Verdict: Vinovați! Herea și Grigore, găsiți “țapi ispășitori” pentru criza financiară și de imagine a giuleștenilor
Giuleștenii au primit o vizită neașteptată la antrenament din partea Cristinei Andronache, administratorul judiciar, care le-a explicat jucătorilor „ce și cum” în ceea ce privește nelicențierea grupării de lângă Podul Grant. Spre neplăcuta lor surpriză, membrii lotului au fost informați că sunt și ei responsabili pentru situația la care s-a ajuns. Cei mai vehemenți s-au dovedit a fi Herea și Grigore, unii dintre cei mai vechi purtători ai tricoului alb-vișiniu.
„Aproape că nu-mi venea să cred când am auzit-o pe doamna Andronache. Noi falimentăm clubul? Noi? Incredibil! Eu, personal, nici nu am contestaţie la tribunal, dar asta nu înseamnă că restul colegilor mei au procedat incorect. Cu toate acestea eu, Nicolae Grigore, anunţ public că sunt dispus să renunţ la banii pe care clubul trebuia să mi-i plătească pentru opt luni! Şi să-mi fie reziliat contractul. Am peste 200 de meciuri jucate la Rapid, am câştigat un campionat, trei Cupe şi trei Supercupe ale României. Măcar despărţirea ar trebui să fie civilizată după un an în care echipa a fost mai umilită ca niciodată! Nu vreau ca dragostea pe care o port acestului club la care mi-am petrecut jumătate din viaţă să se transforme în ură din cauza unor conducători trecători printr-o istorie de 90 de ani”, a declarat Nicolae Grigore.
Pe aceeași linie a mers și Ovidiu Herea, cel mai în formă fotbalist al Rapidului în acest moment.
„Dacă doamna Andronache vine astăzi să reziliem contractul, eu semnez. Renunţ la orice memoriu, la orice sumă pe care clubul mi-o datorează. În niciun caz nu noi, jucătorii, suntem vinovaţi de ce se întâmplă. Noi ne-am făcut datoria, am ţinut steagul sus şi echipa nu are nicio problemă din punct de vedere sportiv. Oricum, Rapid nu are cum să ţină în liga secundă jucători cu contracte mari. Repet, renunţ în orice moment la datorii şi reziliem contractul”, a semnalat mijlocașul feroviarilor.