FRF a stabilit ieri componența finală a celor 5 serii de Liga 3 și programul meciurilor din sezonul 2017-2017, programat să înceapă la sfârșitul săptămânii viitoare (25 august 2017).
Comitetul de Urgență al FRF a avut de lucru două zile la rând, constatând retragerea a patru formații din competiție: Surianu Sebeș, Viitorul Ulmeni, Unirea Jucu și FC Zalău. De fapt, Seria a IV-a are doar 14 competitoare, deoarece Centrul Național de Pregătire Timișoara, va participa în Liga 3, în mod normal, fără acumulare de puncte.
Tot Comitetul de Urgență a dat verde pentru ca unele cluburi să fie înscrise în Liga 3, chiar dacă au obținut CIS după disputarea meciurilor de baraj sau chiar dacă nu au fost încă recunoscute ca fiind structuri sportive. Comitetul Executiv acordase un prim termen pentru obținerea CIS (ceea ce oricum e de noaptea minții) data limită pentru depunerea cererilor de înscriere în competiții (15 iulie).
Pentru îndepărtarea oricăror semne de întrebare, FRF trebuie să publice pe site-ul oficial numărul Certificatului de Identitate Sportivă al fiecărui club, așa cum procedează, de exemplu, Federația Română de Baschet.
În ședința din data de 15 august 2017, Comitetul de Urgență constată „îndeplinirea de către clubul FC GHIMBAV a tuturor condițiilor de afiliere în sensul că a fost obținut Certificatul de Identitate Sportivă și, pe cale de consecință, dispune afilierea provizorie a acestui club”.
În Liga 3, nu este înscris clubul FC Ghimbav, ci ACS Viitorul Ghimbav. E o mare diferență, deoarece, la Ghimbav, au fost îngropați, an de an, foarte mulți bani publici, prin intermediul unor structuri diferite, sportive sau nu, care s-au ocupat de-a lungul timpului cu practicarea fotbalului. Cam 200.000 lei pe an.
Confunzia se poate produce deoarece, există sau au existat două structuri sportive cu denumirea FC Ghimbav, care au obținut CIS în 2004 și 2005.
În ultimii ani, AS Viitorul Ghimbav 2010 și AS Viitorul Ghimbav 2014, ambele fără personalitate juridică, au supt la robinetul banului public. Ultima a câștigat campionatul județean și a participat ilegal în barajul de promovare în Liga 3, disputat în luna iunie. ACS Viitorul Ghimbav, cea de-a treia structură cu denumire similară, a fost înființată pe data de 11 iulie 2017, când a primit personalitate juridică prin încheierea judecătoriei Brașov. În acest caz, funcționarii FRF și Comitetul de Urgență și Comitetul Executiv comit un abuz în serviciu, deoarece au substituit AS Viitorul Ghimbav 2014 cu ACS Viitorul Ghimbav, pe care au și înscris-o în Liga 3, fără să știm încă dacă a primit, după numai o lună de la înființare, în vacanță, Certificat de Identitate Sportivă.
E posibil ca, de la instalarea ministrului Dunca și infiltrarea în MTS a fostului arbitru Balaj, rigurozitatea verificării actelor depuse la dosar să tindă spre zero. Altfel nu se explică nici faptul că ASOCIAŢIA PENTRU SPRIJINIREA MANIFESTĂRILOR SPORTIVE “ASOCIAŢIA CLUB SPORTIV SĂNĂTATEA DARABANI” a primit CIS-ul BT/A2/00185/2017, evident după disputarea barajului de promovare în Liga 3, în luna iulie.
De asemenea, FRF nu ne informează dacă a aprobat cesionarea dreptului de participare în competiții al asociațiilor sportive fără personalitate juridică în favoarea unor structuri nou înființate, după încheierea campionatelor județene. Ca de exemplu, cazul AFC Unirea Tășnad, înființată pe data de 9 iunie 2017.
Însă, vom reveni pe marginea ilegalităților și încălcării Statutelor FIFA ȘI UEFA săvârșite de FRF.
Iată componența celor cinci serii și programul meciurilor în Liga 3.
SERIA I ► vezi programul turului
ACS KSE Târgu Secuiesc (CV)
ACS Sănătatea Darabani (BT)
CSM Focşani 2007 (VN)
ACS Suporter Club Oțelul Galaţi (GL)
CSM Bucovina Rădăuţi (SV)
AFC Hărman (BV)
AFK Csikszereda Miercurea Ciuc (HR)
CS Aerostar Bacău (BC)
CS Avântul Valea Mărului (GL)
CSM Roman (NT)
CS Sporting Lieşti (GL)
ACS Olimpic Cetate Râşnov (BV)
AFC Metalosport Galaţi (GL)
AFC Odorheiu Secuiesc (HR)
CSM Paşcani (IS)
SERIA a II-a ► vezi programul turului
AFC Metalul Buzău (BZ)
ASSCS Farul Constanţa (CT)
ACS Victoria Traian (BR)
AFC Progresul 1944 Spartac (B)
AS FC Agricola Borcea (CL)
SC FC Voluntari 2 (IF)
FC Viitorul 2 (CT)
AFC Unirea 04 Slobozia (IL)
ACS FC Delta Dobrogea Tulcea (TL)
SC FCSB 2 (B)
ACSM Olteniţa (CL)
AS Olimpia Râmnicu Sărat 2010 CS (BZ)
ACS Înainte Modelu (CL)
CSA Axiopolis Cernavodă (CT)
ACS Sportul Chiscani (BR)
SERIA a III-a ► vezi programul turului
AFC Voinţa Saelele (TR)
ACS Petrolul 52 (PH)
AS FC Milcov (OT)
ACS Viitorul Domneşti (IF)
CS Atletic Bradu (AG)
CS Tunari (IF)
AFCM Alexandria (TR)
CSM Flacăra Moreni (DB)
CS Concordia Chiajna 2 (IF)
SC Popeşti-Leordeni (IF)
CS Sporting Roşiori 2008 (TR)
CS Mioveni 2 (AG)
AFC Astra 2 (PH)
AS FC Aninoasa (DB)
ACS Urban Titu (DB)
SERIA a IV-a ► vezi programul turului
CS Şoimii Lipova (AR)
CS Internaţional Băleşti (GJ)
ACS Ghiroda (TM)
CSM Şcolar Reşiţa (CS)
CSM Lugoj (TM)
CS Naţional Sebiş (AR)
CNS Cetate Deva (HD)
CS U Craiova 2 (DJ)
CS Gloria Lunca Teuz Cermei (AR)
ACSO Filiaşi (DJ)
CS Millenium Giarmata (TM)
CS Nuova Mama Mia Becicherecu Mic (TM)
ACS Şirineasa (VL)
AFC Hermannstadt 2 (SB)
Centrul Naţional de Pregătire Timişoara (TM)
SERIA a V-a ► vezi programul turului
AS FC Universitatea Cluj (CJ)
AFC Unirea Tăşnad (SM)
FC Avrig (SB)
ACS Viitorul Ghimbav (BV)
AFC Metalurgistul Cugir 1939 (AB)
CS Sănătatea Servicii Publice Cluj (CJ)
ACS Fotbal Comuna Recea (MM)
ACS Industria Galda (AB)
CSM Avântul Reghin (MS)
ACS Performanţa Ighiu (AB)
CS Gaz Metan Mediaş 2 (SB)
FC Unirea Dej (CJ)
CS Iernut (MS)
FC Unirea 1924 Alba Iulia (AB)
CFR 1907 Cluj SA 2 (CJ)