Nicio schimbare majoră nu s-a produs în fruntea clasamentului general al Turului României după etapa cu numărul 6, dintre Poiana Largului și Tg. Mureș (167,6 km). Croatul Matja Kvasina a rămas lider, urmat la două secunde de Andrei Nechita.
Plecați în mașini de la Suceava la Poiana Largului, cei 69 de rutieri rămași în cursă nu s-au aventurat să atace în etapa de miercuri, una care a făcut trecerea din Moldova în Transilvania. În fața plutonului s-au desprins trei temerari, Dimitri Popov, Istvan Molnar și Stanislav Zaraliev, care și-au disputat cățărarea de categoria A de la Borsec, precum și sprinturile de la Toplița, Deda și Reghin.
Temerarii au fost, în cele din urmă, ajunși de pluton astfel că victoria de etapă s-a decis la sprint. A triumfat ucraineanul Andrei Kulik, urmat de ibericul Sabrino Joaquin și ungurul Krisztian Lovassy, ultimul fiind câștigătorul de anul trecut al acestei runde. În același timp cu învingătorul au sosit alți 59 de concurenți, motiv pentru care Matja Kvasina a rămas lider la ”general”, urmat la două secunde de Andrei Nechita.
Joi, în etapa cu numărul 7, caravana la face o transbordare de la Tg. Mureș la Agnita, iar de acolo vor fi parcurși 156,2 kilometri până în Rm. Vâlcea. În program vor fi trei sprinturi, precum și o cățărare de categoria C.
Etapa a 6-a, clasament
1. Andrei Kulik (Ucraina) 4h 03:43
2.Sobrino Joaquin (Tableware) a.t.
3.Krisztian Lovassy (Tușnad CT) a.t.
4.Ioannis Tamuridis (Tableware) A.t.
5.Artem Tesler (Ucraina) a.t.
6. Maksim Vasiliev (ISD Lampre) a.t.
7. Eduard Grosu (România) a.t.
8. Christian Grazian (CT Friuli) a.t.
9. Andrei Nechita (România) a.t.
10. Fuzas Marco (CT Friuli) a.t.
Clasament general individual
1. Matja Kvasina (Tușnad Cycling Team) 17h 30:15
2. Andrei Nechita (România) la 2 secunde
3. Maksim Vasiliev (ISD Lampre) la 19 secunde
4. Victor De la Parte Gonzales (Tableware) la 27 secunde
5. Enrico Franzoi (CT Friuli) la 28 secunde
Clasament general echipe
1. ISD Lampre 52h 36:58
2. Ucraina 52h 38:26
3. CS Otopeni 52h 40:08
Tricouri distinctive:
Galben (liderul cursei) – Matja Kvasina (Tușnad CT)
Alb (combativitate) – Andrei Kulik (Ucraina)
Verde (cățărători) – Johannes Heider (Univega)
Roșu (sprinteri) – Oleksandr Golovaș (Ucraina)
Albastru (cel mai bun român) – Andrei Nechita (România)
Tricolor (cel mai bun tănăr român) – Alexandru Stancu (Otopeni)
Mai multe fotografii din etapa a 6-a a Turului României
sursa: Adevărul
foto de Marian Burlacu