Electroaparataj a jucat miercuri în faza sferturilor de finală din Cupa României pe stadionul Electromagnetica. Calificarea s-a decis la ultima acțiune, din care gazdele au reușit să înscrie. FC Asalt a meritat victoria, având în vedere numărul ocaziilor de gol și dorința mai mare de calificare.
Partida a fost condusă excelent de Horia Mladinovici, arbitru pe care sperăm să-l vedem, cât de curând, promovat în lotul de Liga 1. Pentru că a dovedit permanent, de la juniori și Liga 4 până în prezent, că merită.
Pe de altă parte, Electroaparataj ar face bine să nu se descalifice pe alte planuri acceptând compromisuri ridicole. Marți seara, înaintea meciului din Cupă, am primit informația că Electroaparataj ar fi acceptat rejucarea meciului cu Romprim, câștigat prin forfait datorită neprezentării gazdelor. Evident, un astfel de demers nu are temei regulamentar, însă doar ideea că Electroaparataj ar accepta să susțină manevrele infecte de la pseudo-AMFB este extrem de tulburătoare.
Cuplul Lumînare-Baboi ar fi invocat pentru rejucarea meciului Romprim – Electroaparataj o eroare umană pentru care vinovații ar fi fost sancționați. Probabil, cu o primă. Însă, nicăieri în regulamente eroarea umană, în condițiile date, nu reprezintă temei pentru rejucarea unui meci.
Programarea meciului a fost făcută și comunicată regulamentar, iar eroarea trebuia semnalată în zilele premergătoare meciului.
Din acest punct de vedere, ne-am mai calmat. Indiferent cum consideră spelunca condusă de Lumânare statutul acestui meci, la care Baboi s-a numit observator, miercuri va avea loc doar o întâlnire amicală, dacă se va disputa…
Astăzi, de la ora 14, Electroaparataj dispută ultimul meci oficial al anului, pe teren propriu, cu Victoria.