România se chinuie în interimatul gheneralului Puiu (parcă așa era vorba, de un interimat). În Feroe, România își joacă ultima carte. Ce carte mai e și asta, sincer, nu știm! Obținem calificarea și ne ducem la ce? La plimbări pe Champs-Élysées? Totuși, să nu gândim așa de departe și în prea multă profunzime. Avem nevoie de o victorie în Feroe, în primul rând, să nu ne facem de râs.
Cu Finlanda am văzut. În primul sfert de oră puteam face 5-0, lejer, dar nu avem cu cine. Doar în bară și afară nu se modifică tabela. Așa că tactica vijelioasă a bravilor noștri agricultori trebuie temperată și lubrefiată cu magiun. Cu mult magiun!
Tactica strămoșească a pământului pârjolit, otrăvitul fântânilor, deflorarea fecioarelor și alte asemenea metode tradiționale trebuie îmbinate într-o melasă de consistența magiunului, care să lege strâns picioarele vânjoase ale pescarilor corporatiști din bărcile și băncile Atlanticului de Nord.
Dacă analizăm mai atent și pe text, putem găsi aspecte premonitorii. În urmă cu câteva luni, din întâmplare, am dat de un interviu mai vechi publicat prin 2011, semnat de „Magiun”, în care Magiun povestea, cu o evidentă modestie, fără să se laude, cum l-a făcut golgheter în ’82 pe Tovarășu’ Lent-Colonel Puiu.
Poate că, acum, a venit momentul ca Magiun să-l facă și un adevărat selecționer și antrenor, mai ales că gradele de general și funcția de senator tot lui i se datorează, pe cale de consecință, în urma centrărilor precise ale penultimului deceniu din secolul XX. Oricum, impresionantă istorie.
În consecință, neincluderea lui Magiun în staff-ul tehnic, alături de celebrii tehnicieni și tacticieni Moldovan, Isăilă și Badea, reprezintă sinucidere profesională curată. În Feroe avem nevoie de o victorie, oricât de puturoasă, de îngălată, dar de o victorie. Trebuie să nu arătăm nicio intenție de a juca fotbal, doar dorință de succes, de a ne plimba posterioarele împuțite prin Franța la turneul final. Nu acesta este scopul?
Cât despre meciul cu Finlanda ar mai fi ceva de adăugat. Da! În primele 15 minute le puteam dat oricâte, dacă aveam cu cine. Dar apoi? Mai ales în repriza secundă… Dacă nu aveam un arbitru cu Nașu’ Burleanu-n suflet și băieții cu ochi albaștri la ușă, n-am fi obținut nici măcar egalul ăsta amărât. Un penalty mai clar, însoțit de eliminare, nu cred că poate să existe nici în manuale. Dacă tinerii arbitri de la Liga 4 București ar fi lăsat jocul să continue, probabil, ar fi fost crucificați sau lapidați. Pe teren și-n afara lui. Și cu asta chiar că nu mai e nimic de adăugat…
PS. Noroc cu UE că ne …UE și ne bagă pe gât vreo 6000 de refugiați. Din ăștia sigur găsim măcar vreo șapte-opt care să știe și să vrea să dea cu picioru-n minge mai precis decât ăia de-au venit p-aici acum 1000 de ani.
