Liga a patra a programat sâmbătă partida contând pentru etapa a 24-a, dintre Elecroaparataj II şi Ilie Oană. Oaspeţii s-au întărit considerabil în pauza de iarnă şi au ca obiectiv clasarea în primele patru echipe din seria a doua, cu toate că la începutul returului îndeplinirea acestuia părea o misiune imposibilă.
La meci au asistat aproximativ 50 de spectatori, mulţi dintre aceştia fiind oficiali ai altor echipe înscrise în campionatul bucureştean de fotbal.
Oaspeţii au deschis scorul dintr-o lovitură de pedeapsă dictată de centralul Stelian Guşiţă pentru o imprudenţă a lui Daniel Gherghe, care şi-a împis adversarul în careu. Trifu (33) a executat cu siguranţă şi a înscris. Meciul s-a încins, jucându-se tare şi pe contre.
După o oră de joc, oboseala a început să se instaleze în rândul combatanţilor, iar tragerile de timp au dus la apariţia primului cartonaş galben, văzut de Trifu (65), autorul golului întârziind repunere mingii în joc la o lovitură liberă din zona centrului terenului. Tot cu cartonaş galben a fost sanţionat şi atacul periculos a lui Cristian Blendea (75).
Cu zece minute înainte de finalul partidei, oaspeţii au beneficiat de o lovitură liberă din apropierea colţului careului de 16 metri, pe care au executat-o rapid şi au surprins apărarea gazdelor, iar nou-intratul Viorel Docuz a mărit diferenţa.
Finalul a fost un asediu în toată regula la poarta celor de la Ilie Oană. Electroaparataj II a reuşit să reducă din diferenţă prin Ilie Drăgan (86), care a profitat de indecizia fundaşilor şi a strecurat mingea în plasă, iar la ultima fază a trecut pe lângă egalare. Partarul Constantin Stoian a scăpat mingea din braţe, dar Aurel Iordache din 8 metri a şutat pe lângă vinclu.
Ilie Oană a acumulat 38 de puncte şi speră în continuare să prindă, la finalul campionatului, locul al patrulea, de care o mai despart 8 puncte.
Partida a fost condusă de o brigadă formată din Stelian Guşiţă, Cristian Mitroi şi Mihăiţă Tarău
Electroaparataj: Vodă – Vidră, Grigoroşcuţă, D. Gheorghe, M. Albu, Fl. Sîrbu, Mintilie, Ad. Rotaru, T. Ungureanu, Jiglea, Tănase
Rezerve: Alexa, Drăgan, Roşculeţ, Iordache, R. Tudor, Mirea
.
Ilie Oană: Constantin Stoian – Trifu, Ciucă, Seoşan, Pleşoianu, D. Docuz, M. Dobre, Blendea, Moga, Fl. Docuz, G. Voicu
Rezerve: Georgescu, Ciontea, Chelu, B. Iancu, Hanţu, V. Docuz, Grigore