Conducerea Federației Române de Fotbal a arătat încă o dată, cu ocazia întrunirii informale de la Mogoșoaia, că nu are o strategie clară în ceea ce privește reforma sistemului competițional și lasă oarecum la voia întâmplării desfășurarea evenimentelor.
FRF încearcă doar să tragă de timp, sperând să mențină în primele trei ligi un număr cât mai mare de echipe, cu toate că se vede cu ochiul liber situația reală din România. Această încăpățânare conduce la un nivel foarte scăzut al competițiilor din punct de vedere valoric și la risipirea resurselor umane, materiale și financiare și așa destul de limitate.
Astfel, la Mogoșoaia, conducerea FRF a lăsat „sala” să vină cu propuneri cu privire la formatul ligilor a doua și a treia pentru sezonul următor, iar în Comitetul Executiv de pe 23 ianuarie se va aproba varianta cu 28 de echipe, împărțite în două serii, pentru Liga 2 și cu 72 de echipe, împărțite în patru serii, pentru Liga 3. În aceeași ședință, va fi aprobată hotărârea cu privire la numărul de echipe ce vor retrograda la finalul actualului sezon, o situație unică în lume, regulile „jocului” fiind stabilite la jumătatea competiției.
În concluzie, nici vorbă de vreo reformă, ci mai degrabă de unele mici ajustări. Mai mult, numărul de echipe din ligile inferioare, în acest moment, este mai mic decât cel sperat de FRF, iar până la finalul sezonului se vor mai retrage din competiție cel puțin alte 10 grupări.
Conducerea FRF nu ține seama de un alt aspect extrem de important. Acordul dintre UEFA și sindicatele jucătorilor va introduce obligativitatea încheierii de contracte de muncă, ceea ce la Liga 3 va fi greu de susținut din punct de vedere financiar, chiar dacă va fi vorba de contracte minimale. Aici se cuvine făcută o paranteză.
Mulți dintre conducătorii de cluburi se sperie de aceste contracte, dar în fapt acestea vin în sprijinul lor. Contractul-cadru pe ramură va fi stabilit în urma negocierilor dintre LPF, FRF și sindicate. Nimeni nu îi poate obliga pe Mircea Sandu și Mitică Dragomir să accepte clauze aberante, precum unele dintre cele propuse de Dumitru Costin. Din acest motiv, pe lângă contractele de muncă având perioadă determinată, se vor putea încheia în continuare convenții civile cu jucătorii, , de exemplu, pentru meciuri. Exact ca lăutarii. Eu, club, semnez cu 24 de jucători contracte de muncă, prin care respectivii prestează 40 de ore pe săptămână la antrenamente, instruiri, ș.a.m.d. Bani în plus, dacă vreau să dau, primesc doar cei care intră pe foaie de joc și în funcție de contribuția lor în obținerea rezultatelor. Care va fi principalul meu beneficiu? În primul rând, un control mai bun al activității jucătorilor, chiar și a celei extrasportive. Apoi, fiind asigurat la sistemul public de asigurări de sănătate, jucătorul, în caz de accidentare în timpul activității sportive, trebuie să primească asistență medicală gratuită. Al treilea aspect important este acela că rezilierea contractului se va putea face mult mai ușor. Dacă un jucător o freacă și nu dă randament, pot oricând să fac o reducere a schemei de personal și în urma evaluării interne, pe baza criteriilor alese de conducerea clubului, cei care obțin cele mai slabe rezultate pleacă, iar eu am interdicție pentru 40 de zile, conform Codului Muncii să nu mai angajez al jucător și nimeni nu poate să comenteze nimic. Mai mult, dacă unul dintre cei concediați depune contestație, fie pe cale sportivă, fie pe cale civilă, șansele lor de câștig sunt mult mai mici, cu excepția cazului în care concedierea a fost într-adevăr abuzivă.
Totuși, unele cluburi nu vor putea susține nici măcar aceste contracte minime, deoarece cheltuielile salariale lunare se vor ridica la aproape 30.000 de lei (salariu minim va fi de 800 de lei, iar cu tot cu taxe va ajunge la aproximativ 1200 de lei). Deci, un club pentru a activa la limită în Liga 3 va avea nevoie de un buget minim anual de 500.000 de lei (la salarii se adaugă celelalte cheltuieli: barem de arbitraj și observare, organizarea meciurilor, întreținere, deplasări, cantonamente, etc.).
În aceste condiții, foarte mulți jucători vor renunța la statutul de profesionist în favoarea celui de amator, pentru că, în mai puțin de 2 ani, nu vor mai fi 50 de cluburi în ligile a doua și a treia care să își permită astfel de cheltuieli, iar planul FRF cu 100 de echipe va fi lovit, din nou, de ridicol.
Încă din 2007 am susținut necesitatea unei reforme autentice a sistemului competițional, însă FRF a preferat să o lălăie și a irosit cinci ani în care situația fotbalului românesc putea fi stabilizată fără presiune. Acum spațiul de manevră e din ce în ce mai mic, iar colapsul care va urma va produce repercursiuni grave la toate nivelurile.
Criza pe care o traversează fotbalul românesc nu va fi depășită așteptând să vedem ce se mai întâmplă, ci doar prin măsuri concrete cu efecte clar proiectate. De altfel, singurele schimbări în România s-au produs doar pentru că am fost obligați de FIFA și UEFA să le implementăm. Altfel, am fi rămas în stadiul anilor 90, când fiecare făcea ce îl tăia capul.
