Ceea ce s-a întâmplat la Balotești cu atacantul nigerian Ilehewere Henry a declanșat o nouă isterie în lumea fotbalului, fără a se aștepta concluziile medicilor legiști, singurii care pot stabili cu exactitate cauzele care au produs decesul tânărului fotbalist.
Sigur, tentația e foarte mare, mai ales pentru presă, un astfel de incident fiind un subiect extrem de atractiv din punctul de vedere al audiențelor. Din acest motiv, îi felicit pe foștii mei colegi de la ProSport pentru decența de care au dat dovadă în realizarea interviului cu familia din România a nigerianului.
Pe de altă parte, apar tot felul de inși ce își dau cu părerea cu privire la ceea ce trebuie făcut pentru a se evita pe viitor astfel de tragedii în sportul românesc. Din păcate, cazul nigerianului nu este primul și nici nu va fi ultimul. Absența ambulanței de la stadion în timpul desfășurării unui amical în condiții de caniculă și intervenția unor persoane binevoitoare dar necalificate, probabil că au favorizat cursul tragic al evenimentelor.
Dar ce folos că prima ambulanță SMURD care a sosit la stadion nu avea medic? Poate că ceea ce l-a ucis pe Henry nu statea nici în puterea unui medic de ambulanță să rezolve pe iarba stadioului din Balotești. Pentru că momentan doar speculăm și nu știm care a fost afecțiunea care l-a răpus pe fotbalist. Poate a fost un infarct, așa cum în general se vehiculează, dar poate a fost vorba de un anevrism, o embolie sau un edem pulmonar, ca în cazul lui Alexandru Iatan.
În urma decesului lui Henry, se caută vinovății și probabil până la urmă va fi găsit un acar. Sindicaliștii solicită prezența ambulanței la fiecare meci, oficial sau amical. De ce nu și la antrenamente, pentru că de multe ori acestea sunt mai solicitante pentru organismul fotbaliștilor decât unele jocuri? Dar ne-am pus întrebarea dacă avem atâtea ambulanțe în România, ce pot fi detașate de la obiectivul lor principal, pentru toate evenimente sportive ce au loc în anumite zile? Pentru că nu vorbim numai de meciurile de seniori, trebuie să ne gândim în aceeași măsură și la juniori. O soluție din acest punct de vedere ar fi mutarea stațiilor de ambulanță în incinta stadioanelor.
Problema noastră e că ne concentrăm pe găsirea de soluții pentru salvarea unei vieți într-un moment de criză și nu pe prevenirea pierderii ei. Iar prevenirea se realizează prin eliminarea, pe cât posibil, a factorilor de risc.
În primul rând controalele medicale periodice pentru sportivi nu se realizează cu seriozitatea necesară. Trecerea printr-un circuit medical nu înseamnă cunoașterea exactă a stării de sănătate. Normal, analizele detaliate costă, dar acesta trebuie să fie primul pas. Fără viză medicală, n-ai ce căuta într-o competiție, fie ea și amicală sau la antrenamente.Iar dacă un medic, fie el și ortoped, recomandă repaus, această trebuie să echivaleze cu suspendarea pe perioada respectivă a vizei medicale.
Cel de-al doilea ar fi interzicerea prin regulament a efortului intens, dacă temperatura aerului excede unui anumit interval, fie la minus, fie la plus. Pentru implementarea acesteia costurile ar fi extrem de scăzute, fiind vorba de achiziționarea unui termometru.
Dar aceste lucruri simple vor fi în continuare neglijate și peste ceva timp vom scrie de o nouă tragedie petrecută pe un teren, chiar dacă acesta avea în dotare o ambulanță aeriană.
