fotbalul. Și găsesc ei un articol-două, care li se pare că s-ar aplica într-o speță, se duc mândri la clienți (jucători sau cluburi) și le promit marea cu sarea. După cum bine știți, în cadrul FRF funcționează (ca și în cadrul UEFA) un sistem jurisdicțional separat, format din niște comisii. Mulți avocați nepricepuți vin și le spun clienților “nu au nicio valoare comisiile respective, toți trebuie să respectăm legea, că așa am citit în Constituție, că nimeni nu e mai presus de lege!”. Este foarte adevărat, toți trebuie să respectăm legea.
Dar, legea le permite parților unui contract, să stipuleze orice clauză, atât timp cât nu e contrară cu legea. Și tot legea le permite parților să stipuleze faptul că anumite litigii se rezolvă prin mediere. Pentru ca, în final, aceasta și este natura juridică a comisiilor FRF, un sistem amplu și complex de mediere (lucru care reiese și din răspunsurile date de FIFA în cazul Craiova). Așadar, cum în toate actele încheiate în cadrul FRF (afilieri, transferuri, contracte de muncă, etc.) este obligatorie includerea clauzei conform căreia părțile se supun jurisdicției FRF și că nu se pot adresa instanței decât după parcurgerea acestei proceduri (este o normă supletivă, adică dacă nu este scrisă expres este subînțeleasă), nicio parte nu se mai poate întoarce din drum, în cazul unei decizii nefavorabile. Se aseamănă oarecum cu art. 72011 din Codul de Procedură Civilă.
Ce trebuia să facă jucătorul Curelea, era să se adreseze instanțelor de judecată, în momentul în care era nemulțumit de decizia comisiilor. Însă, acolo nu se putea întemeia decât pe contractul semnat cu Sportul Studențesc. Dar și așa, între a înceta raporturile de muncă cu un club și a deveni jucător liber (adică a-ți putea muta singur drepturile federative când vrei, unde vrei), este totuși o diferență. Un exemplu de sportivi care au obținut banii datorați de cluburi, în fața instanțelor de judecată sunt Radu și Bogdan Voina, de la HCM Steaua. Dar, numai după ce au epuizat căile sportive.
Din păcate, Curelea, un jucător foarte talentat, va trage ponoasele de pe urma nepriceperii avocatului la care a apleat. Din păcate, asta e situația în care se găsește dreptul românesc. Ultimul exemplu este și cel al administratorului judiciar al clubului Unirea Alba Iulia, care a dat anunț în ziar “vând jucător”, de parcă am trăi în secolul 15. O exprimare total anapoda și nedemnă de un om cu studii superioare, pentru că nu vinzi un om, vinzi dreptul federativ.
Ce aș vrea să rămână, ca și concluzii, sunt 2 idei:
1. Un jucător de fotbal, în momentul în care semnează un contract de profesionist, își însușește faptul că toate prevederile din RSTJF (Regulamentul privind Statutul și Transferul Jucătorului de Fotbal) sunt parte integrată a contractului. Așadar, deși nu sunt prevăzute expres, toate prevederile despre sancțiuni, dublă semnătură, transfer, etc. îi sunt opozabile jucătorului. Nu este nimic ieșit din comun, nici când facem un contract de prestări servicii, nu transcriem tot Codul Civil în contract.
2. Instanțele de judecată pot soluționa litigii sportive, dar după ce se epuizează căile de atac ordinare, din instanțele sportive. În limbaj juridic, aceste căi de atac sunt o procedură prealabilă, iar nerespectarea ei prin introducerea unei acțiuni direct în fața instanței civile, atrage respingerea acțiunii ca prematur introdusă. Această procedura este instituită prin voința parților, în momentul afilierii (în cazul cluburilor), în momentul semnării contractului (în cazul jucătorilor sau antrenorilor), în momentul promovării examenului de admitere (în cazul arbitrilor), etc. – în acel moment ei sunt de acord să se supună statutelor și regulamentelor FRF.
Sper să vă fie de ajutor ce v-am scris.
O seară bună!
Marian Mihail
