Așa după cum am arătat în articolul precedent puține sunt cluburile din Liga 2 care nu depind de banul public. Dacă mâine se închide robinetul, indiferent de motiv, precum în cazul Olimpiei Satu Mare, decesul este garantat. Sustenabilitatea acestor cluburi tinde către zero, ceea ce nu deranjează conducerea FRF. Burleanu & Co mizează pe faptul că oricâte robinete s-ar închide, concomitent se vor deschide altele.
În aceste condiții, nu este de mirare că multe cluburi de tradiție au dispărut, unele pentru că nu au mai avut finanțare, altele pentru că nu au mai putut ține pasul cu concurența neloială a cluburilor de drept public.
Am promis că vom analiza individual cele mai interesante cazuri și începem cu Dacia Unirea Brăila. Numele nu trebuie să vă inducă în eroare. Ca și în alte situații, clubul de tradiție a dispărut de mult. Structura sportivă care evoluează în Liga 2 este fosta Conpet Cireșu. Clubul îl are ca președinte pe Valentin Avramescu, dar în același timp, în Comitetul Executiv al FRF este reprezentată de Auraș Brașoveanu.
Domnul Auraș Brașoveanu s-a transformat într-un timp relativ scurt, dintr-un critic dur al fostei conduceri a FRF, în vasalul perfect al celei instalate în 2014, abandonându-și toate principiile cu privire la organizarea competiției Liga 2. În mod sigur, această piruetă de 180 de grade se datorează și condamnării penale suferită în cazul de corupție de la Galați. Cine a uitat despre ce e vorba, poate să afle repede, de pe portalul instanțelor de judecată, în ce a constant condamnarea și, din motivarea sentinței, în ce au constat faptele.
Pe scurt, despre ce s-a săvârșit la Galați. FCM Dunărea Galați a solicitat Primăriei susținerea financiară a activității clubului pentru promovarea și dezvoltarea activității sportive a acestuia, iar în scopul obținerii acestei finanțări, reprezentanții legali ai clubului au prezentat funcționarilor Primăriei documente care nu conțineau date conforme cu realitatea. Adică, fals și uz de fals. Ce anume s-a falsificat? O adeverință eliberată de ANAF, sub nr.1194/05.03.2012, din care au fost șterse datoriile clubului către stat. De ce este importantă această adeverință? Pentru că nu pot fi acordate finanțări nerambursabile structurilor non-profit care înregistrează datorii către stat. Astfel, FCM Dunărea Galați a solicitat alocarea sumei de 1.226.500 lei, reprezentând 35% din bugetul fiscal al clubului pentru anul fiscal 2012. În final, Curtea de Apel Galați l-a condamnat pe Auraș Brașoveanu, în data de 01.06.2016, pentru infracțiunea de tentativă de înșelăciune la 1 an și 4 luni cu suspendare și interzicerea pe 2 ani a exercitării dreptului de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale, al unei asociaţii sau fundaţii. Celălalt inculpat în dosar a fost condamnat cu executare la 3 ani și 6 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri.
Deci, Auraș Brașoveanu nu poate ocupa funcția de administrator la ACS Dunărea Unirea Brăila, dar este în prezent reprezentantul cluburilor de Liga 2 în Comitetul Executiv al FRF, o asociație formată din asociații și societăți comerciale pe acțiuni. Să despicăm un pic firul.
- Auraș Brașoveanu nu poate fi reprezentant al cluburilor din Liga 2 pentru că din 2016 nu reprezintă niciun club. Acesta nu poate semna nimic și nici nu a semnat vreun document în numele vreunui club. Reprezentantul clubului ACS Dacia Unirea Brăila este domnul Valentin Avramescu. Deci, Statutul FRF este călcat în picioare.
- Auraș Brașoveanu, din postura de membru al Comitetului Executiv al FRF își pune semnătura pe Deciziile Comitetului Executiv prin care este administrat patrimoniul FRF. Și își acordă prime și alte beneficii din acest patrimoniu. Deci, exercită funcția de administrator, alături de ceilalți membri ai organului colegial de conducere al FRF. Astfel, calcă în picioare sentința Curții de Apel Galați.
În concluzie, putem spune că Răzvan Burleanu și-a asigurat sprijinul unui vasal, iar vasalul a obținut foloase necuvenite pentru sine și pentru alții.
De exemplu, cât credeți că a plătit ACS Dacia Unirea Brăila pentru cele 10 zile ale “cantonamentului montan de la Buftea”? Păi la ce aflăm din articol nu prea avea de unde să plătească. Mai mult, din declarația președintelui Valentin Avramescu suntem informați că la Brăila s-a aplicat metoda Galați, patentată de domnul Auraș Brașoveanu.
Și anume, ACS Dacia Unirea Brăila, club cu datorii la bugetul de stat, primește finanțare din partea Consiliului Local pe data de 17 noiembrie 2017, în sumă de 450.000 lei, din care își achită datoriile către stat. “Ne bucurăm că pe final de an, cu ajutorul Primăriei, am reuşit să plătim o mare parte din datorii. La bugetul de stat suntem pe zero, iar la furnizori am achitat restanţe în proporţie de 75-80 %”. Cât de tare! Nu vă pute a infracțiune?
La toate acestea, dacă mai era nevoie, se adaugă numeroasele semnale, unele venite chiar din partea conducerii clubului, privind participarea la trucarea unor meciuri, în scopul evident de a obține venituri importante din pariuri.
Dacă mâine descinde DNA la clubul ACS Dacia Unirea Brăila și la Consiliul Local, cum credeți că poate să mai arate viitorul acestui club? Noroc că, de la o vreme, DNA doarme în bocanci și se trezește doar când aude anumite nume. În condițiile în care este sesizată concret cu fapte de corupție comise în fotbal la nivel de cluburi, asociații județene și federație.